Conecteaza-te cu noi

Actual

Prima Conferinţă a Matematicienilor Mircişti

Published

on

Conferinţa Matematicienilor Mircişti, din perioada 27-29 mai, este una dintre cele mai importante manifestări organizate cu prilejul aniversării a 120 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional ,,Mircea cel Bătrân”.

Evenimentul va strânge laolaltă studenţi, cercetători, cadre didactice din universităţi din ţară şi din străinătate, care sunt absolvenţi ai Colegiului Naţional ,,Mircea cel Bătrân”.

Principalul obiectiv este întărirea relaţiilor de colaborare ştiinţifică între matematicienii din ţară şi cei din străinătate. Şi-au anunţat deja participarea foşti absolvenţi ai Colegiului ,,Mircea cel Bătrân”, cu cariere de succes în cercetarea matematică şi în învăţământul universitar:

  • dr. Vasile Brînzănescu, Institutul de Matematică al Academiei Române;
  • dr. Mihai Fulger, Universitatea Princeton, SUA;
  • dr. Cristian Guriţă, D’Youville College, Buffalo, NY, SUA;
  • dr. Florin Ambro,  Institutul de Matematică al Academiei Române;
  • dr. Alexandru Bobe, Facultatea de Matematică şi Informatică, prorector al Universităţii Ovidius;
  • dr. Constantin Costara, Facultatea de Matematică şi Informatică, UOC;
  • prof. Constantin Caragea, fost profesor la Colegiul ,Mircea cel Bătrân”.

Conferinţa este organizată de Universitatce Ovidius, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân şi Societatea de Ştiinţe Matematice din România. Puteţi consulta programul conferinţei aici .

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions