Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Procesul prin care clienții lui Ionel Hașotti mulg daune de la Prefectură: dovezi zdrobitoare de incompatibilitate pentru un expert

Published

on

Sunt ani buni de când niște persoane fizice reprezentate de celebrul avocat Ionel Hașotti încearcă să obțină daune materiale de la stat. Mai exact, de la Prefectura Constanța și de la Primăria Lumina, pârâte că nu au pus în aplicare, timp de opt ani de zile, o hotărâre de retrocedare… cam abuzivă și  ilegală, lipsindu-i pe aceștia de folosința terenului minier. Într-o primă fază, Judecătoria Constanța a stabilit daune de aproape jumătate de milion de euro pentru clienții lui Hașotti, în baza unei expertize miniere efectuate de un expert din Petroșani. Ulterior, Tribunalul Constanța a anulat această decizie. Instanța de apel a măturat pe jos cu expertul de la Petroșani, reproșându-i că a calculat lipsa de folosință pe baza prețurilor (rente, redevențe, asocieri în vederea exploatării etc.) practicate pentru zăcămintele de petrol și gaze. Însă la Sibioara n-au fost identificate, până acum, astfel de rezerve. În aceste condiții, Tribunalul a hotărât să se facă o nouă expertiză, mai amplă și cu obiective mai clare. Însă, în mod paradoxal, același expert – care a dat cu mucii în fasole la faza de fond de era să răstoarne bugetul Ptrefecturii în buzunarele private ale moștenitorilor – a fost chemat să efectueze și noua expertiză. În plus, în echipa care va trebui să cuantifice exact daunele cuvenite clienților lui Hașotti a mai fost inclus, ca expert neutru, un inginer care, în trecut, a fost angajat de aceștia ca expert-parte într-un dosar civil. Înscrisuri emanate de Justiție atestă această relație de lucru, probabil necunoscută instanței care l-a numit ca expert neutru și obiectiv. Este o dovadă incontestabilă că expertul așa-zis neutru este o cunoștință mai veche a clienților lui Hașotti, motiv pentru care există suspiciunea rezonabilă că nu ar putea fi cu adevărat neutru. Or, această suspiciune este calificată, în mod normal, ca incompatibilitate.

Aici s-a ajuns în deja celebrul abuz al retrocedării de la Sibioara.  În anul 2008, Tribunalul Constanța a aprobat retrocedarea a 20 de hectare de teren către persoanele fizice Elena Mitrofan (foto, stânga) și Margareta Muscalu, deopotrivă reprezentate în proces de celebrul avocat Ionel Hașotti. În parte, terenul se suprapune peste cariera de piatră Sibioara II – Valea cu Izvorul, exploatată cu licență minieră de către compania Somaco Construct. Cum legea interzice în mod expres retrocedarea terenurilor miniere, avocatul celor două femei a susținut, în 2008, în fața Tribunalului, că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră” pe terenul revendicat. În realitate, existau dovezi multiple, însă nimeni nu s-a îngrijit să le depună la dosar. Compania minieră nu a fost citată în proces, iar ”moștenitoarele” s-au judecat doar împotriva comisiilor de fond funciar de la nivelul Primăriei Lumina și Prefecturii Constanța. Prefectura nu și-a trimis juriștii la proces, în vreme ce Primăria Lumina a angajat o casă de avocatură care avea sediul profesional într-un imobil în care funcționa și Fundația Brătianu, fondată chiar de fostul senator și ministru Puiu Hașotti, fratele avocatului. A naibii coincidență! Așa s-a ajuns la hotărârea de retrocedare care încalcă în mod flagrant legea.  Aceasta a fost pusă în aplicare abia în iunie 2016, atunci când Elena Mitrofan și fiii Margaretei Muscalu, care a decedat între timp, au primit un titlu de proprietate și au fost puși în posesia terenului minier, cu tot cu drumuri de exploatare. Așa cum era de așteptat, moștenitorii nu au făcut nimic pe terenul retrocedat. În schimb, au făcut procesul de daune la care ne-am referit mai sus, în încercarea de a obține sume consistente de la stat, pentru cei opt ani în care au fost lipsiți de folosința terenului retrocedat… prin încălcarea legii.

La începutul acestui an, Arhivele Naționale au emis copii autentice ale unor documente de epocă, potrivit cărora așa-zișii moștenitori de la Sibioara nu aveau, în realitate, nimic de revendicat. Autorul lor, Nicolae Tudorancea, deținea conform propriilor declarații date la recensământul din 1941, doar zece hectare de teren, dar nu minier, ci agricol. Mai mult, în 1949, statul a naționalizat terenul lăsat în părăsire de acest personaj care a decedat în anul 1942. Terenul naționalizat măsura doar opt hectare. Însă și această suprafață de opt hectare a fost retrocedată deja Lucreția Păsculescu, în anul 2004, în contul autorului Nicolae Tudorancea. Lucreția era fiica cea mică a lui Tudorancea. În orice țară civilizată, asemenea dovezi trebuiau să conducă la o anchetă de răsunet. La noi nu s-a întâmplat nimic. Văzând că autoritățile dorm în papuci, ”moștenitorii” continuă cu tupeu procesul, în încercarea de a mulge de la stat daune materiale pentru că n-au primit la timp terenul care nici nu li se cuvenea.

În dosarul de daune deschis împotriva comisiilor de fond funciar, Judecătoria Constanța le-a dat pe fond dreptate, după ce un expert minier de la Petroșani, pe numele său Ioan Bacalu, a calculat valoarea de piață a redevenței miniere la aproape jumătate de milion de euro. E drept că acesta a menționat în raportul său de expertiză că redevențele miniere se cuvin doar statului, în calitate de proprietar al resurselor minerale. Însă Bacalu a propus mai multe variante de daune, după criterii de-a dreptul incredibile. Astfel, acesta și-a fundamentat calculul pe prețurile care se practică în privința exploatărilor de petrol și gaze, deși la Sibioara nu s-au descoperit încă astfel de rezerve. Instanța de fond a ales varianta cea mai scumpă, în mod arbitrar, fără nicio motivație. De asemenea, a ales ca redevența cuvenită doar statului, să fie plătită persoanelor fizice de către stat.

Advertisement

Daunele stabilite la fond au fost anulate în apel, de Tribunalul Constanța, la începutul acestui an. Tribunalul a măturat pe jos cu expertiza lui Bacalu. Însă, la urmă, așa cum arătam în deschiderea materialului de față, tot Bacalu a fost desemnat să facă noua expertiză minieră. Este, din punctul nostru de vedere, o decizie năucitoare, deoarece în baza opiniei științifice emanate de acesta statul era cât pe ce să achite moștenitorilor carierei de piatră daune calculate la valoarea de petrol și gaze.

În sfârșit, la noua expertiză participă ca expert neutru și inginerul Cristian Cucoară, desemnat de asemenea de către instanță. Însă Cucoară a fost angajat și plătit de Elena Mitrofan ca expert-parte, în dosarul 24738/212/2009 (citește aici intergal documentul. Numele și calitatea de expert-parte a inginerului Cristian Cucoară se găsesc pe pagina 2). Acum, fostul expert-parte plătit de Elena Mitrofan este expert neutru în dosarul deschis de aceasta. În mod normal, o asemenea relație din trecut atrage incompatibilitatea expertului.

Trebuie să mai notăm faptul că după ce clienții lui Ionel Hașotti au câștigat, pe fond, aproape 500.000 de euro cu titlul de daune materiale, un procuror de la Parchetul Curții de Apel Constanța l-a trimis în judecată pe fostul prefect Claudiu Palaz, găsit țap ispășitor pentru această sumă, care nici nu era stabilită definitiv, ca dovadă că a fost, între timp, anulată potrivit celor relatate mai sus. Palaz a fost acuzat că nu a pus în aplicare hotărârea de retrocedare, pe când era prefect al județului Constanța (2011). Însă instanța penală a Curții de Apel Constanța a anulat dosarul penal și a decis refacerea acestuia de către Parchetul Judecătoriei Constanța, după ce a constatat că procurorul de caz se făcea vinovat de incompatibilitate, existând dovezi depuse la doar că acesta a reprezentat-o pe Elena Mitrofan într-un proces, în perioada în care a activat în avocatură. Iată că, și în dosarul de daune, se ivește o nouă incompatibilitate care ridică mari semne de întrebare cu privire la obiectivitatea și legalitatea modului în care va fi întocmită nota de plată pentru Prefectura Județului Constanța. Căci, nu uitați, atâta timp cât rămâne în picioare hotărârea de retrocedare dată prin fraudă la lege în anul 2008 unor persoane care nu aveau în realitate nimic de retrocedat, Prefectura va fi bună de plată. Iar după cum au fost numiți experții, nota de plată va fi consistentă.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions