Conecteaza-te cu noi

Actual

Rambursări de aproape un miliard de euro! În decembrie au fost procesate 31 de cereri

Published

on

Ministerul transporturilor, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, cu rol în gestionarea axelor de transport din cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, a autorizat până la finele anului 2017 cereri de rambursare în valoare totală eligibilă de 4.658.118.263,66 lei (3.493.588.697,74 Lei fonduri UE), respectiv aprox. 1 miliard EUR (765,6 MEUR fonduri UE), reprezentând circa 80% din totalul sumelor aferente Programului Operațional Infrastructura Mare solicitate Comisiei Europene. Începând cu luna Octombrie 2017, la nivelul Organismului Intermediar pentru Transport au fost procesate un număr de 59 cereri de rambursare, depuse de beneficiarii aflați in subordinea sau coordonarea Ministerului Transporturilor. Valoarea totală eligibilă a cererilor de rambursare procesate este de 2.895.406.938,73 lei (2.171.555.204,04 lei fonduri UE), respectiv aprox. 634,5 MEUR (475,9 MEUR fonduri UE), aceste sume sunt aferente atât proiectelor fazate cât și proiectelor noi din portofoliul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. În luna Decembrie 2017 au fost procesate un număr de 31 cereri de rambursare cu o valoarea eligibila totală de 2.778.218.522,25 lei (2.083.663.891,69 lei fonduri UE), respectiv aprox. 608,8 MEUR (456,6 MEUR fonduri UE) reprezentând circa 95% din sumele solicitate Comisie Europene pentru POIM 2014-2020, în luna decembrie. Menționăm că în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 sectorul de transport beneficiază de o alocare financiară de cca. 23.033.657.362,08 lei – Fonduri UE pentru construcția/modernizarea infrastructurii de transport.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions