Connect with us

Administratie

Primăria Lumina cumpără lucrări de extindere a canalizării

Publicat

la

Primăria Lumina cumpără lucrări de extindere a canalizării.

Se extinde rețeaua de canalizare în comuna Lumina. În acest sens primăria vrea să achiziționeze servicii de extindere a actualei rețele cu peste 100 de ml (pe strada Garofiței) și 80 de ml (pe strada Morii).

Lucrările, în valoare de aproape 85.000, vor fi efectuate cu bani din bugetul local.

Iată documentul care stă la baza lucrărilor:

 

 

Comments

comments

Administratie

Un nou parc, inaugurat astăzi în comuna Lumina

Publicat

la data de

Scris de

Un nou parc a fost inaugurat, astăzi, în comuna Lumina, de Ziua Națională. Acesta este situat pe strada Decebal, la intersecția cu Str. Dumitru Comșa. În afara locurilor de joacă pentru copii, parcul mai este dotat și cu aparate multifuncționale de sport dar și bănci pentru odihnă.

Amintim că, tot astăzi, a fost inaugurată în Lumina și o sală de sport pentru elevii care învață în Școala gimnazială. Noua sală de sport are o suprafață totală de 390 de metri pătrați. Este dotată cu grupuri sanitare, vestiare, spații de depozitare și centrală termică.

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

USR Constanța: „Ziua Națională a României este despre solidaritate și, cel mai important, speranță“

Publicat

la data de

Scris de

Conducerea USR Constanța a declarat că Ziua Națională a României este despre solidaritate și, cel mai important, speranță! Fără speranța unor oameni că acest neam se va uni, fără speranța că generațiile următoare vor trăi într-un viitor mai bun, fără speranța că totul se poate reclădi, Marea Unire probabil nu ar mai fi fost înfăptuită. De aceea, în fiecare an, de 1 Decembrie, trebuie să ne amintim că ce este greu va trece, trebuie doar să nu uităm să sperăm, notează aleșii USR.

„Cuvântul care definește Ziua Națională a României este “unitate”. Pentru că la 1 Decembrie 1918, visul de veacuri al românilor, acela de a se afla cu toții sub același drapel, între aceleași granițe, sub același cer, s-a înfăptuit. Paradele organizate în această zi specială sunt o rememorare a celei de acum 103 ani de pe b-dul Kisselef, când trupele române și cele aliate mărșăluiau pentru prima dată într-un București ce devenea capitala României Mari. La mulți ani, români! La mulți ani, România unită!“, a declarat viceprimarul Constanței Florin Cocargeanu.

„Mai presus de orice exces patriotard retrograd, Ziua Națională a României este ziua celebrării unei țări minunate, cu resurse generoase nevalorificate cu adevărat, cu un potențial uriaș de dezvoltare! Noi, locuitorii ei îi suntem datori să căutăm mereu să fim mai buni, mai respectuoși, mai iubitori. La mulți ani, România!“, a afirmat, la rândul său, liderul consilierilor locali ai USR Constanța, Dumitru Caragheorghe.

https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FUSRConstanta%2Fposts%2F452243199596869&show_text=true&width=500

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

(FOTO-VIDEO) A fost inaugurată noua sală de sport de la Școala gimnazială din Lumina

Publicat

la data de

Scris de

Începând de astăzi, de Ziua Națională a României, elevii care învață în Școala gimnazială din Lumina au o nouă sală de sport. Aceasta a fost inaugurată de oficialitățile locale împreună cu părinți, copii și profesori. Noua sală de sport are o suprafață totală de 390 de metri pătrați. Este dotată cu grupuri sanitare, vestiare, spații de depozitare și centrală termică.

„Astăzi, de Ziua Națională inaugurăm această sală de sport care este redată școlii, iar aceasta va beneficia de toate serviciile pe care le oferă. Elevii vor face de acum în colo ora de sport în sală. Să sperăm că vom ajunge să facem o sală de sport mult mai mare de care să beneficieze întreaga comunitate“, a declarat primarul Dumitru Chiru.

„Am primit cu bucurie de a fi alături de autoritățile locale pentru a inaugura această sală de sport O așteptam cu nerăbdare de câțiva ani, dar iată că s-a finalizat, spre bucuria cadrelor didactice de la catedra de educație fizică și sport, precum și a doamnelor învățătoare care își vor desfășura orele de joc și mișcare în această sală. De asemenea, ne bucurăm de spațiu pentru a desfășura activități extracurriculare “, a afirmat, la rândul său, directorul Școlii gimnaziale din Lumina, Florența Pană.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: