Primăria Constanța a lichidat săptămâna trecută datoriile istorice către compania italiană Fincogero, care au ajuns, cu penalități, dobânzi și inflație, la un total de 36 de milioane de euro. Închiderea ”pagubei” a fost anunțată pe Facebook de primarul Vergil Chițac, într-o postare de vineri, 9 octombrie 2026. Acesta a sugerat că Primăria ar fi datorat 12 milioane de euro, astfel încât diferența de 24 de milioane ar fi ”bani pierduți inutil din cauza iresponsabilității contractuale”.
Subiectul a fost abordat documentat de mai multe ori în publicația noastră, iar realitatea este ceva mai nuanțată.
Taluzul
În anul 2000, Fincogero a câștigat o licitație organizată de Primăria Constanța, primind în concesiune un teren de 5 hectare în Faleză Nord, în vederea construirii de locuințe (vile). Acest teren fusese câștigat din mare, în perioada comunistă, prin deversarea pământului excavat de la fundația blocurilor din zonă. Prin contract, Primăria se obliga să realizeze accese, utilități și ”alte lucrări de sistematizare”. Dată fiind situația terenului, în aceste ”alte lucrări” era mascată în fapt consolidarea taluzului prin lucrări tehnice complexe și extrem de costisitoare.
Primarul care a semnat acest contract a fost Gheorghe Mihăieși. La scurt timp, acesta a fost înlocuit de Radu Mazăre, care a refuzat ani buni să predea terenul către italieni, să emită autorizații de construire și să consolideze taluzul din pământ de umplutură.
Avocata
Afacerea s-a urnit, cu implicarea profesională a avocatei Felicia Ovanesian. Într-o postare publică din 2023, răspunzând unor întrebări care i-au fost adresate de redacția noastră, aceasta a arătat că a fost avocata Fincogero timp de 9 ani, până în 2009, ajungând să încaseze de la grupul italian onorarii chiar și de câte 5.000 de euro pe lună.
O vreme, italienii și-au declarat sediul convențional la biroul Feliciei Ovanesian, din strada Grozești. Iar avocata le-a câștigat, în 2004, la Tribunalul Constanța, un prim proces esențial pentru evoluția ulterioară a afacerii. Municipalitatea era obligată să realizeze lucrările de sistematizare din Faleză Nord, iar în caz de refuz primea chiar Fincogero autorizarea să le execute în contul Primăriei. Hotărâre a rămas irevocabilă în 2006.
Într-un alt proces, finalizat printr-o sentință civilă pe 18 decembrie 2007, italienii au obținut daune de peste 3 milioane de lei de la Primărie, pentru refuzul acesteia de a emite autorizații de construire. Iar în mai 2008, a venit o ultimă piesă magistrală: o tranzacție extrajudiciară încheiată de Radu Mazăre cu reprezentantul Fincogero, contrasemnată de Felicia Ovanesian pentru atestarea identității părților. Actul iscălit și de Ovanesian a pus capăt litigiilor dintre Fincogero și Primărie, relansând proiectul.

Tranzacția extrajudiciară încheiată de Fincogero cu Primăria lui Mazăre. Felicia Ovanesian a făcut formalitățile și a semnat la rândul ei documentul care poate fi consultat AICI.
În postarea sa din 2023, la care ne-am referit mai sus, avocata mai spunea că în 2009 s-a despărțit de italieni, după ce s-ar fi prins că Fincogero s-ar fi înțeles între timp cu Mazăre și se pregătea fraudarea municipiului.
ALTE SERVICII JURIDICE PENTRU ITALIENI
Ordinea.Ro a mai publicat două anchete jurnalistice, prin care a relatat:
- afacerea prin care Felicia Ovanesian a conceput și redactat un act în baza căruia o firmă din grupul Fincogero a obținut în proprietate jumătate din fosta parcare de la Cazino-Mamaia, care fusese retrocedată fraudulos de administrația Radu Mazăre către Georgică Giurgiucanu și firma Habitat și Ambient SA a lui Gheorghe Valentin Ionescu. Avocata a conceput un contract de vânzare-cumpărare de bun viitor, prin care italienii se obligau să vândă către beneficiarii retrocedării frauduloase un tronson dintr-un bloc pe care urmau să-l construiască fix pe terenul retrocedat acestora. ”Cumpărătorii” înțelegeau să achite o parte din datoria pentru bunul viitor transferând în proprietatea italienilor dreptul de proprietate asupra unei cote de ½ din terenul retrocedat ilegal. Fiind vorba de un bun viitor, actul nu consemna istoricul proprietății. Ovanesian s-a prezentat la notariat unde a semnat personal acest act alături de reprezentantul firmei din grupul Fincogero și de soții Giurgiucanu. Valentin-Gheorghe Ionescu a sosit ulterior la notar, semnând actul în absența celorlalți. Investigația poate fi citită integral AICI.
- Într-un alt material, Ordinea.Ro a arătat că potrivit publicațiilor din Monitorul Oficial al României, firma Alba Imobiliare SRL, în care italienii de la Fincogero au fost asociați cu un offshore din siajul lui Valentin-Gheorghe Ionescu, a avut sediul social la cabinetul Feliciei Ovanesian din strada Grozești. Mai mult, fratele avocatei a fost pentru o scurtă perioadă chiar administratorul firmei. Investigația poate fi citită integral AICI.
Lucrătura
Revenim la terenul concesionat de Fincogero în Faleză Nord. Prin HCL258/23.04.2009 (vezi AICI), lucrările de urbanizare au fost încredințate către Fincogero, fără licitație și mai ales fără o valoare stabilită. Șantierul a prins viață în 2010, iar de coordonarea acestuia s-a ocupat Georgică Giurgiucanu. În 2011, în baza unei expertize extrajudiciare a lucrărilor executate, Fincogero a demarat proceduri de executare silită împotriva Primăriei Constanța de peste 61 de milioane de lei.
A urmat un proces, în care italienii au fost reprezentați convențional de un alt avocat, în speță Ionel Hașotti. La al 14-lea termen de judecată, Primăria lui Mazăre a arătat că deconturile de TVA ale Fincogero ar indica realizarea unui profit de 10 milioane de euro de pe urma acestor lucrări, deși autorizarea primită de la instanță ar fi presupus decontarea contabilă a costurilor. Doar costuri, fără profit. În consecință, Primăria a cerut o expertiză contabilă, însă instanța de judecată a considerat cererea tardivă. Atenție, nefiind confirmate de o expertiză contabilă, susținrerile Primăriei din acest proces cu privire la existența unui profit de 10 milioane de euro realizat ilegitim de către italieni, trebuie privită cu rezervă.
La finalul procesului, municipalitatea a fost obligată să achite valoarea ”de piață” stabilită prin expertiză, de 14,2 milioane de euro. În 2013, printr-o nouă hotărâre judecătorească, debitul a fost eșalonat până în 2027.
Noutatea poveștii este aceea dezvăluită acum de primarul Chițac, și anume că suma a fost rotunjită cu dobânzi, penalități și inflație, ajungând în cele din urmă la 36 de milioane de euro.
Notă: am considerat că este de interes pentru public să cunoască implicarea profesională a Feliciei Ovanesian în cazul Fincogero, întrucât aceasta activează în politica locală, anunțându-și intenția de a candida pentru funcția de primar al Constanței la alegerile locale din 2028.