Conecteaza-te cu noi

Politica

PSD Constanța îl susține pe Liviu Dragnea la conducerea PSD

Published

on

În această după amiază,  s-a desfășurat şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PSD Constanța, la care au participat lideri ai partidului. Ședința a fost condusă de către primarul municipiului Constanța,  Decebal Făgădău și a vizat stabilirea poziției pe care organizația județeană o va avea mâine la București, în cadrul Comitetului Executiv Național.

În cursul zilei de ieri, Felix Stroe, președintele PSD Constanța declara: ”Democrația e o valoare fundamentală pentru PSD, iar în organizația județeană Constanta a P.S.D. sunt promovate toate formele ei de manifestare.
Avem un statut al partidului care stabilește cadrul în care funcționează democrația interna de partid. În acest mod trebuie dezbătute problemele partidului,atunci când ele apar.

Forurile în care trebuie purtate asemenea discuții sunt C.EX.N, respectiv CONGRESUL partidului. Mâine vom avea o ședință a Biroului Permanent Județean în care vom stabili poziția noastră, pe care o voi susține în cadrul ședintei C.EX.N. convocate de Președintele partidului.
Programul de guvernare al partidului are realizări notabile, au crescut veniturile populației – salarii, pensii, avem creștere economică confirmata statistic intern și extern, de aceea nu cred că este indicat să aducem asemenea discuții în spațiul public.

Repet, aceste discuții trebuie purtate, dar numai în forurile statutare ale partidului și numai acolo. Procedând altfel nu facem decât să destabilizăm partidul și sa producem confuzie în rândul celor peste cinci sute de mii de membri PSD.”, preciza în cursul zilei de ieri Felix Stroe.

Advertisement

În această seară, după finalizarea ședinței, secretarul executiv al Biroului Permanent județean Constanța a declarat pentru Ordinea.ro: ”În ședința de azi a fost mandatat președintele Felix  Stroe să prezinte poziția Organizației PSD Constanța în ședința CexN al PSD de mâine. Noi  îl susținem în continuare pe Liviu Dragnea în funcția de președinte ales al partidului și face apel la unitate în jurul acestuia.” – a declarat Lucian Lungoci, secretarul executiv al Biroului Permanent Județean PSD Constanța.

Tot el a precizat că această decizie a fost luată în unanimitate de către  membrii Biroului Permanent Județean.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions