Connect with us

Exclusiv

Primarul Mangaliei, proiect de concesiune fără licitație în favoarea lui Mohammad Murad. Teren limitrof plajei

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Deranj mare la Mangalia. Primarul localității vrea să concesioneze fără licitație publică un teren limitrof plajei din Olimp către o societate de turism a omului de afaceri Mohammad Murad, proprietarul lanțului Phoenicia. În acest sens, edilul a inițiat un proiect de hotărâre, care va intra mâine la vot în ședința ordinară a Consiliului Local. La mapa consilierilor au ajuns referatele specifice unei astfel de inițiative, în care funcționarii subordonați primarului și secretarul unității administrativ-teritoriale dau asigurări că proiectul este perfect legal și pe deplin oportun. Cu toate acestea, consilierii din comisia de urbanism au o altă părere, care se vede în votul exprimat la avizarea proiectului. Această structură formată din cinci membri a dat aviz nefavorabil, după ce doi consilieri au votat pentru, iar ceilalți trei s-au abținut sau au votat împotrivă.

Societatea lui Mohammad Murad, Pheonicia Expres SRL, cea care ar urma să beneficieze de acest proiect de concesionare directă, deține în stațiunea Olimp complexul hotelier Amfiteatru-Belvedere, pe care l-a cumpărat în anul 2016. Prin trei adrese oficiale, din 12 iulie 2018, 31 ianuarie 2019 și 19 martie 2019, Phoenicia Estival a cerut autorității locale din Mangalia să-i concesioneze direct două loturi de teren din vecinătatea complexului hotelier Amfiteatru – Belvedere. În primul rând, este vorba de un lot de 527 de metri pătrați, pe care se află treptele utilizate pentru coborârea din complexul hotelier spre plajă. În al doilea rând, este vorba de un lot de 2052 de metri pătrați care face corp comun cu plaja din Olimp. Potrivit actelor de urbanism din anii 2000, terenul din urmă aparține domeniului privat al Municipiului Mangalia, inventariat ca teren neproductiv limitrof plajei. O societate de evaluarea a întocmit în favoarea Pheonicia Estival un raport de evaluare a celor două suprafețe de teren, însumând 2579 mp.

Demersurile societății lui Murad au avut ecou la primarul Radu Cristian, care a emis certificat de urbanism, iar mai apoi a inițiat proiectul care va intra mâine în deliberarea Consiliului Local. De altfel, proiectul de hotărâre se referă exact la însușirea raportului de evaluare, mai sus pomenit, urmat de concesionarea directă, fără licitație publică, a terenului, la valoarea de 14.183 de euro plus TVA pe an.

Legea permite concesionarea directă, fără licitație publică, a terenurilor, doar pentru extinderea construcțiilor existente. Primarul, secretarul și funcționarii Primăriei spun, în documentele oficiale, că proiectul este perfect legal. După cum am afirmat mai sus, însă, o parte din consilierii comisiei de urbanism au avizat nefavorabil. Consilierul Neculai Tănasă, unul din membrii comisiei de urbanism, a declarat pentru Ordinea.Ro că s-a abținut de la vot ”pentru că nu este legală extinderea la proprietate peste un drum. Extindere la proprietate o faci când terenul e lipit de terenul proprietate. Dar între proprietate și terenul respectiv e o stradă care se numește Faleza Olimp. Nu poți să treci peste strada aceea. Atâta tot. Eu nu am nimic cu nimeni. Pe mine nu mă afectează cu nimic.”.

În mod bizar, existența străzii nu este menționată în certificatul de urbanism semnat de primarul Radu Cristian. Am încercat să obținem puncte de vedere de la Mohammad Murad și de la Primăria Mangalia, însă acest lucru nu a fost posibil. În situația în care cele două părți vor exprima un punct de vedere, ne angajăm să-l dăm publicității.

Download (PDF, 386KB)

P.S. În ședința de consiliu de la Mangalia se discută și alte proiecte patrimoniale, respectiv concesionarea fără licitație publică a unui teren din Neptun către Mistral Grup SRL, vânzarea unor terenuri către societatea Bia Mary SRL sau trecerea unor terenuri cu suprafață mare din domeniul public în domeniul privat al localității.

Comments

comments

Exclusiv

Primăria Năvodari și-a însușit terenuri de la stat de peste un miliard de euro

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Radu Mazăre, condamnat recent pentru retrocedarea ilegală a unui milion de metri pătrați de teren în Constanța și Mamaia, este copil mic pe lângă gașca infracțională a fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei. La Năvodari, primăria localității și-a însușit, nu un milion de metri pătrați de teren, ci peste trei milioane și jumătate. Mai exact este vorba de 3.648.500 de metri pătrați, cu o valoare de circulație de peste un miliard de euro. Această suprafață imensă a fost inclusă, pe etape, în proprietatea localității prin fraudă la lege. Cel puțin așa susține Ministerul Finanțelor Publice într-un înscris oficial depus la Tribunalul Constanța, în dosarul în care statul român revendică, deocamdată, zona de protecție a lacului Siutghiol.

Au dat hotărâri ca să fure statul

Procesul la care ne-am referit mai sus este unul din cele mai importante din ultima vreme. Acesta a început în anul 2018, la scurt timp după ce Curtea de Conturi a României a descoperit mai multe haiducii ale fostului primar penal Nicolae Matei. Haiducii au fost multe. Dar cea mai gravă se referă tocmai la intabularea terenurilor de stat de la Siutghiol în proprietatea localității, procedură urmată, în mare parte, de vânzarea unor suprafețe către diverse firme și persoane.

În cadrul procesului, care vizează zona de protecție a Lacului Siutghiol, Ministerul Finanțelor a invocat nelegalitatea a opt hotărâri ale Consiliului Local Năvodari inițiate de Nicolae Matei și a unei hotărâri mai vechi, din anul 2003.

Prin acestea – afirmă Ministerul Finanțelor Publice – ”domeniul public al statului român a fost inclus în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public, respectiv privat al Orașului Năvodari, prin schimbarea nelegală a regimului juridic și în absența unui act normativ translativ de proprietate”.

Domeniul statului este domeniul nostru, al tuturor

Înainte de a trece în revistă argumentele și dovezile Ministerului Finanțelor Publice, trebuie să spunem că domeniul public al statului este, în fapt, un loc deschis întregului public din România. În această categorie intră marea, plajele, falezele, lacurile naturale cu zonele lor de protecție, terenurile câștigate din mare sau din lacurile naturale, rezervațiile naturale, zonele împădurite (cu excepția celor retrocedate). În România, nu există terenuri ale nimănui. Însă aceste terenuri ale statului pentru unii par ale nimănui, pentru că sunt neîmprejmuite și lăsate libere pentru accesul publicului. Când cineva fură terenul statului, fură, de fapt, terenul nostru al tuturor.

Un furt din avutul colectiv al țării

Un astfel de teren care era al statului, adică al nostru al tuturor, a fost malul lacului Siutghiol. Între timp, malul lacului a încetat să mai fie al nostru al tuturor, ajungând să fie doar al unora, care l-au cumpărat de la găștile administrative locale, după ce acestea au cucerit proprietatea din pix.

Cum s-a întâmplat acest furt în dauna avutului colectiv al țării înțelegem din poziția exprimată de Ministerul Finanțelor Publice în cadrul procesului la care am făcut referire. Ministerul spune că administrația locală din Năvodari a adoptat hotărâri pe bandă rulantă, prin care și-a majorat progresiv inventarul cu terenurile de stat.

Un tabel ordinar în excel

Ce este acest inventar? Este un tabel făcut în excel. Un tabel ordinar, pe care îl poate desena oricine are acces la un computer. Matei și camarila lui, având acces la computer, au trecut în acest tabel și terenurile de pe malul lacului, care aparțineau de drept statului român.

Mai departe, fostul primar s-a dus cu tabelul în fața Consiliului Local Năvodari. Acolo erau în majoritate exact colegii săi de partid, mulți dintre ei tâmplari, sudori și lăcătuși lipsiți de cea mai elementară educație juridică. Normal că au aprobat inventarul, că doar nu erau să se certe cu șeful lor!

Văzând că merge treaba, Matei a repetat schema de încă 7 ori. Și așa, bucată cu bucată, tot malul lacului a fost trecut fraudulos în proprietatea localității, fără niciun drept, fără a se plăti un leu pentru aceste bunuri oricum inalienabile și fără a exista vreun act de dobândire a proprietății.

Isprava unui comunist de la Cadastru

La capătul acestui circuit fraudulos, fostul primar s-a dus la OCPI să intabuleze terenurile furate de la stat. Printr-o coincidență fericită pentru el, această instituție cheie era condusă atunci de un comunist din Năvodari. Ne-am referit aici la un fost primar comunist al localității, pe numele său Stere Sponte. Care mai era și consilier local, ridicând din degete la aceste hoții ordinare. Și care mai era și cetățean de onoare, făcut chiar de consiliul din care făcea parte.

Pe fondul acestei coincidențe nefericite, OCPI-ul a violat legea și regulamentele interne, intabulând terenurile de stat în proprietatea Orașului Năvodari, pe baza tabelului ordinar făcut în excel. Tot cu un tabel ordinar făcut în excel a pus Primăria Năvodari mâna și pe terenul Taberei de Copii, care a fost și este proprietate de stat, dată în folosința sindicatelor. Hotărârile prin care s-au furat aceste terenuri de stat nu aveau viza de legalitate a Prefecturii, care era obligatorie. Oamenii muncii de la OCPI s-au făcut că nu știu legea și au aprobat intabulările fără viză de legalitate. Niciun jurist din subordinea comunistului nu a văzut că situația era penală. Culmea, peste ani, un jurist de la această instituție avea să ajungă chiar prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Constanța, remarcându-se tocmai printr-o spălare incredibilă a răspunderii penale a fostului primar Nicolae Matei.

Linia roșie

Încă din acțiunea introductivă, statul român a spus că ar fi vorbă de o furăciune de 65.260 de metri pătrați reprezentând fâșia de protecție a lacului, plus suprafețele câștigate din lac prin îndiguire/lucrări hidrotehnice, pentru care s-a cerut măsurarea pe calea unei expertize pe fondul procesului. Ministerul a depus un plan de situație care arată limita naturală a proprietății publice, așa cum era încă din 1978, și cât a dat iama Primăria Năvodari în terenul statului.

În planul de situație de mai sus, linia albastră reprezintă conturul proprietății de stat încă din anul 1978. Linia roșie reprezintă conturul actual al lacului. Zona dintre cele două linii a fost asanată în timp. Prin asanare, s-a schimbat înfățișarea terenului, care apare acum ca uscat, deși înainte era acoperit de apă, mlaștină și stuf. Însă e limpede că vorbim de același teren cu aceleași coordonate cadastrale. Asanarea, îndiguirea sau consolidarea unei suprafețe din cuveta unui lac natural nu schimbă regimul proprietății asupra terenului. Așa scrie, negru pe alb, în lege, și așa este cât se poate de logic. Până la urmă, dacă ai o groapă pe un teren și o astupi cu pământ, nu înseamnă că s-a creat un teren nou. E același teren, care înainte avea groapă, iar acum nu mai are groapă. În consecință, tot acest teren, pe care înainte băltea lacul, iar acum nu mai băltește, pentru că s-a asanat, este tot al statului, chiar dacă Primăria Năvodari l-a acaparat în timp și l-a vândut unor șmecheri.

Toate furăciunile de terenuri la un loc: peste un miliard de euro

Fenomenul furtului de terenuri de la stat are dimensiuni de-a dreptul colosale. Astfel, Ministerul atrage atenția că UAT Năvodari avea în proprietate, la nivelul anilor 90 o suprafață de 6.912,15 hectare. La 31 decembrie 2016, așa cum a constat Curtea de Conturi, această proprietate s-a majorat la 7.277 de hectare. Vorbim de o diferență de 364,85 de hectare, în mare parte acaparată prin fraudă la lege. 364,85 de hectare înseamnă 3.648.500 de metri pătrați. Terenul are o valoare de circulație de peste un miliard de euro.

Avocata lui Matei se încurcă în minciuni

La termenul de judecată la care s-au luat în discuție aceste date ale problemei, avocata Primăriei Năvodari, care l-a reprezentat în numeroase procese chiar pe fostul primar Nicolae Matei, a încercat din răsputeri să pună capac excepției de nelegalitate în privința hotărârilor de inventariere abuzivă. În primul rând, aceasta a cerut administrarea unei expertize tehnice pentru lămurirea excepției, expertiză care oricum s-a cerut de către Minister și s-a aprobat deja pe fondul cauzei. În al doilea rând, a cerut instanței să nu țină cont de o notă pe care a depus-o, într-un alt dosar, în care Primăria Năvodari contestă raportul Curții de Conturi de la care a pornit întreaga situație. În acel dosar, Primăria a recunoscut că zona de protecție a lacului, adică terenul statului, se suprapune peste proprietatea Orașului Năvodari. În procesul de față, în care statul își revendică terenul furat de Primărie, avocata n-a mai vrut să recunoască nicio suprapunere și a cerut vehement să nu se țină cont de recunoașterea anterioară. Sunt dosare diferite și notele dintr-un dosar nu pot fi folosite în alt dosar – a motivat avocata. Păi sigur că da, e o chestie normală și avocățească să-i spui unui judecător că zăpada e albă, iar altuia că e neagră. Că doar sunt judecători diferiți. Instanța a rămas în pronunțare în privința ilegalității hotărârilor de inventariere. Procesul va continua indiferent de ce soluție va fi adoptată relativ la execepția de nelegalitate.

Ultima frontieră

Menționăm că am participat în rândul publicului interesat la toate termenele acestui proces și vom continua să o facem și pe viitor, deoarece tunurile imobiliare ale fostului primar au fost date în dauna statului, adică a noastră a tuturor. Cumva trebuie să se spargă și acest puroi, chiar dacă mai există încă organe ale statului, în speță parchetele locale, care au lungit cu anii și au mușamalizat o parte din furturile găștilor administrative de la Năvodari.

Din perspectiva noastră este revoltător, de pildă, faptul că hotărârea de Consiliu din 2011, prin care gașca fostului primar a inventariat terenul de stat de sub Tabăra de Copii, a fost anulată abia în 2018. Situația nu este restabilită nici acum, existând presiuni incredibile pentru a nu se vedea exact circuitele de înstrăinare a terenurilor către așa-ziși ”cumpărători de bună credință”. Furturile de la Siutghiol, care completează acest tablou de tip mafiot, au fost semnalate de ani de zile parchetelor locale. Dosarele zac. Tocmai de aceea vă vom ține la curent cu evoluția dosarului civil, pentru că, la fel ca la tabără, aici a rămas ultima frontieră pe care statul își poate apăra interesele lui și ale noastre ale tuturor. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Experții judiciari au Dumnezeul lor. Abuz cu consecințe deosebit de grave – doi ani cu suspendare

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Experții judiciari au un rol cheie în înfăptuirea actului de justiție. Opinia lor, materializată sub forma raportului de expertiză, este considerată rezultatul obiectiv al unei cercetări științifice. Din acest motiv, în 95% din procesele din România, opinia expertului conduce la stabilirea adevărului judiciar. Se întâmplă așa, uneori, chiar și când opinia în cauză este total neștiințifică și falsă cu totul.

Am scris în repetate rânduri în Ordinea.Ro despre doi experți judiciari implicați în atestarea unor împrejurări false. Expertizele lor au condus la pronunțarea unor hotărâri judecătorești care încalcă în mod vădit legea. I-am numit aici pe Florin Dumitrescu și pe Tudorel Vizireanu. Într-un stat cu o justiție funcțională, cei doi ar fi ajuns de mult la închisoare, iar soluțiile denaturate de prestațiile lor aiuritoare ar fi fost îndreptate ca o consecință a supremației dreptului. În justiția nu tocmai funcțională din România, nu li s-a întâmplat aproape nimic. Cu chiu cu vai, Dumitrescu și-a luat în februarie anul acesta o condamnare, cam în bătaie de joc, la numai doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Vorbim de consecințe în valoare de peste 20 de milioane de euro, sancționate mai blând decât o înșelăciune de doi lei. Celălalt artist în opinii aiuritoare, Tudorel Vizireanu, a scăpat basma curată, fără să i se atingă un fir de păr, după un abuz cu consecințe tot de vreo 20 milioane de euro. Se pare că experții judiciari au un Dumnezeu al lor, care îi protejează de o răspundere reală.

Cazul Vizireanu

Tudorel Vizireanu este brăilean. Cu toate acestea, în anul 2007, s-a insinuat la Constanța, ca expert neutru numit într-un proces de fond funciar coordonat de una din cele mai controversate judecătoare din Constanța. Am numit-o mai sus pe Corina Eugenia Jianu, actualmente exclusă din magistratură și inculpată pentru că vindea pe șpagă hotărâri judecătorești în avantajul găștii infracționale a fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei. Procesul în care a fost  adus Vizireanu ca expert se judeca între două bătrâne reprezentate de avocatul Ionel Hașotti și comisiile de fond funciar de la nivelul Primăriei Lumina și Prefecturii Constanța. Bătrânele revendicau un teren de 20 de hectare din localitatea Sibioara, comuna Lumina, care ar fi aparținut bunicului lor înainte de venirea comuniștilor. Ele nu aveau acte ulterioare anului 1945 și nici martori pe cele patru laturi ale proprietății. Cu alte cuvinte, nu aveau dovezile cerute de lege. Încălcând legea, Jianu le-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare. Mai departe, aceasta l-a numit pe expertul din Brăila, Tudorel Vizireanu, să verifice dacă amplasamentul solicitat de bătrâne, în baza unei hărți din 1894, ar fi liber în vederea retrocedării.

Cariera Sibioara, retrocedată în ipoteza falsă a expertului că ar fi teren liber

Vizireanu a făcut expertiza pe baza hărții datând din secolul al XIX-lea (vezi aici raportul mincinos). Acesta nu și-a făcut un minim scrupul profesional să ceară detalii de la Oficiul de Cadastru despre regimul și coordonatele terenurilor din zonă. După ce a mâzgălit amplasamentul copiat din harta seculară, brăileanul a consemnat că terenul în litigiu ar fi liber și tocmai bun de retrocedat. În realitate, terenul era ocupat de o carieră de piatră a societății Somaco Construct SRL Constanța, fiind interzisă retrocedarea sa prin lege (articolul 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000). Compania minieră fusese cumpărată cu patru milioane de euro în anul 2005 de antreprenorul constănțean Grigore Comănescu. Vorbim aici de cea mai bună carieră de piatră din Dobrogea. Valoarea ei actualizată ajunge acum la 20 de milioane de euro.

Pe baza falsului epocal al lui Vizireanu, în cele din urmă cariera a fost retrocedată prin fraudă la lege. Avocatul bătrânelor, marele specialist în retrocedări bizare, Ionel Hașotti, a declarat în fața instanței de judecată că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră” pe terenul revendicat. Desigur, dovada nu exista, deoarece expertul, care trebuia să ceară date de la Cadastru și de la Agenția Națională de Resurse Minerale, n-a cerut nimic. Fiind din Brăila, nici nu auzise de cariera de care în Dobrogea știe cam toată lumea. Compania minieră nu a fost citată în proces, că pe atunci se purtau astfel de golănii ordinare.   

După ani de judecată în civil, compania minieră țepuită prin această manevră ticăloasă a înțeles să formuleze o plângere penală împotriva făptașilor. Un procuror care nu s-a remarcat cu absolut nimic până acum a clasat dosarul penal. Relativ la expert, procurorul a considerat că fapta acestuia poate fi încadrată la fals intelectual, care era deja prescris la momentul sesizării. Slujbașul Ministerului Public nu a abordat situația din perspectiva abuzului în serviciu cu consecințe deosebit de grave și nici nu s-a simțit dator să ceară judecătorului să anuleze raportul rezultat dintr-o infracțiune chiar și prescrisă.  

Cazul Dumitrescu

Celălalt expert la care ne-am referit mai sus s-a evidențiat printr-o potlogărie similară. Vorbim de două procese judecate tot de controversata Eugenia Corina Jianu, prin care s-a retrocedat ilegal un teren de 19 hectare pe malul lacului Siutghiol, vizavi de complexul comercial Tom-Carrefour din Constanța. Un teren cu un potențial imobiliar uriaș, evaluat în anul 2011 la peste 20 de milioane de euro! Beneficiara ilegalităților din acest caz se numește Zoea Rădulescu. Aceasta este o apropiată a fostului președinte al României, Emil Constantinescu, iar în perioada țărănistă a deținut o funcție importantă în Guvern.

Zoea Rădulescu s-a născut în comuna Mihail Kogălniceanu. Părinții ei au avut în localitate, pe drumul Cogealacului, două bucăți de teren, care însumau 19 hectare. Această suprafață a fost confiscată de stat în vederea cooperativizării, ulterior anului 1945. După revoluție, femeia avea dreptul teoretic de a primi cele 19 hectare de teren de la stat. Numai că toată zona agricolă de la Mihail Kogălniceanu până la Constanța era înglobată într-o societate de stat, Ceres SA, constituită pe structura unui fost IAS comunist. Terenurile lucrate de fostele IAS-uri au fost exceptate de la retrocedare, conform prevederilor inițiale ale Legii 18/1991 a fondului funciar. Ca urmare, persoanele îndreptățite la restituirea terenurilor au primit acțiuni. Exact în această situație se afla și Zoea Rădulescu.

După 1996, politica de protejare a fostelor IAS-uri a fost desființată de regimul de dreapta al președintelui Emil Constantinescu.  Astfel, acționarii au fost transformați în ”locatori”, iar din 1998 li s-a deschis drumul spre retrocedarea terenurilor. Ca urmare a acestei reforme, fostele IAS-uri au predat terenurile către comisiile locale de fond funciar, care le-au restituit persoanelor îndreptățite. La începutul acestei evoluții, mai exact în 1998, Zoea Rădulescu a obținut o adresă de la Ceres SA, în care societatea își exprima, fără niciun drept și fără nicio valoare, acordul ca femeia să primească teren în sola A 510 din Constanța, pe malul lacului Siutghiol, vizavi de actualul centru comercial Tom-Carrefour. Terenul era inclus încă din 1997 în intravilanul municipiului Constanța, însă avea funcțiune agricolă. Reamintim că moștenirea femeii se afla în Mihail Kogălniceanu, într-o tarla pe drumul Cogealacului.

Manevra nu a produs efecte din prima. Astfel, în anul 2000, Zoea Rădulescu a primit un teren în comuna ei natală, într-o solă care purta, în mod bizar, tot indicativul A 510, ca și aceea de la Siutghiol, din intravilanul Constanței. Mai mult, primarul localității a omis să menționeze în acte vecinătățile exacte ale amplasamentului. Pe fondul acestor bizarerii, Zoea Rădulescu s-a adresat justiției. Vorbim aici de două procese judecate deopotrivă de controversata Corina Eugenia Jianu. În 2008, fosta judecătoare a anulat titlurile de proprietate ale constănțenilor (vezi aici hotararea judecătorească). Apoi, în 2010, în al doilea proces, a obligat Comisia Locală Constanța să emită titlu de proprietate pentru Zoea Rădulescu asupra terenului extrem de valoros de pe malul lacului Siutghiol (vezi aici a doua hotărâre judecătorească). În acest fel, amplasamentul la care era îndreptățită Zoea a fost mutat de la Kogălniceanu la Constanța.

În ambele procese, un rol decisiv l-a avut un raport întocmit de expertul Florin Dumitrescu. Acesta a atestat enormitatea că terenul primit de Zoea Rădulescu de la Comisia Locală din Kogălniceanu era același cu terenul din Constanța, de pe malul lacului Siutghiol, de vizavi de Carrefour. Fără abuzul lui Dumitrescu, nici măcar controversata Jianu nu ar fi avut cum să-și ambaleze propriul abuz.

Doi ani de închisoare cu suspendare

În 2016, Florin Dumitrescu a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel Constanța. Fapta sa, perfect similară cu aceea comisă de expertul din cazul retrocedării ilegale a carierei Sibioara, nu a fost încadrată la fals intelectual, cum s-a mușamalizat în cazul Sibioara, ci direct la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Pe 20 februarie 2019, Dumitrescu a fost condamnat, cam în bătaie de joc, la doi ani de închisoare cu suspendare. Înscrisul rezultat din infracțiune a fost anulat de instanță. La fel și efectele sale. Nemulțumit de pedeapsa extrem de blândă, expertul a declarat apel. Dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, care a stabilit un prim termen în calea de atac pe 23 mai 2019. Cu ceva șanse, Dumitrescu ar putea să scape de condamnare. Așa cum spuneam, experții judiciari au Dumnezeul lor, care face minuni și-i ferește de răspunderea penală.

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Procurorul care a rezolvat acest caz nu s-a atins de fosta judecătoare Eugenia Corina Jianu, neavând competențe după calitatea persoanei. Pe de altă parte, același procuror a instrumentat în aceeași perioadă și un dosar referitor la retrocedarea de la Sibioara, însă acolo nu a avut interesul să vadă fapta expertului. Diferența de conduită a procurorului în cele două cazuri este de tipul ”pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. E lăudabil că pentru necazul persoanei fizice Gigi Alexa s-a găsit soluția de a se desființa raportul fals și mincinos. Însă este strigător la cer că un alt raport, la fel de fals și mincinos, a fost trecut cu vederea în cazul carierei de la Sibioara. Or, la carieră, nu vorbim de o persoană fizică, ci de un grup de firme, Somaco Construct – Comprest Util, cu peste 500 de salariați, persoane fizice. Cu ăștia ce facem, domnilor procurori? Îi lăsăm pradă infractorilor cu gulere albe?

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Mușamalizarea cazului Sibioara. Apelul tardiv al fostului prefect Albu a făcut ravagii

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Vi-l mai amintiți pe fostul prefect Ioan Albu, personajul care s-a făcut de râs, anul trecut, de ziua Constanței, silabisind un mesaj plin de platitudini cu o voce de elev submediocru? Deși s-a evaporat din spațiul public, o neglijență a sa tocmai a făcut ravagii. Albu a uitat, în primăvara anului trecut, să depună un apel în termenul legal, la un proces cu o miză uriașă. Între timp, procesul respectiv s-a încheiat, acțiunea fiind respinsă definitiv. Din cauza neglijenței fostului prefect, Tribunalul Constanța nu a mai analizat dovezi ce atestă că cea mai bună carieră de piatră din Dobrogea a fost retrocedată fraudulos.

4 milioane de euro

Ne-am referit mai sus la cariera de piatră de la Sibioara. Aceasta conține un tip de granit ideal pentru construcția de diguri marine. Exploatarea filonului extrem de valoros a început în anul 1965 și a continuat după revoluție. În 2005, părțile sociale ale companiei licențiate să exploateze cariera, pe numele ei SC Somaco Construct SRL Constanța, au fost cumpărate, cu patru milioane de euro, de o firmă a omului de afaceri Grigore Comănescu. În timp ce investitorul își vedea liniștit de treabă, două bătrâne reprezentate de avocatul Ionel Hașotti au deschis un proces împotriva Comisiei Locale Lumina de stabilire a dreptului de proprietate asupra pământului. Clientele lui Hașotti au cerut retrocedarea unui teren de 20 de hectare, care se suprapunea taman peste cariera de piatră. Cumpărătorul carierei nu a fost citat în proces, că pe atunci se purtau astfel de golănii.

Prestația unei judecătoare acuzată de șpagă

Bătrânele au susținut că terenul a aparținut bunicului lor, Nicolae Tudorancea. ”Autorul nostru a plătit taxe pentru teren până în 1951” afirmau ele. În realitate, Tudorancea era decedat din 1942, iar actele care arătau că a avut terenul în proprietate datau din perioada 1894 – 1938. Legea spunea că dovada dreptului se face cu acte ulterioare anului 1945. Cu toate acestea, o judecătoare controversată, pe numele ei Corina Eugenia Jianu, le-a recunoscut bătrânelor calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare. Peste ani, Jianu avea să fie dată afară din magistratură și trimisă în judecată sub acuzația că i-a vândut hotărâri de retrocedare, pe șpagă, fostului primar penal din Năvodari, Nicolae Matei. În procesul referitor la retrocedarea de la Sibioara, Jianu nu a autorizat totuși restituirea terenului pe amplasamentul carierei, motivând că acesta este afectat unei utilități publice. Într-adevăr, terenul era oprit de la retrocedare. Dar nu din cauza unei utilități publice, așa cum a motivat judecătoarea inculpată acum pentru șpagă, ci din cauza unei interdicții exprese cuprinse în articolul 4 din Legea 1/2000.

Hașotti, un mincinos ordinar

Cu gând să pună laba pe cariera de 4 milioane de euro, ”moștenitoarele” au declarat recurs. Calea de atac s-a judecat într-un singur termen, tot în 2008.  Avocatul lor, Ionel Hașotti, a mințit golănește în fața instanței că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră” pe terenul revendicat. De asemenea, a mințit că terenul nu este oprit de la retrocedare. Această minciună ordinară a fost dovedită… cu vorbe. În acest sens, Hașotti a precizat că în aceeași solă cadastrală s-au mai retrocedat și alte terenuri, astfel că nu se poate susține interdicția de retrocedare. În realitate, sola cuprindea terenuri miniere care nu s-au mai retrocedat, fiind oprite prin lege de la această procedură, dar și terenuri agricole, care au fost retrocedate legal. În loc să dispună o cercetare pentru a se lămuri aceste aspecte, magistrații de la Tribunalul Constanța au făcut deducții. Ei au analizat dacă terenul în litigiu aparține sau nu domeniului public, potrivit prevederilor Legii 213/1998.

Un argument construit pe o ipoteză falsă

Într-adevăr domeniul public este exceptat de la retrocedare. Dar nu este singurul în această situație. Ca dovadă, o altă lege în materie, respectiv Legea 10/2001, interzice și retrocedarea trenurilor de sub blocuri, fabrici și uzine, terenuri care nu au fost niciodată în domeniul public. Prin urmare, nu doar domeniul public era oprit de la retrocedare. În consecință, ipoteza era falsă. În realitate, articolul 4 din Legea 1/2000 interzice retrocedarea terenurilor ”pe care se desfășoară activități miniere de exploatare”, fără nicio referire la domeniul public. Or, din acest punct de vedere, instanța nu trebuia să verifice dacă terenul aparține domeniului public, potrivit Legii 213/1998, ci dacă există exploatarea minieră, exact în ipoteza prevăzută de art. 4 din Legea 1/2000. În acest caz, dovada era licența minieră.

O deducție infantilă

Pe de altă parte, chiar dacă s-a făcut într-o ipoteză falsă, verificarea apartenenței terenului la domeniul public s-a făcut printr-o deducție infantilă, în mod evident eronată pentru oricine a învățat manualul de logică de clasa a IX-a. Instanța a apreciat că terenul nu aparține domeniului public, deoarece nu a fost inventariat în domeniul public. Un fel de a spune, de exemplu, că cineva nu este întreg la minte, deoarece nu are o adeverință care să ateste că este întreg la minte. Legea 213/1998 obligă autoritățile publice să inventarieze bunurile statului. Vorbim de bunuri care sunt ale statului prin Constituție (apele, plajele, resursele naturale etc.) sau prin legi speciale. Dacă, de exemplu, un lac nu este inventariat, nu înseamnă că nu aparține statului. Înseamnă doar că autoritățile care aveau obligația să-l inventarieze nu și-au făcut treaba.

Acțiunea prefectului pentru anularea titlului de proprietate

Retrocedarea dispusă în 2008 s-a concretizat abia în 2016. Atunci clienții lui Ionel Hașotti au primit un titlu de proprietate pentru terenul la care nu aveau dreptul, pentru că nu l-au dovedit, și care nici nu se putea retroceda, fiind exceptat prin lege de la restituire. În același an, însă, prefectul județului Constanța a atacat titlul de proprietate în justiție. El a cerut constatarea nulității absolute a actului, motivat pe de o parte de încălcarea Legii 1/2000, iar pe de altă parte de faptul că reconstituirea s-a făcut în favoarea unor persoane care nu erau îndreptățite. Prefectul a susținut că beneficiarii nu aveau dreptul să primească terenul, pe de o parte pentru că nu au prezentat acte ulterioare anului 1945, iar pe de altă parte pentru că s-a realizat o dublă reconstituire a dreptului de proprietate, același teren fiind retrocedat și în proceduri mai vechi, din anii 90. În proces s-au mai alăturat Somaco Construct SRL, Comisia Județeană de Fond funciar, Comisia Locală Lumina și primarul din Lumina, cu toții cerând anularea titlului de proprietate.

Bomba de la Arhive

După promovarea acțiunii, prefectul a cerut Arhivelor Naționale să lămurească situația patrimonială a lui Nicolae Tudorancea. Cererea era mai mult decât firească, în contextul în care chiar ziarul nostru a publicat, în urma unei documentări proprii la Arhive, acte ce atestau că familia Tudorancea figura în tabelele cu cei mai săraci țărani din Sibioara întocmite după al doilea război mondial. În 1946, la reforma agrară, Maria Tudorancea, soția supraviețuitoare a lui Nicolae Tudorancea, a primit un hectar de pământ de la stat, pentru subzistență. De asemenea, alți doi urmași ai lui Nicolae Tudorancea au fost propuși la împroprietărire în cadrul reformei agrare, în rând cu țăranii foarte săraci din Sibioara. La cererea prefectului, Arhivele Naționale au trimis un act din 1941, așadar din timpul vieții lui Nicolae Tudorancea, care atestă că acesta deținea doar 10 hectare de teren agricol. Un al doilea act furnizat de Arhivele Naționale atesta că statul a naționalizat în 1953 doar 8 hectare lăsate în părăsire după decesul lui Nicolae Tudorancea.

Albu ajunge prefect. Juriștii se culcă pe-o ureche bleagă

În mod normal, procesul trebuia să evolueze spre anularea titlului de proprietate. De la un punct însă, mai exact de la numirea lui Albu în capul Prefecturii, instituția s-a culcat pe-o ureche bleagă. Juriștii Prefecturii nu s-au mai prezentat la termenele de judecată, limitându-se să trimită doar precizări contradictorii și lipsite de esență. La un moment dat, instituția a trimis o notă prin care renunța la aspectul privind încălcarea articolului 4 din Legea 1/2000. Ulterior, Prefectura a revenit cu altă notă în care a precizat că nu renunță la acest articol. Această conduită nesigură, stârnită din nimic, nu a produs consecințe, dar a semănat suspiciune.  

Legea violată de magistrați, violată rămâne

Procesul s-a soluționat pe fond pe 5 martie 2018. Instanța de la Judecătorie a respins acțiunea, pe baza unor argumente vulnerabile și atacabile.

Din capul locului, judecătorul fondului a stabilit că nu mai poate examina încălcarea evidentă a articolului 4 din Legea 1/2000 și nici faptul la fel de evident că bătrânele reprezentate de Hașotti nu fac dovada dreptului cu acte ulterioare anului 1945. El a opinat că aceste aspecte au fost dezlegate în procesul din 2008 și nu mai pot fi puse în discuție, pentru că s-ar încălca chestiuni de principiu, în speță puterea de lucru judecat și securitatea raporturilor juridice. Principiul potrivit căruia actele care încalcă legea sunt lovite de nulitate a fost legat fedeleș. Dar chiar și în această logică, se putea afirma doar că lipsa actelor ulterioare anului 1945 a fost mușamalizată cu putere de lucru judecat de actuala inculpată Jianu. Nu însă și încălcarea articolului 4 din Legea 1/2000. Am arătat mai sus că, în acest caz, legea a fost violată prin omisiune. Magistrații care au soluționat atunci cazul au analizat dacă terenul aparține domeniului public potrivit Legii 213/1998, și nu, așa cum era just, dacă este afectat activității de exploatare minieră, în ipoteza prevăzută de articolul 4 din Legea 1/2000. 

Ultimul front: dubla retrocedare

După ce s-a spălat pe mâini în chestiunile de mai sus, judecătorul fondului a trecut la ultimul aspect al problemei: dubla retrocedare. De altfel, la termenul la care s-a dezbătut cauza, avocatul comisiei Locale Lumina arătase rațiunea pentru care acest aspect nu putea fi acoperit de nicio putere de lucru judecat, fiind obligatorie examinarea sa. ”În istoricul acestui litigiu, pentru prima dată se pune în discuție dubla reconstituire a dreptului de proprietate” – a spus acesta.

60 de hectare, retrocedate în 3 localități

Ipoteza inițială reliefată de prefect era aceea că:

 ”Numitul Tudorancea Nicolae a decedat în data de 14 aprilie 1942 (…). Din evidențele matricolei (impozit agricol) rezultă că în perioada 1947-1948 moștenitorii lui Tudorancea Nicolae dețineau o suprafață de 25 de hectare din care 15 izlaz și 10 arabil, suprafață care nu era partajată ci deținută în indiviziune de către toți moștenitorii. La momentul în care a intervenit Decretul de expropriere 308/1953, autorul Tudorancea Nicolae nefiind în viață, nu a putut fi expropriat, iar moștenitorii acestuia au fost expropriați în nume propriu, dar și cu bunurile moștenite de la acesta”.

În acțiunea sa, prefectul susținea că moștenitorii lui Nicolae Tudorancea, incluzând aici și clienții lui Hașotti, ar fi retrocedat 50 de hectare de la stat, adică dublu. Situația a fost verificată de judecătorul fondului, care a pus cap la cap titlurile de proprietate. În realitate este vorba de o suprafață și mai mare, de 59,35 de hectare, retrocedată pe raza a trei localități: 8 hectare la Săcele, 10,15 hectare la Mihail Kogălniceanu și 41,20 de hectare la Sibioara (38 de hectare în natură și 3,20 hectare despăgubiri).

Un hectar de la reforma agrară de subzistență, rătăcit în moștenire

Judecătorul fondului a respins însă susținerile prefectului, pe baza mai multor analize, prea tehnice ca să le reproducem cu totul. Însă, cel puțin câteva aspecte erau, așa cum am arătat mai sus, vulnerabile și ca atare atacabile. Astfel, judecătorul a comparat terenurile înscrise în partida ”Moștenitori N. Tudorancea”, de 25 de hectare, cu cele înscrise pe numele moștenitorilor, în suprafață de 26 de hectare. Nu bat suprafețele, nu bat funcțiunile, a sugerat judecătorul respingând ideea că terenurile înscrise pe numele urmașilor lui Tudorancea sunt tocmai terenurile moștenite de la acesta. Era o diferență de un hectar, așa cum am arătat. Ei bine, instanța nu a ținut cont de faptul că soția lui Nicolae Tudorancea, Maria, luată în calcul în acest bilanț teritorial, primise singura ei proprietate, de un hectar, de la stat, în 1946, la reforma agrară. Actul de împroprietărire era la dosar. Or acest teren de un hectar provenit din reforma agrară nu trebuia amestecat în bilanțul moștenirii. Iar scăzându-l, se vădea că suprafețele erau perfect identice, de 25 de hectare.

Actele care atestă că Tudorancea a vândut 5 hectare

În al doilea rând, judecătorul fondului nu s-a întrebat niciodată de ce clienții lui Hașotti au retrocedat 20 de hectare de izlaz, dacă în registrul agricol moștenirea colectivă de familie era de 15 hectare de izlaz.

În al treilea rând,  la dosar erau dovezi care atestau împrejurările exacte în care Tudorancea, în timpul vieții, a înstrăinat 5 hectare din lotul de izlaz, care avea inițial 20 de hectare. Terenul islaz este tocmai lotul 7/1894 retrocedat pe de-a întregul de clienții lui Ionel Hașotti în anul 2008, în perimetrul actualei cariere de piatră. Însă în anul 1935 Tudorancea a vândut 5 hectare din lotul de islaz către fiica sa Paraschiva Cangea – fapt dovedit cu martori într-un dosar de retrocedare din anii 90. În anul 1938, s-a încheiat și un contract în acest sens, fapt dovedit cu transcriptul actului provizoriu furnizat de Arhivele Naționale. Acest circuit este susținut de registrul agricol, în care moștenirea lui Nicolae Tudorancea era de 15 hectare izlaz, iar nu de 20, cât au retrocedat clienții lui Hașoti.

Împachetări pe baza unor falsuri ordinare

Judecătorul fondului a opus acestor dovezi un certificat eliberat de Primăria Sibioara în anul 1938, în care se adeverea că, la acel moment, Nicolae Tudorancea avea în proprietate întregul lot de 20 de hectare de izlaz. Dar nu cumva această adeverință a fost emisă tocmai pentru a se încheia actul de vânzare cu Paraschiva Cangea, din anul 1938? Aspectul nu a mai fost verificat și lămurit de judecător, care a găsit la dosar alte două ”dovezi” mai recente care contrazic și actul de vânzare din 1938 și registrul agricol. ”Există la dosar două notificări formulate prin intermediul avocaților Călin Dinescu și Pascu Done de către moștenitorii autorului Tudorancea Nicolae în care se menționează terenul în suprafață de 20 ha, iar în ultima dintre acestea se face referire la datele de 3 iulie 1947 și 12 iulie 1947 (filele nr. 235-236, vol.II)” – a motivat judecătorul. De altfel, spre notificările din 1947 arătase cu degetul și avocatul Hașotti, la judecarea procesului, pe 19 ianuarie 2018: ”Dacă se uită pe notificările făcute după război, toți moștenitorii lui Tudorancea îi notificau pe toți moștenitorii lui Ciuceanu, vecinii lor, să nu facă nimic fără ei pentru că constituirea are loc în 1965. Atunci, dacă Cangea Paraschiva, deși primise 5 ha de la tatăl său, nu avea dreptul, pentru ce s-a trecut în notificare?”.

Reguli gramaticale din 53, aplicate premonitoriu în 47

În realitate, notificările sunt două hârtii pe care le poate face oricine cu o mașină de scris. Nu au date de autentificare, nu au ștampile, nu emană de la o instituție a statului, nu au corespondent la Arhivele Naționale, așa cum se preciza într-o adresă a acestei instituții, care, la vremea ei, a determinat ca așa-zisele notificări să nu fie utilizate în procesul de retrocedare din 2008. Mai mult, sunt scrise cu î din i în interiorul cuvintelor, deși această regulă gramaticală nu era în uz în 1947, urmând să fie introdusă abia în 1953. Din prima notificare reiese că Elena Tudorancea, nora lui Nicolae Tudorancea, avea o fiică Maria. În registrul familiilor din Sibioara, așa cum s-a păstrat la Arhivele Naționale, pe fiică o chema Alexandrina. De asemenea, reiese că fiul ei cel mare era minor, deși potrivit registrului era major.

Artiști în falsuri: cazul Kogălniceanu

 

Hârtiile cam bizare au fost aduse de acasă de Elena Mitrofan, clienta lui Hașotti. Or bătrâna a mai produs un înscris cu aparență de fals într-un proces de retrocedare a unui teren din Mihail Kogălniceanu, proces soluționat, ce să vedeți, tot de Corina Eugenia Jianu. În retrocedarea de la Kogălniceanu, Mitrofan a depus un așa-zis act de schimb din 1949, încheiat de bunica ei din Sibioara, Maria Tudorancea, cu statul român. Documentul fusese întocmit în două exemplare, unul pentru stat, unul pentru bunică. Însă, din neatenție, Mitrofan a depus două versiuni ale înscrisului unic pe care îl păstrase acasă o jumătate de secol. Două versiuni scrise diferit, de mâini diferite. Doar grafia diferea. În rest, conținutul era același și atesta o enormitate, anume că terenul în discuție se învecina pe o latură cu proprietatea lui Barbu Teșeleanu. Investigând cazul, am găsit monumentul funerar al acestuia, pe care scria că se născuse în 1939. Or, având 10 ani la momentul când bunica Elenei Mitrofan făcea tranzacții cu regimul comunist, Teșeleanu nu putea fi proprietar de terenuri.

Apelul tardiv a îngropat procesul

Aspectele vulnerabile menționate mai sus provin în mare parte chiar din apelul pe care juriștii Prefecturii l-au redactat față de hotărârea judecătorească. Șansele ca situația să fi fost răsturnată în calea de atac erau considerabile. Dar, ghinion de neșansă, Prefectura condusă atunci de Ioan Albu a uitat să depună cererea de apel în termenul legal. Apelul a fost respins ca tardiv introdus. La marele fix, spre bucuria ”moștenitorilor” lui Hașotti. Tatăl fostului prefect și fratele avocatului Hașotti au fost asociați într-o firmă, alături de alte persoane. Desigur, aceste legături și interese ar putea fi simple coincidențe. Însă, în mod cert, conduita lui Ioan Albu a îngropat procesul la care ne-am referit. Între timp, acesta s-a finalizat. Tribunalul Constanța a înclinat balanța în favoarea clienților lui Hașotti. Criticile referitoare la modul în care judecătorul fondului a dat eficiență unor posibile falsuri pentru a anula elemente certe care atestau dubla retrocedare nu au mai fost analizate deloc.

Supremația dreptului nu înseamnă menținerea unei fraude în ființă

În rest, instanța de apel de la Tribunal a întărit chestiunile legate de interdicția de a se critica aspectele mușamalizate în 2008. Ba chiar a citat cu larghețe din practica CEDO chestiuni referitoare la supremația dreptului. ”În temeiul acestui principiu, nicio parte sau autoritate a statului nu este îndreptățită să ceară revizuirea unei hotărâri definitive și executorii cu scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie la problema sa, decât atunci când motive substanțiale și imperative impun acest lucru (cauza Riabykh c. Rusiei).”. Instanța nu s-a mai întrebat dacă fraudarea legii, în dauna unei persoane care nici măcar nu a fost citată în proces, reprezintă un motiv substanțial și imperativ în sensul CEDO. De asemenea, nu a mai lămurit în ce măsură supremația dreptului poate justifica menținerea în ființă a unei hotărâri evident nedrepte, care încalcă legea. Hotărârea este definitivă. Amin!

De ce scade încrederea în justiție

Doar organul penal ar mai putea îndrepta situația. Până acum, mai multe parchete au mușamalizat acest caz. Redeschiderea anchetei ar putea pleca de la conduita fostului prefect. Într-un stat de drept, acest demers ar fi obligatoriu. La Constanța, însă, speranțele sunt mici, întrucât sistemul de justiție e putred. Corina Eugenia Jianu nu este singura judecătoare scoasă pe tușă pentru șpagă. În aceeași situație se află și fostul președinte al Curții de Apel, Nicolae Stanciu, acuzat la rândul său că vindea hotărâri pe șpagă. Vorba aceea, peștele de la cap se împute. Pentru el era mai important să-și mobileze pe șpagă vila de la Năvodari, decât să le facă dreptate justițiabililor. Procesul lui Stanciu înaintează cu viteza melcului, iar după toate semnele șpăgarul în robă va scăpa fără condamnare, după ce alte robe vor interpreta strâmb principiul supremației dreptului.

La nivelul justiției locale, de departe una din cele mai strâmbe din toată țara, există un curent de revoltă împotriva implementării răspunderii magistraților. Ai noștri nu vor să răspundă, vor doar să se acopere unii pe alții, prin interpretarea strâmbă a principiului supremației dreptului. Supremația dreptului nu ar trebui să confere impunitate celor care încalcă legea sub roba de magistrați. Nu este de mirare că încrederea populației în justiție scade dramatic de la un an la altul. Potrivit sondajelor oficiale, trei sferturi dintre români nu mai au încredere în justiție. În 2019, nu s-a făcut încă un sondaj oficial. Însă, o publicație centrală a realizat un astfel de sondaj în rândul cititorilor ei, acreditând un procent de neîncredere în justiție de peste 80%.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: