Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Protest spontan la CFR! Azi sunt negocieri la nivel înalt!

Published

on

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că o parte dintre angajaţii feroviari au declanşat un protest spontan începând cu ora 07.00, acţiune care afectează graficul de circulaţie al trenurilor. Călătorii sunt rugaţi ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521. Acest protest are loc în contextul în care administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Muncă 2017-2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creşterea a fondului de salarii cu 22,5%, creştere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor. Menţionăm faptul că, administraţia a propus partenerilor sociali încheierea unui ACORD până la semnarea CCM pentru perioada 2017/2018 pentru a asigura astfel protecţie socială angajaţilor, relaţii de muncă echitabile, precum şi un cadru normal şi legal de funcţionare a companiei după expirarea pe 21 martie 2017 a contractului colectiv de muncă. Reamintim că până în prezent conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federaţiile sindicale representative (semnatare ale contractului colectiv) şi a respectat termenele legale pentru elaborarea şi promovarea bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administraţie (CA) şi aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi transmis ministerelor pe circuitul de avizare şi aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern. Compania Natională de Căi Ferate “CFR” SA menţine deschis dialogul social şi negocierile transparente cu reprezentanţii federaţiilor sindicale pe marginea definitivării Contractului Colectiv de Muncă (CCM) pentru perioada 2017-2018, astăzi fiind programată o nouă rundă de negocieri începând cu ora 15.00. De asemenea, compania atrage atenţia salariaţilor că acestă formă de protest încalcă procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin înregistrarea de pierderi financiare, şi afectează transportul pasagerilor care şi-au procurat deja biletele pentru efectuarea călătoriei, conform graficului de circulaţie din Mersul Trenurilor. Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest eveniment şi îi asigură că se depun toate eforturile astfel încât să asigurăm condiţii optime de reluare a circulaţiei trenurilor.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions