Aproape 18.000 de angajați ai Ministerului Finanțelor și ANAF refuză să se prezinte la muncă joi, 4 iunie, între orele 08:00 și 16:00, în semn de protest față de noul proiect al Legii salarizării. În paralel, instanțele și parchetele din țară funcționează cu program restrâns, fiind soluționate doar cauzele urgente, pe fondul nemulțumirilor similare exprimate de personalul din sistemul judiciar.
Liderul de sindicat al finanțiștilor, Vasile Marica, a declarat pentru Digi24 că „este o revoltă (…) pentru că de 20 de ani este o bătaie de joc instituția”.
„În afară de faptul că încearcă să ne scadă salariile, legea salarizării a provocat și a adus la lumină foarte multe nemulțumiri pe care le avem. Am semnat cu Guvernul înțelegeri prin care trebuia să facem un statut, să depolitizăm instituția, să încercăm să creăm un sistem pe verticală de avansare, o salarizare corespunzătoare, în așa fel încât banii populației și tot ceea ce se întâmplă cu banii publici să fie bine gestionați. Acum vor să ne scadă salariile, parcă intenționat, ca să slăbească”, a declarat el.
Marica a mai spus că „s-au acumulat foarte multe frustrări datorită faptului că politicienii dau vina pe noi pentru tot ce se întâmplă, încearcă să se ascundă în spatele vorbelor, fără să facă nimic pentru instituții, iar acum suntem hotărâți să facem noi pentru instituție, să-i obligăm să facă pentru instituție, ca să o punem în slujba cetățeanului”.
Întrebat dacă a discutat cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, despre această revoltă, Marica a afirmat:
„Cred că ministrul Finanțelor actual și cel care va veni va înțelege frustrările și dorințele sistemului, nu numai a salariaților, și ale celor din Ministerul de Finanțe, din ANAF, și din aparatul teritorial, ca să încercăm să mișcăm lucrurile în interesul tuturor cetățenilor”.
Despre oprirea lucrului pentru un interval de câteva ore, joi, el a declarat că dacă există riscuri, au fost asumate „pentru că nu mai este nimic de pierdut”.
„La ora actuală, cu cât vor să taie între 2.000 și 4.000 lei din salariu, nu mai este nimic de pierdut”. De asemenea, acesta a punctat că mesajul cu care vor merge la negocieri „este foarte clar vizavi de grila de salarizare, de modul în care trebuie tratați funcționarii din zona Ministerului Finanțelor ”. „Solicităm clar o grilă separată, în așa fel încât de aici să plecăm cu reformă în Ministerul Finanțelor, legată de statut și de toate celelalte elemente care noi le-am convenit deja cu Guvernul”, a afirmat el potrivit stiripesurse.ro.
Protestul organizat de Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor, afiliată la Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX”, afectează întreaga activitate a ANAF la nivel național.
Activitatea instituției este suspendată complet în toate județele între orele 08:00 și 16:00. Sunt afectate și Ministerul Finanțelor, Vama și, posibil, Trezoreria.
Reprezentanții sindicali descriu acțiunea drept un „semnal național” privind funcționarea sistemului fiscal și avertizează că noul proiect legislativ riscă să genereze noi inechități salariale.
Sindicaliștii susțin că mecanismul propus repetă greșelile Legii nr. 153/2017, care a dus la plafonarea salariilor în perioada 2018–2022 și la mii de procese, executări silite și costuri suplimentare suportate de stat.