Conecteaza-te cu noi

Politica

Pro România și-a lansat candidații la primăriile Cogealac și Lumina. Vezi ce obiective au!

Published

on

Filiala de la Constanța a Pro România și-a desemnat candidații pentru primăriile Cogealac și Lumina. Dacă la Cogealac Pro România merge pe mâna lui Stere Palas, la Lumina Pro România îl aruncă în luptă pe Alexandru Ionescu. Candidaturile au fost anunțate în prezența lui Mircea Titus Dobre, fost ministru PSD al Turismului in Guvernul Ponta, propunerea partidului pentru funcția de primar al municipiului Constanța, și Răzvan Filipescu, candidatul Pro România la Consiliul Județean Constanța.

„Pentru comuna Cogealac sunt la a doua candidatură, am mai candidat și în 2016, iar acum consider că am destulă experiență pentru a conduce administrația publică locală din Cogealac. Am câteva obiective importante, iar printre acestea se numără dezvoltarea economică și financiară a comunei, prin atragerea de investiții și atragerea de fonduri europene. În comuna Cogealac, de câteva mandate încoace, nu s-au mai accesat fonduri europene. Tot printre obiectivele mele se numără și dezvoltarea infrastructurii de învățământ, care este precară. De asemenea, mă voi axa și pe dezvoltarea sportului în comună, capitol la care suntem deficitari. Avem un stadion care nu a fost modernizat, dar și o sală de sport care nu a funcționat niciodată“, a declarat Stere Palas, candidatul Pro România la Primăria Cogealac.

La rândul său, Alexandru Ionescu, candidatul Pro România la Primăria Lumina, a afirmat că, la nivelul comunei, există o stare generală de nemulțumire în ceea ce privește administrarea acesteia.

„În ultimii ani, indiferent de partidul sau persoana care a administrat comuna, în Lumina încă avem străzi neasfaltate, oamenii sunt nemulțumiți din cauza lipsei de transparență și a deciziilor prost luate la nivelul conducerii Primăriei. Și în cazul nostru este cazul dezvoltării laturii sportive, pentru că, deși au trecut 30 de ani de la Revoluție, încă nu avem o sală de sport. Dacă alte localități au chiar și două săli, comuna Lumina nu are nici măcar una. Pe de altă parte, poziția localității Lumina oferă un mare avantaj de dezvoltare economică. Cu toate acestea, nu a fost niciodată exploatată. Este foarte aproape de litoral, de ieșirea la autostradă, de Canalul Dunăre-Marea Neagră și de zona Metropolitană. Toate astea ar trebui să creeze premisele unei dezvoltări economice, care să asigure o finanțare suficientă de mare pentru a nu mai depinde de finanțarea de la Centru. În plus, trebuie să punem accentul pe atragerea de fonduri europene, mai ales că la Lumina avem, se pare, atrași sub un euro pe cap de locuitor. La o localitate cu 12.000 de locuitori să nu reușești să faci o investiție din fonduri europene, mi se pare de neacceptat. Sperăm că o dezvoltare economică să ducă la îmbunătățirea calității vieții oamenilor, pentru că, de fapt, ăsta cred că ar trebui să fie țelul final. Trebuie să avem condiții de transport mai bune, care aduce neplăceri, și trebuie să crearea premiselor pentru asigurarea unor locuri de muncă, chiar în localitate . Vom încerca să facem un management al deșeurilor eficient, la standarde europene, și nu cred că doar sfințitul unei autoutilitare face treaba asta, ci trebuie implicare“, a punctat, la rândul său, Alexandru Ionescu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions