Conecteaza-te cu noi

Politica

Primăriile ar putea fi obligate să organizeze dezbateri publice pentru proiecte dacă acest lucru este cerut de minimum trei cetățeni

Published

on

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, anunță că a depus astăzi, împreună cu colegii săi senatori Silvia Dinică și Andrei Postică, o inițiativă de modificare a legii privind transparența decizională în administrația publică.

„În prezent există obligativitatea consultării publice pentru actele normative importante din administrațiile publice locale, doar dacă această consultare este solicitată, în scris, de o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică. Inițiativa pe care am depus-o are drept scop în implicarea societății civile sau a altor autorități publice în actele decizionale ale administrației publice, prin informarea acestora asupra proiectelor supuse dezbaterii și prin accesul acestora în cadrul ședințelor de consultare publică.

Așa cum legea prevede ca un partid politic să fie înființat cu 3 cetățeni cu drept de vot, același principiu poate fi aplicat la solicitarea pentru organizarea unei dezbateri publice. Este o minimă modificare, care susține participarea cetățenilor simpli la elaborarea deciziilor importante pentru comunitate.

Concret, proiectul pe care l-am inițiat prevede că autoritatea publică este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ dacă acest lucru a fost cerut în scris de către minimum trei cetățeni cu drept de vot, o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică. Cetăţenii au dreptul să fie implicaţi în procesul decizional!“, a spus Remus Negoi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions