Conecteaza-te cu noi

Societate

Procurorul general cere anchetarea disciplinară a Adinei Florea

Published

on

Procurorul general cere anchetarea disciplinară a Adinei Florea, adjuncta secţiei speciale pentru investigarea magistraţilor. Ea a cerut în mod repetat de la DNA preluarea anchetei în care Liviu Dragnea este cercetat pentru fraudă cu fonduri europene.

Potrivit postului de televiziune Digi24.ro, solicitarea a fost trimisă Secţiei pentru procurori a CSM.

Procurorul general cere Secţiei să dispună verificări disciplinare pentru imixtiune în activitatea unui procuror şi exercitarea funcţiei cu rea credinţă. Bănuielile sunt legate de solicitările repetate ale Adinei Florea de a prelua ancheta de la DNA în dosarul Tel Drum, bazându-se pe un denunţ anonim, deşi Codul de procedură penală prevede că toate denunţurile depuse la orice parchet trebuie asumate şi semnate.

Procurorii din CSM vor lua în discuţie această cerere cel mai probail în şedinţa de săptămâna viitoare.

Advertisement

Dosarul Tel Drum, în care Liviu Dragnea are calitate de suspect, a ajuns în 22 februarie la Secția specială pentru investigarea magistraților, la a patra solicitare. DNA l-a trimis in copie.

”Corespondența în două situații a fost purtată direct cu Sectia de combatere a infracțiunilor asimilate. Au fost solicitări de trimitere a dosarului, apreciind că dumnealor sunt competenți. Procurorul de caz și procurorul-șef secție au stabilit că compentența revine DNA, motiv pentru care au sesizat Parchetul General pentru soluționare. Firește, pentru că era și o solicitare că ar fi mijloc de probă într-o cauză la dumnealor, noi le-am trimis și în copie dosarul secției”,  declara adjunctul DNA, Călin Nistor.

Reamintim că, în dosarul Tel Drum, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare pentru cinci infracțiuni, în luna noiembrie a anului 2017, între care constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și fraudă cu fonduri europene. În acest dosar sunt de asemenea cercetați și au calitatea de suspecți mai mulți foști și actuali acționari ai companiei Tel Drum, despre care procurorii de la DNA susțin că ar fi fost favorizați de Liviu Dragnea pe vremea când acesta conducea Consiliul Județean Teleorman și când i-ar fi acordat societății o serie de contracte finanțate din fonduri europene, cu încălcarea legii, iar în schimb ar fi beneficiat de profitul adus de aceste contracte societății. Toate aceste acuzații au fost respinse însă de cei care sunt cercetați de mai bine de un an în acest dosar.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions