Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Primarul din Agigea amenajează un parc fără autorizație, fără buget aprobat și fără achiziție publicată în SEAP

Published

on

De câteva săptămâni, se lucrează la foc mărunt la dotarea unui parc din comuna Agigea cu alei betonate, piste de bicicletă, un loc de joacă pentru copii și un loc dotat cu echipamente de fitness în aer liber. Investiția se derulează în parcul Mihai Eminescu, din cartierul aflat în vecinătatea lacului Agigea. Însă la fața locului nu există o amenajare de șantier. Lipsește chiar și banalul panou informativ cu datele esențiale despre titlul proiectului, valoarea acestuia, numărul autorizației de construire și firma de construcții implicată.  Panoul era obligatoriu conform Legii 50/1991. De asemenea, autorizarea lucrării era absolut necesară, întrucât legea, prin articolul 3, stabilește că amenajările de spații verzi, parcuri, locuri de joacă și agrement se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire.

Abia ieri, primarul localității, Cristian Maricel Cîrjaliu, a adus investiția la cunoștință publică. Dar nu după cum spune legea, ci printr-un clip video. Maricel s-a filmat pe persoană fizică în parcul Eminescu și s-a lăudat cu lucrările demarate… altfel decât în condiții legale. Clipul primarului din Agigea îl puteți vedea AICI. Dacă nu vă face plăcere să-l urmăriți, vă relatăm noi că Maricel Cîrjaliu doar se laudă că face ceva, fără a livra nicio informație utilă despre valoarea investiției sau a firmei care efectuează lucrările.

ZERO transparență la Agigea

Transparența nu este chiar punctul forte al primarului din Agigea. De la începutul anului și până în prezent, Primăria localității nu a publicat niciun anunț de atribuire a unui contract în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Autoritatea locală a urcat un singur anunț în sistem, prin care a informat că a decis să anuleze o licitație, singura de altfel organizată anul acesta. Ne referim aici la procedura pentru atribuirea contractului de vidanjare a foselor septice din Lazu, sat care este complet lipsit de rețea de canalizare.

De ani buni, serviciul era prestat, pe bani grei, de firma Asus Service SRL, deținută de Magdalena Andrei, o persoană care s-a ocupat de contabilitatea firmelor personale ale primarului Cîrjaliu. Evident că primarului îi convenea situația. Tot Magda Andrei s-a ocupat și de schimburi controversate de terenuri cu Primăria Agigea, prin care l-a ajutat pe Cîrjaliu să scoată suprafețe importante din patrimoniul public și să le treacă, prin metoda suveică, în patrimoniul fratelui său (mai multe detalii AICI și AICI).  

Advertisement

Revenind la licitație, trebuie să spunem că anul acesta în cadrul procedurii s-a mai înscris o firmă din București, cu o ofertă de preț mai bună. Ca dovadă că nu era interesat de confortul locuitorilor, ci de prosperitatea firmei de vidanjări a contabilei sale, primarul comunei a decis să anuleze procedura. El a motivat într-o filmare că firma din București nu ar fi avut actele de participare în regulă. În acest fel s-a închis definitiv singura licitație a Primăriei, fără atribuirea unui contract. În rest, după cum spuneam, Primăria nu a mai publicat nimic, dar absolut nimic, despre modul în care sunt cheltuiți banii colectați de la contribuabili.

Fără Consiliu, fără buget

Secretomania primarului din Agigea cu privire la acest aspect are la bază un motiv cât se poate de pragmatic. Primarul Cîrjaliu refuză să recunoască legitimitatea Consiliului Local, pe care n-a avut poftă să îl convoace în ședințe ordinare de la începutul anului curent. Ca urmare, anul acesta nu s-a adoptat nicio hotărâre locală, iar administrația funcționează fără buget aprobat. În astfel de situații, primarul este obligat prin lege să efectueze cheltuieli lunare în limita unui procent de 1/12 din bugetul anului anterior.

Cheltuieli de 20 de milioane de lei. Un milion de euro pe salarii

Potrivit datelor publice ale Ministerului de Finanțe, în anul 2020 comuna Agigea a avut venituri de 20.411.561 de lei. Cele mai importante cheltuieli au fost făcute pe achiziția de bunuri și servicii (8.930.711 lei), salarii (4.873.202 lei) și întreținerea drumurilor publice (4.199.631 de lei). Primăria a mai cheltuit 1.219.959 de lei pentru asistență socială și 914.915 lei pentru cultură, recreere și religie.

În anul 2021, primarul Cîrjaliu a întocmit un proiect de buget la vrăjeală (vezi AICI), în care și-a prognozat cheltuieli de 27.179.442 de lei. Documentul nu are nicio valoare legală, întrucât nu a fost aprobat. Prin urmare, chiar dacă și-a propusă să cheltuie aproape 7 milioane de lei în plus, primarul este obligat să respecte cota de cheltuieli în raport de bugetul anului trecut.

Orice depășire atrage răspunderea penală. Din această perspectivă, secretizarea cheltuielilor – inclusiv pentru amenajarea parcului de fitness – pare motivată de grija primarului de a nu se afla cum învârte el banii publici în această perioadă. Spre ghinionul său, istoria ne arată că întotdeauna astfel de lucruri se află.

Advertisement

Trebuie să mai spunem că primarul din Agigea este judecat în stare de libertate pentru abuz în serviciu cu privire la o învârteală imobiliară în beneficiul firmei Golful Pescarilor SRL, în care ginerele său este asociat la vedere. Rechizitoriul a fost întocmit de șeful DNA Constanța, Andrei Bodean. De asemenea, reamintim că, în ultimele luni, partidele de opoziție din Agigea au colectat semnături în vederea organizării unui referendum pentru demiterea primarului. Săptămâna trecută, organizatorii acțiunii au declarat că au fost strânse semnăturile necesare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions