Conecteaza-te cu noi

Administratie

Proiectul USR privind amenajarea unui parc în Faleză Nord, inclus în bugetul din acest an al orașului

Published

on

USR Constanța a reușit să includă în bugetul din acest an finanțarea studiului de fezabilitate pentru realizarea parcului din zona Faleză Nord – proiect pe care cei de la Uniune l-au promis încă din campania electorală pentru alegerile locale.

„Am reuşit realizarea unui pas important pentru ca parcul, ce ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 11.500 de metri pătraţi (între zona Santa Maria Bay și ansamblul de blocuri Spectrum), să devină realitate. O promisiune din campania electorală pe care vrem să o ducem la bun-sfârşit, o garanţie că distrugerea falezei va fi stopată şi că, într-un final, Constanţa va fi un oraş cu mai mult spaţiu verde şi mai puţine betoane ridicate din tunuri imobliare.“, a declarat viceprimarul Florin Cocargeanu.

„Parcul din Faleză Nord este unul dintre obiectivele prezentate în programul „Constanța renaște“, din campania pentru Primăria Constanța a lui Stelian Ion. Insistăm cu acest proiect, deoarece nu vrem ca promisiunile din campanie să rămână doar promisiuni şi pentru că, mai mult ca oricând, Constanța are nevoie de parcuri, are nevoie de acest parc, iar proiectul este realizabil. Terenul respectiv este în continuare al orașului, al constănțenilor şi trebuie ținut departe de tunurile speculatorilor imobiliari. Mai mult, acest parc va fi o garanție că distrugerea falezei va fi stopată.

Sperăm că atât consilierii celorlalte formațiuni politice, cât și primarul Vergil Chițac, vor lăsa deoparte orgoliile, ambițiile și interesele politice pentru a face posibilă concretizarea acestui proiect. Nu vrem să prezentăm poze frumoase, făcute pe calculator, cu ceea ce ar putea fi acest parc, ci vrem să arătăm că este inacceptabil stadiul în care se află zona în prezent. Potențialul este enorm, iar oamenii nu trebuie să vadă fotografii fanteziste pentru a ști că acolo e nevoie o schimbare și asta cât mai repede posibil.“, spuneau consilierii USR Constanța în urmă cu câteva săptămâni înainte de votarea bugetului local.

Advertisement

Sursa foto: facebook/florincocargeanu

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions