Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Primăria Năvodari a accesat fonduri ca să reabiliteze blocul deja reabilitat în care locuieşte primarul Matei

Published

on

Doar două localităţi din judeţul Constanţa au primit anul acesta fonduri guvernamentale pentru reabilitarea termică a blocurilor: Cernavodă şi Năvodari. În timp ce la Cernavodă sute de muncitori trudesc zilnic la anvelopări, la Năvodari nu se mişcă nimic. Totul este încremenit şi nici n-ar putea fi altfel, de vreme ce Primăria locală a depus aplicaţiile pentru blocuri deja reabilitate termic, încă din anul 2010.

12290464_991802384194943_522200986_o

În 2010, Matei a reabilitat căminul Legmas şi alte blocuri cu 70 de miliarde

Pe 29 decembrie 2009, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, declara, citat depresa locală constănţeană, că a demarat un proiect de reabilitare termică a căminelor de nefamilişti de pe strada Mării, patru la număr, şi a altor două blocuri de câte patru scări de pe strada Nuferilor. „Proiectul este realizat în beneficiul locuitorilor, motiv pentru care locatarii acestor imobile, nu vor plăti niciun leu, finanţarea fiind suportată 50% din bugetul local şi 50% de la Ministerul Dezvoltării”, spunea Matei, citat de Telegraf. Totodată, primarul oraşului Năvodari arăta că valoarea lucrărilor fusese stabilită, atunci, în 2009, la 70 de miliarde de lei vechi, incluzând refacerea faţadelor şi acoperişurilor, înlocuirea ferestrelor şi a conductelor de apă şi termoficare. Lucrările au fost recepţionate în 2010.

12281607_991805877527927_50

Cât de temeinice au fost acestea se vede şi din fotografiile Google din anul 2012. Într-adevăr, căminele Legmas, Midia, USAS şi Consir, ca şi blocurile din cartierul Est-Taşaul, au fost reabilitate cu simţ de răspundere, dar mai ales cu soluţii tehnice de ultimă generaţie. Pereţii exteriori au fost izolaţi cu fibră de sticlă şi placaţi cu panouri termoizolante de tip sandwich realizate din foi de aluminiu cu miez din spumă poliuretanică, garantate pentru 50 de ani. De asemenea, acoperişurile au fost mansardate şi învelite cu ţiglă metalică de cea mai bună calitate.

Advertisement

Ultimii bani, tot la căminul Legmas, ceilalţi să mai aştepte

Deşi lucrările foarte scumpe, dar de foarte bună calitate, au fost recepţionate în 2010, iată că în 2015, Primăria Năvodari a înscris aceleaşi blocuri în programul de reabilitare termică finanţat de Ministerul Dezvoltării. Programul se adresase blocurilor construite în perioada 1950-1990, lipsite de confort termic, aflate într-un avansat grad de uzură. Aplicanţii aveau obligaţia de a anexa cererii de finanţare o expertiză tehnică referitoare la rezistenţa mecanică şi stabilitatea structurii de rezistenţă a blocului, dar şi un audit energetic. Ultimul document are un rol esenţial în realizarea scopului pentru care a fost emisă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 18/2009, respectiv „creşterea performanţei energetice a blocurilor”. Dar ce performanţă energetică să mai creşti la blocurile reabilitate termic în 2010, după cea mai performantă tehnologie? În Năvodari există încă zeci de blocuri construite în perioada 1950-1990, nereabilitate termic. Însă primarul Nicolae Matei s-a gândit să ceară bani de la Guvern tot pentru căminul Legmas şi celelalte blocuri deja reabilitate în 2010. În mod paradoxal, numele companiei Legmas apare în declaraţia sa de interese.

Matei stă chiar într-un bloc reabilitat în 2010, inclus acum în programul de re-reabilitare

Dar şi mai paradoxal este faptul că blocul 35 Est, reabilitat termic în 2010 şi inclus în programul de re-reabilitare din 2015, este chiar blocul în care Nicolae Matei îşi are domiciliul oficial. Aflăm acest lucru din Referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit pe numele primarului de procurorul DNA Andrei Bodean, la 30 august 2014. Procurorul a reţinut atunci că Matei Nicolae, fiul lui Constantin şi Elisaveta, născut la 3 august 1967 în comuna Slătioara din judeţul Vâlcea, avea domiciliul în oraşul Năvodari, strada Nuferilor, nr. 8, bloc 35 Est. Oare de asta a pus la bătaie bugetul local şi bugetul de stat 70 de miliarde, ca să se reabiliteze termic blocul primarului? Oare de asta a mai cerut încă o dată Primăria Năvodari bani să reabiliteze în 2015 ce reabilitase deja în 2010?Matei-35Est

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions