Conecteaza-te cu noi

Politica

Primarul din garaj și războiul pe viață și pe moarte pentru Constanța

Published

on

Ne aflăm în ultima zi a campaniei electorale pentru alegerea primarului Constanței. Așadar, suntem la ora la care putem face o analiză și putem trage câteva concluzii amare despre confruntarea, pe viață și pe moarte, de la Constanța. În primul rând, ceea ce se degajă din capul locului este divizarea profundă a forțelor de dreapta. Într-un fel, lupta candidaților din această zonă a eșichierului politic a acaparat întreaga scenă publică în ultimele săptămâni.

Războiul dreptei a debutat cu atacuri furibunde lansate împotriva candidatului USR Stelian Ion, linșat într-un stil grotesc pentru repartiția unei garsoniere ANL de la Primăria Constanța, într-o perioadă îndepărtată din tinerețea sa. Mai multe trusturi de presă au arătat un interes subit pentru acest subiect. Ba chiar redacții mari de la nivel național și-au trimis reporterii speciali la Constanța, pentru a participa la conferințele de presă ale lui Stelian Ion și a-i cere explicații acestuia cu privire la garsonieră. Pentru oricine activează în presă, e limpede că toată campania de linșaj nu s-a dus doar de dragul audienței.

Lovit din toate direcțiile, candidatul USR a făcut dezvăluiri. El a relatat detalii despre o întâlnire pe care i-a solicitat-o mogulul petrolului Gabriel Comănescu, într-un loc ferit, la sediul firmei sale din București, de pe Calea Victoriei. ”Afaceristul Gabriel Comănescu mi-a cerut să mă retrag din cursa pentru Primăria Constanța spunându-mi că își va folosi toată influența și banii să iasă Vergil Chițac primar”. Vorbim aici de celălalt candidat important al dreptei, de la PNL.

Chițac a fost toată viața bugetar. După terminarea facultății și până în anul 2016, acesta a fost militar și cadru didactic la Academia Navală Mircea cel Bătrân din Constanța. A urcat treaptă cu treaptă, ajungând în apogeul carierei contraamiral de flotilă și rector al ANMB. Mogulul petrolului, Gabriel Comănescu, i-a fost student. Vorbim de un fost student care a ajuns unul din cei mai importanți oameni din România, prin grupul de firme GSP. Ascensiunea lui Comănescu are o latură destul de obscură, fiind legată de afaceri cu petrol și gaz, echipamente de foraj, consultanță și prospecțiuni pe spațiul fostei Uniuni Sovietice, în Republica Moldova, Uzbekistan, Turkmenistan și Federația Rusă.

Advertisement

Apropierea de mogulul petrolului i-a dăunat lui Chițac și în anul 2016, atunci când a pierdut alegerile din cauza acestei teme. Ca urmare, dezvăluirea lui Stelian Ion a lovit adânc. A lovit strașnic, mai ales că Vegil Chițac tot lămurea în aparițiile sale că Gabriel Comănescu este omul său, iar nu invers, pe motiv că el i-a fost profesor. În fața dezvăluirii, Chițac a dat o declarație în care a precizat că foștii săi studenți îl susțin doar moral.

De cealaltă parte, Stelian Ion a sugerat că atacurile împotriva sa, folositoare lui Chițac, ar fi fost comandate și achitate de mogulul petrolului. Așadar, tema creată a fost oarecum similară cu aceea din 2016, anume că un oligarh trage sforile să-și pună protejatul în fruntea Primăriei.

În acest punct al campaniei electorale, un rol decisiv l-a jucat presa constănțeană, care a publicat fotografii cu Chițac și oligarhul Comănescu, de la o petrecere bahică.

Tot presa locală a publicat dovezi potrivit cărora Vergil Chițac a divorțat fictiv de soția sa în anul 1996, derulând în parteneriat, ca persoane necăsătorite, sau separat, 14 tranzacții imobiliare cu un profit final de jumătate de milion de euro. Multe din tranzacții sunt cel puțin dubioase, deși au fost voci care au afirmat că ne aflăm în fața unei spălări de bani, mai ales că partenera de viață a candidatului liberal a vândut un apartament către propria sa mamă, la un preț mai mult decât dublu față de cel de achiziție. Această tranzacție în familie naște suspiciuni mai ales pentru că mama Simonei Chițac primise drept de folosință pe viață asupra apartamentului printr-un act notarial. Ori dacă tot îl folosea bine-mersi, de ce l-ar fi cumpărat de la fiica sa cu un preț atât de mare? Și de unde ar fi avut pensionare acei bani? Sugestia presei ar fi aceea că banii proveneau din activități nejustificate, fiind albiți prin această tranzacție imobiliară.

Tot aici trebuie să spunem că Vergil Chițac a susținut permanent că este un personaj integru și că ANMB-ul a fost un etalon al profesionalismului. În realitate, lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Au mai fost și cazuri care au pătat fața acestei unități de învățământ. De pildă, în anul 2015, un plutonier a fost arestat preventiv în urma unui flagrant, în care a fost prins luând șpagă de la studenți pentru a trece examenele. Plutonierul nu era profesor, dar colecta șpăgi pentru trecerea examenelor. Apoi, în 2016, pe când Vergil Chițac trecuse deja la pensie, procurorii DNA au ridicat doi profesori universitari de la ANMB și 4 complici de-ai lor. Aceștia dezvoltaseră un sistem complex de colectare a șpăgii. În discuțiile lor telefonice, profesorii discutau despre armonii muzicale (media generală) și de notele muzicale (si, sol, fa) care codificau de fapt notele de examinare.

Advertisement

Probleme au fost la ANMB și în privința ținutei academice. Ca dovadă, un sindicalist portuar, care a participat la diverse conferințe de presă și acțiuni de protest alături de mogulul petrolului, Gabriel Comănescu, a primit un post de lector universitar. Este vorba de Mircea Burlacu, un tip despre care presa a scris că a primit o limuzină de la Gabriel Comănescu, în folosință. Burlacu este absolvent al Școlii de Maiștri de Marină Militară. Însă a urmat și o particulară de drept, pe această linie ajungând să țină cursuri la ANMB.

Revenind la Vergil Chițac, trebuie să mai spunem că acesta a fost divorțat timp de 21 de ani de soția sa. Timp de 20 de ani, el a depus declarații de avere la ANMB, în care a trecut-o pe Simona Chițac drept soție, menționând sursele ei de venit, deși potrivit unor opinii această conduită frizează falsul în declarații. Cei doi  s-au recăsătorit în mod discret, la începutul anului 2017, la Eforie, orașul în care locuiesc de ani de zile.

Și tema locuinței lui Chițac a fost abordată de presa locală constănțeană, care a dezvăluit că acesta și-a făcut mutație fictivă într-un garaj de pe strada BP Hașdeu, pentru a fi eligibil să candideze la Primăria din orașul în care nu mai locuiește efectiv de ani de zile.  Practic, fostul militar Chițac a fost luat în spațiu locativ de Bogdan Chircorian, unul din fondatorii Partidului Constanța Altfel (divizia explicit politică a Asociației Constanța Altfel, asociație prezidată chiar de Chițac). Imobilul lui Chircorian este format din trei încăperi, în care funcționează două societăți comerciale, fiecare cu camera ei. Cum proprietatea mai include și un garaj, jurnaliștii au tras concluzia că acesta era singurul spațiu locativ în care putea fi înghesuit cel care se pregătește să devină primar navetist al Constanței.

În linii mari, războiul mediatic descris mai sus a acaparat mai toată campania de la Constanța. Din păcate, despre proiecte s-a discutat mai puțin, deși tocmai acestea erau cele care trebuiau să conducă la formarea convingerilor alegătorilor.  

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions