Conecteaza-te cu noi

Administratie

Proiect. Târgul de la General Scărișoreanu va fi modernizat

Published

on

La Prefectura Constanța a avut loc, astăzi, o ședință de lucru pe tema modernizării și extinderii Târgului din localitatea General Scărișoreanu. La întâlnirea moderată de președintele CJC, Mihai Lupu, au participat prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, administratorul public al județului Constanța, Gabriel Monea, precum și reprezentanți ai RAJA SA și DSVSA Constanța. Scopul întâlnirii a fost acela de consultare în vederea derulării unui amplu proiect de modernizare a celui mai mare târg din județul Constanța, proiect dezvoltat de Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Având în vedere starea actuală a oborului, se impun investiții care să prevadă atât modernizarea structurilor actuale cât si extinderea acestora, spun autoritățile județene.

„Târgul din localitatea General Scărișoreanu este cel mai mare din județ și funcționează de aproximativ 20 de ani, pe o suprafață de peste 8.000 m2. Este un târg tranzitat săptămânal de 3.000 de oameni, un târg mixt, în care se comercializează produse agro-alimentare și nu numai, însă, din păcate, condițiile actuale de comercializare nu respectă normele sanitare. Consider că este necesară o separare între zonele de comercializare a produselor agro-alimentare și cele generale, precum și crearea de facilități noi și de spații de alimentație publică dotate corespunzator, practic, este necesară refacerea întregului amplasament. Împreună cu domnul prefect am vizitat târgul și cunosc foarte bine condițiile actuale de comercializare, astfel că mi-am dorit această întâlnire cu dumneavoastră pentru a vă consulta asupra acestui amplu proiect pe care îl  avem în vedere. Ne propunem ca actul administrativ să se desfășoare cu mai mare ușurință și să lucrăm îndeaproape pentru a nu avea întârzieri nejustificate” – a declarat Ana-Maria Vătămanu, președintele ADD Constanța.

În timpul dezbaterii, președintele CJC, Mihai Lupu, a precizat că acest târg nu va fi dedicat marilor carmangerii, și va fi realizat special pentru a veni în sprijinul micilor producători.

„Trebuie să gândim în perspectivă ce trebuie să realizăm și să pornim de la premisele corecte. Avem nevoie de o construcție adecvată, care să fie în conformitate cu cerințele sanitare actuale. Ideea pe care noi o îmbrățișăm este aceea de a construi această piață de la zero. În prezent, condițiile de funcționare ale târgului sunt necorespunzătoare. Am fost acolo și cunosc foarte bine situația. Scopul întâlnirii de astăzi este acela de a avea o abordare comună pe acest subiect și de a contura proiectul împreună cu toți factorii implicați. Proiectul care va fi derulat de nou înființata Asociație de Dezoltare Durabilă a Județului Constanța, coordonat de doamna Ana-Maria Vătămanu, va beneficia de tot sprijinul meu”, a precizat Mihai Lupu.

Advertisement

Propunerea PRO România

Amintim că, în campania electorală pentru alegerile locale, candidatul PRO România la Consiliul Județean Constanța, Răzvan Filipescu, a propus un proiect pentru modernizarea târgului de la General Scărișoreanu.

„Trebuie să intrăm și noi odată în secolul al XXI-lea și pentru asta vă propun un proiect amplu de modernizare a acestui târg, un proiect de adaptare la un comerț civilizat, cu zone separate pentru produse diverse, produse agroalimentare și animale vii, zonă de agrement – parc, zonă de terasă cu restaurant și zone de toalete, lucruri normale în orice țară și adaptate la noile norme sanitare impuse de pandemia de COVID 19. Propun de asemenea realizarea a încă două astfel de târguri/oboare, unul la Cobadin, unde acum totul se vinde pe trotuar și un altul în zona de nord a județului, care să funcționeze tot weekendul și care se pot transforma inclusiv în Târguri de Crăciun sau Paște, devenind atracții de interes pentru toți locuitorii județului. Pentru asta candidez la Președinția Consiliului Județean Constanța, să facem bine și să facem odată lucruri normale pentru oameni.“, spunea, atunci, Răzvan Filipescu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions