Conecteaza-te cu noi

Administratie

Primăria Constanța continuă să deseneze parcări pe asfalt

Published

on

Primăria municipiului Constanța anunță că, prin SC Confort Urban, a finalizat lucrările de amenajare a trei parcări rezidențiale. Este vorba despre 97 de noi locuri de parcare care au fost construite pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona blocului L1, pe aleea Cameliei, în dreptul blocului LE51 și pe porțiunea cuprinsă între aleea Pictor Nicolae Tonitza și aleea Cameliei. Primăria notează că s-au executat lucrări complexe de drumuri: terenul a fost excavat și stabilizat prin așternerea mai multor straturi de piatră. Au fost create zone destinate circulației pietonilor iar suprafața destinată parcării autovehiculelor a fost reamenajată prin turnarea mixturilor asfaltice în două straturi. Ulterior, s-a intervenit cu echipamente profesionale pentru trasarea locurilor de parcare. Lucrările edilitare continuă și în această perioadă fiind incluse în proiectul de reconfigurare urbană a arealului delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Primăverii. Noi locuri de parcare sunt în curs de amenajare pe terenul delimitat de aleile Cameliei și Magnoliei. Echipele administratorului drumului public intervin cu utilaje pentru refacerea suprafețelor, mai notează Primăria.

Proiectul prevede recondiționarea carosabilului pe străzile Pictor Ștefan Luchian, Pictor Nicolae Grigorescu și aleile Pictor Nicolae Tonitza, Cameliei, Iasomiei, Magnoliei, Mimozelor și Brândușelor, modernizarea aleilor de acces către blocuri și a zonelor destinate circulației pietonilor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions