Connect with us

Politica

Primarii Făgădău, Firea și Scripcaru au semnat un memorandum de cooperare! Vedeți despre ce este vorba

Maria Ionescu

Publicat

la data de

În această seară, primarul municipiului București, Gabriela Firea, a postat pe pagina sa de facebook o informație referitoare la semnarea unui memorandum de cooperare între București, Constanța și Brașov. Ea a precizat că urmează să se înființeze și  o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară în domeniul turismului.

”Practic, ne-am exprimat acordul de a înfiinţa împreună o asociaţie intercomunitară de dezvoltare durabilă, în special pentru domeniile conectivitate, transport şi turism. Specialiştii vor lucra la platforma juridică, vom avea şi un Statut al asociaţiei, care va fi public. Ce ne dorim este să punem în valoare cele mai importante zone turistice ale României: litoralul, muntele şi Capitala. Ştiu că în orice domeniu, punctul nevralgic este transportul. Avem nevoie de infrastructură, domeniu ce poate fi dezvoltat inclusiv prin astfel de parteneriate”a declarat joi primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Potrivit edilului, prin semnarea acestui memorandum de colaborare şi prin înfiinţarea Asociaţiei, se urmăreşte inclusiv atragerea de fonduri europene pentru proiectele iniţiate în comun.

Cele trei oraşe vor integra Planurile de Mobilitate, de exemplu prin punctele intermodale de transport. O altă modalitate de colaborare se referă la proiecte comune de promovare turistică, prin crearea unor pachete turistice integrate.

”Turiştii care au în vedere un sejur pe litoralul românesc vor avea posibilitatea să viziteze şi obiectivele turistice de la munte şi din Capitală şi, similar, cei care vizitează Braşovul sau Bucureştiul vor avea la dispoziţie informaţii despre celelalte zone”, a spus Firea.

Ea a explicat că în perioada următoare, compania municipală înfiinţată de Primăria Capitalei care are ca domeniu de lucru turismul va pregăti astfel de pachete turistice şi va desfăşura şi o campanie de promovare a lor.

Firea a adăugat că vor urma şi alte colaborări cu alte oraşe.

La rândul său, primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a vorbit despre Anul Centenar şi despre faptul că prin această axă Bucureşti – Braşov – Constanţa, Dobrogea ”se va ancora definitiv de patria-mamă”.

”Reuşim, într-un moment important, la 100 de ani de la Marea Unire şi la 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria-mamă, să construim o axă care va ancora definitv Dobrogea de ţară. Am plecat în acest demers de la punctele comune pe care deja le avem. Nu suntem pe un teren arid, avem o fundaţie solidă: avem planurile de mobilitate realizate de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi avem notorietatea zonelor pe care le reprezentăm. Ceea ce se întâmplă astăzi este un lucru firesc şi sper ca, prin indicatorii pe care îi atingem, să mergem către Comisia Europeană, pentru că sunt convins că proiectele pe care le vom genera împreună vor fi apreciate”, a spus el.

Primarul Braşovului, George Scriparu, consideră semnarea acestui memorandum „un pas important”, iar Banca Modială va vedea că se poate lucra în mod direct cu autorităţile locale.

”Cred că este un pas important pe care l-am facut şi Banca Mondială are posibilitatea să vadă că se poate lucra mai bine cu autorităţile locale direct. Am stabilit, împreună, principalul proiect de dezvoltare, care se referă nu numai la nivel local, ci isi propune sa lege orasele intre ele. Dincolo de faptul că ne referim doar la anumite domenii de activitate, cum ar fi turismul, trebuie să înţelegem că turismul fără infrastructură nu e posibil, şi atunci ajungem la mobilitate, la accesibilitate, la ceea ce înseamnă planurile de mobilitate pe care le avem în momentul de faţă structurate, lucrate”, a declarat Scripcaru.

(Foto: Facebook Gabriela Firea)

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Politica

Ludovic Orban, daune morale de 20.000 de lei pentru un deputat constănțean. Vezi reacția parlamentarului

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Tribunalul Bucureşti a decis ca preşedintele PNL, Ludovic Orban, să-i plătească deputatului PSD de Constanța Iulian Iancu daune morale de 20.000 lei, după ce liderul liberal l-a acuzat pe preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor că este “omul companiei Gazprom” şi “torpilează” construcţia conductei de gaze BRUA.

“Admite în parte cererea formulată de reclamantul Iancu Iulian împotriva pârâtului Orban Ludovic. Obligă pe pârât către reclamant la plata sumei de 20.000 lei daune morale. Obligă pe pârât către reclamant la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei.

Decizia nu este definitivă, poate fi atacată cu apel.

Jocurile rușilor de la Gazprom

Amintim cp liderul PNL susținea, în noiembrie 2017, într-un interviu pentru ziarul “Adevărul”, că Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, face jocurile companiei ruseşti Gazprom în Parlamentul României.

“Uitaţi-vă ce luptă se duce cu Ordonanţa 64 de o parte din PSD, parcă special că distrugă BRUA şi exploatarea de gaze naturale de la Marea Neagră, care poate să reducă dependenţa, nu numai a României, ci a unei părţi din Europa faţă de gazul rusesc. Se încearcă modificarea Ordonanţei 64 astfel încât să introducă nişte stavile suplimentare care pur şi simplu să-i determine să nu dea drumul la exploatare. Domnul Iancu este omul Gazprom. Nu m-am sfiit niciodată s-o zic. Amendamentele sale sunt făcute să torpileze proiectul BRUA şi reducerea dependenţei de gazul rusesc”, a spus Ludovic Orban.

Reglarea declarațiilor la instanță

Atunci, parlamentarul constănțean a anunțat că îl va acționa în judecată pe Ludovic Orban, dacă acesta nu aduce dovezi care să-i probeze acuzaţiile.

“Domnul Ludovic Orban s-a pretat să-mi adreseze un atac direct (…) şi a făcut afirmaţia, fără nicio ezitare, că sunt omul ruşilor şi că sunt KGB şi că sunt omul Gazprom. Întrucât este preşedintele celui mai important partid de opoziţie din România, eu cred că este un om foarte bine informat, prin urmare îi solicit public şi îi dau o săptămână să probeze că eu sunt omul ruşilor, că sunt KGB şi că sunt omul Gazpromului. În cazul în care nu face demonstraţia public, mă voi adresa instanţelor din România şi în consecinţă voi declina această investigaţie organelor de anchetă, cu toate consecinţele de rigoare, pentru că nu este doar un atac la o persoană, ci atacul este în mijlocul desfăşurării activităţii comisiei de anchetă al cărei preşedinte sunt”, declara, la acea vreme, Iulian Iancu.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, astăzi, deputatul Iulia Iancu a catalogat decizia instanței drept “lipsă de responsabilitate a unor oameni politici”.

“Această hotărâre a instanței arată lipsa de responsabilitate a unor oameni politici care rostogolesc știri false și neadevăruri în spațiul public pentru a câștiga capital politic sau alte avantaje. Sper ca această decizie să-i descurajeze pe cei care aleg calea minciunii în viața publică”, scrie Iancu.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

(document) Ce propuneri are PNL Constanța pentru PUZ-ul zonei peninsulare

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Primăria Constanta a pus în dezbatere publică un nou PUZ al Peninsulei, care va stabili cum se va dezvolta în viitor centrul istoric al orașului.

Pe site-ul primăriei Constanța au fost publicate câteva planșe care arată situația actuală din Peninsulă (aceleași care au fost prezentate și în cadrul întâlnirii din 17 decembrie 2018), însă din care lipsesc propunerile efective ale Primăriei pentru viitorul Plan Urbanistic Zonal.

Conducerea PNL Constanța acuză că reprezentanții Primăriei încalcă legislația din domeniu și expune administrația locală unei acțiuni de contencios administrativ, cu șanse reale de reușită.

Iată documentul transmis de PNL Constanța prin intermediul unui comunicat remis redacției, mesaj pe care îl redăm integral:

“Lipsa propunerilor din partea Primăriei este o încălcare flagrantă a Legii nr. 52 din 2003 privind transparența decizională şi a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Legal, logic și normal ar fi ca Primăria să publice intențiile sale cu privire la noul PUZ și abia după să ceară părerea/validarea constănțenilor, având în vedere că şi-a intitulat demersul „dezbatere publică”, nu „informare” sau „consultare publică”.

Ulterior acestei prime etape, luând în considerare planul inițial al Primăriei și dorințele exprimate de constănțeni, trebuie formulat un proiect de PUZ și dezbătut public.

Acest aspect expune Primăria unei acţiuni în contencios administrativ, cu reale şanse de reuşită.

Având în vedere faptul că acest proiect va reglementa  modalitatea în care se va dezvolta și va arăta această zonă atât de importantă pentru constănțeni și oraș, membrii Biroului Permanent Liberal PNL Constanța, reuniți în ședință, au adoptat un set de propuneri și recomandări privind actualizarea Planului Urbanistic Zonal al Peninsulei.

Ne opunem supunerii la vot şi adoptării unui PUZ al Peninsulei până la adoptarea Planului de Urbanism General actualizat, pentru care  Primăria deja a publicat în Sistemul electronic de achiziții publice – SEAP anunțul privind organizarea licitației publice pentru atribuirea contractului de prestări servicii de proiectare în vederea actualizării. Aceasta în condiţiile în care PUG-ul, în forma actuală, va depăşi inclusiv perioada maximă de prelungire a valabilităţii, permisă de lege.”, au declarat inițiatorii setului de propuneri.

  1. Oricine achiziţionează o clădire are dreptul să modifice orice la respectivul imobil, atât timp cât păstrează și renovează fațada.
  2. Emiterea de autorizații de construire pentru clădiri noi va fi suspendată până la intrarea în vigoare a noului PUG. In cazul achizitiei unei clădiri, este obligatorie renovarea ei, fără a interveni schimbări în fațadă şi regimul de înălţime.
  3. Orice clădire nouă va trebui să includă în proiectul construcţiei un număr de locuri de parcare cel puţin egal cu numărul de spaţii locative.
  4. Pentru orice clădire nouă se interzice închirierea/punerea la dispoziţie/concesionarea de locuri de parcare pe spaţiul public, indiferent de calitatea solicitantului.
  5. Primăria nu va vinde nici un teren aflat în patrimoniul său până la intrarea în vigoare a PUG-ului actualizat.
  6. Supraimpozitarea clădirilor lăsate în paragină de către proprietari.
  7. 3. Zonele verzi din zona falezei Cazino, zonele verzi adiacente străzii Lebedei și zona dintre plaja Modern și Strada Mircea cel Bătrân, trebuie protejate de noi construcții și reamenajate ca adevărate parcuri. Terenurile aflate în proprietatea Primăriei și care nu au construcții amplasate, vor fi transformate în parcuri sau piațete. Persoanele private, deținătoare de teren fără construcție amplasată, vor putea beneficia de o reducere de 100% a impozitului pe proprietate dacă acordă primăriei dreptul de a amenaja terenul respectiv ca parc cu acces public pe o perioadă minimă de 5 ani.
  8. 4. Centrul Istoric trebuie să devină pietonal, cu piste delimitate pentru biciclete, iar rezidenţii vor avea permise de acces auto
  9. Anularea construirii unei parcări subterane în Piața Ovidiu.
  10. Cele două parcări de mare capacitate (una lângă Poarta 1, cealaltă lângă plaja Modern) trebuie extinse prin supraetajare şi pe baza unor proiecte arhitectonice care să respecte estetica şi stilurile arhitectonice ale zonei.
  11. O legătura directă între strada Lebedei și strada Mircea cel Bătrân pentru a crea o „centură de ocolire” a zonei peninsulare pentru autoturisme.
  12. Reabilitarea întregii zone verzi din Valea Portului ca zonă verde cu acces pietonal facil şi mobilier urban pentru promenadă.
  13. Pentru persoanele cu handicap şi pentru cele cu mobilitate scăzută, construirea de scări rulante acoperite, atât pentru Valea Portului, cât şi pentru zona Parcului Carol I.
  14. Un traseu turistic pentru intreaga zonă a Centrului istoric deservit de mijloace de transport colective, cu acţionare electrică, silenţioase şi nepoluante.”

 

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Tribunalul Constanța a decis: fostul senator Chiru, JUDECAT pentru UCIDERE DIN CULPĂ

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Tribunalul Constanța a respins, ieri, contestația formulată de fostul senator Christian Gigi Chiru împotriva deciziei Judecătoriei Constanța prin care s-a dispus începerea judecății în dosarul în care politicianul este acuzat de ucidere din culpă.

Amintim că fostul senator Chiru a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în iunie 2018. În același dosar, alături de Chiru, este judecat şi Cristian Valentin Smădu, administratorul unei firme de construcții. Dosarul se referă la un incident din anul 2011, petrecut la discoteca deținută de fostul senator în Cazino-ul de la Eforie Sud. Atunci, o balustradă de protecție s-a desprins din elementele de siguranță, iar o persoană a căzut în gol, decedând ulterior, la spital.

Dezbaterea contestației depuse de Gigi Chiru a avut loc, în ședință publică, pe 14 ianuarie 2019. Avocații fostului senator au invocat probleme în legătură cu modul în care a fost administrată o expertiză imobiliară pe baza căreia, la data de 13.06.2014 lui Gigi Chiru i s-a conferit calitatea de suspect în acest dosar. De asemenea, apărătorii fostului senator au criticat faptul că nu s-au prelevat probe de alcoolemie de la persoana căzută în gol. La finalul dezbaterilor, instanța a amânat pronunțarea pentru a le permite părților să depună concluzii scrise. Ieri, Tribunalul a respins contestația.

Decizia este definitivă. Prin urmare, procesul penal început la Judecătoria Constanța va continua.

NOTĂ! Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul General: “În anul 2007, în calitate de administrator unic al unei societăți comerciale, inculpatul Chiru Gigi – Christian a demarat lucrările de consolidare şi modernizare a unui imobil în care funcționa o discotecă din localitatea Eforie Sud, județul Constanţa, pentru execuție contractând o firmă al cărei administrator era inculpatul Smădu Cristian-Valentin. (…) Execuţia a fost realizată fără autorizație de construire şi în absenţa unor persoane competente să verifice dacă lucrările sunt corespunzător efectuate. Printre lucrări s-au numărat confecționarea şi montarea unei balustrade metalice, care, la data de 24 noiembrie 2011, din cauza modului defectuos în care a fost realizată, s-a desprins parţial din elementele de fixare, sub greutatea unei persoane care a căzut peste ea. Ca urmare a impactului, persoana respectivă s-a prăbuşit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa.”

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: