Connect with us

Exclusiv

Răsturnare de situație în afacerea Țeapa Olandeză. Van Oord și-a plătit datoria pentru a scăpa de insolvență

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Litigiul arhicunoscut dintre compania constănțeană Comprest Util și multinaționala Van Oord, pentru o plată restantă de aproximativ un milion de euro, a ajuns la un deznodământ parțial. Olandezii au plătit datoria principală, fără penalitățile de întârziere, pentru a scăpa de dosarul de insolvență care i-ar fi obligat să permită accesul creditorilor și instanței la datele financiare ale operațiunilor derulate în România.  Suspiciunea principală, enunțată inclusiv de persoane publice, anume că olandezii ar fi exportat profitul pentru a fenta statul și partenerii români, are acum toate șansele să rămână o afacere închisă.

Dosarul de insolvență al Van Oord – Sucursala Constanța a fost deschis în anul 2016 la cererea Comprest Util SRL Constanța, care a reclamat că a fost țepuită cu un milion de euro, pe de urma lucrărilor de extindere a plajelor turistice din municipiul Constanța. Compania locală încercase să recupereze această sumă pe calea unei ordonanțe de plată, însă s-a lovit de practici bizare la nivelul justiției locale. Astfel, o primă acțiune în materia ordonanței de plată a fost respinsă de Tribunalul Constanța, în anul 2016, pe motiv că Van Oord nu ar avea calitate procesuală pasivă. Olandezii, care au condus consorțiul implicat în extinderea plajelor, au invocat atunci că suma în litigiu ar fi datorată de un partener de consorțiu, respectiv compania SCT București SA, aparținând controversatului om de afaceri Horia Simu. În acele condiții, Comprest Util s-a îndreptat împotriva SCT, formulând o cerere de înscriere la masa credală a acestei companii care se afla în insolvență, sub supravegherea unui judecător sindic de la Tribunalul București. Instanța din Capitală a stabilit definitiv că datoria nu se află în patrimoniul SCT, sugerând că debitorul este Van Oord.

Pe baza acestei hotărâri, Comprest Util a deschis un nou dosar în materia ordonanței de plată împotriva Van Oord. Constănțenii au câștigat acțiunea pe fond, olandezii fiind obligați să achite datoria principală și penalități de întârziere. Însă Van Oord a formulat o contestație. Încă de la bun început, instanța competentă să soluționeze contestația a dispus suspendarea provizorie a ordonanței de plată până la judecarea procesului și a indicat în mod expres că această soluție ar fi definitivă. În realitate, așa cum avea să demonstreze Curtea de Apel Constanța, hotărârea de suspendare era supusă căii de atac. Eroarea Tribunalului a profitat din plin olandezilor, care au scăpat de la executarea silită. Mai departe, Tribunalul a admis contestația Van Oord și a anulat ordonanța de plată. Comprest Util a reclamat faptul că instanța s-a pronunțat pe toate excepțiile ridicate de olandezi, însă nu și pe excepțiile ridicate de compania românească.

Grigore Comănescu, proprietarul Comprest Util, a câștigat lupta cu gigantul Van Oord

După cum spuneam, în 2016, Comprest Util a deschis și un dosar de insolvență împotriva Van Oord. După luni bune de proces, judecătorul sindic de la Tribunalul Constanța a respins cererea. Comprest Util a contestat soluția la Curtea de Apel Constanța, iar instanța superioară, analizând dovezile aflate la dosar, a constatat că Van Oord este debitorul obligației de plată, stabilind totodată caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. În consecință, Curtea a dispus retrimiterea dosarului la judecătorul sindic de la Tribunal, cu misiunea expresă de a deschide procedura insolvenței împotriva Van Oord. Fiind reprezentați de o mare casă de avocatură din București, olandezii au reușit să tergiverseze luni bune intrarea în insolvență.

De altfel, de-a lungul tuturor proceselor la care ne-am referit până acum, olandezii au aplicat tehnica ”forfecării”, pasând răspunderea când pe sucursala din România, când pe firma-mamă din Olanda, în funcție de situație. Dacă juriștii Comprest Util susțineau că Van Oord Sucursala Constanța are patrimoniu propriu și poate răspunde pentru datoriile ei, olandezii argumentau că răspunderea aparține societății-mamă. Și invers, când s-a pus problema că răspunderea aparține societății-mamă, olandezii s-au contrazis fățiș susținând că sucursala are patrimoniu propriu și poate răspunde direct. Totul a fost gândit ca într-un meci de fotbal, presărat cu fente, când pe dreapta, când pe stânga, în funcție de așezarea adversarilor în teren.

Ultima încercare de tergiversare a avocaților Van Oord (un avocat pentru sucursala din România, un altul pentru firma-mamă din Olanda) s-a consumat la termenul din 15 ianuarie 2019. Atunci, avocații Van Oord România și Van Oord Olanda au trimis cereri de amânare, invocând că nu se pot prezenta la proces datorită ninsorii. La Constanța nu ningea deloc, iar fulguiala de la București nu reușise să închidă autostrada. În aceste condiții, judecătorul sindic a respins cererea de amânare. Precizăm că am participat la acest termen de judecată în rândul publicului interesat, astfel încât consemnarea de față are valoarea unei relatări. La un moment dat, în mod teatral, din sala de judecată s-a ridicat o avocată, care a depus din partea colegilor care lipseau o altă cerere de acordare a unui termen de o săptămână, în vederea achitării voluntare a debitului principal.

Instanța a încuviințat cererea, iar în răgazul de o săptămână, olandezii au achitat debitul principal, fără penalități de întârziere, menționând ca temei al plății hotărârea Curții de Apel la care ne-am referit mai sus. Procedând astfel, ei au evitat intrarea în insolvență. Riscul ca datele despre operațiunile lor financiare în România să ajungă la cunoștința opiniei publice a fost eliminat. Mai mult ca sigur, nu vom cunoaște niciodată detaliile care au condus la situația caraghioasă a prezentului, în care Van Oord Olanda se laudă cu profituri uriașe, în vreme ce sucursala din România a declarat pierderi și datorii imense, deși a încasat sute de milioane de euro de la statul român. Au fost persoane publice, inclusiv un consilier al primului-ministru, care au opinat că profitul Van Oord a fost exportat, pentru a se fenta impozitarea în România.

După cum spuneam, olandezii au plătit, pentru a evita să se afle mecanismul exact al pierderilor din România. Dar războiul juridic nu se termină aici. Ei au precizat că, deși au plătit în baza hotărârii Curții de Apel Constanța, nu recunosc debitul și vor deschide un proces pe dreptul comun împotriva Comprest Util. În mod normal, un asemenea demers ar fi nul din start, întrucât vorbim de o hotărâre definitivă a Curții de Apel, care a stabilit cu putere de lucru judecat că Van Oord este debitorul Comprest Util și că datoria este certă, lichidă și exigibilă. Acest adevăr judiciar nu poate fi răsturnat decât în căile extraordinare de atac ale contestației în anulare și revizuirii. Însă Van Oord a exercitat deja aceste căi extraordinare, pierzând atât contestația în anulare, cât și revizuirea. Doar o vrajă ar mai putea răsturna această situație deja răsturnată de prea multe ori.

 

Comments

comments

Exclusiv

(VIDEO) Simfonia picamerelor! În Năvodari, turismul se face între bormașini, macarale și zbierături de muncitori

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Turismul de pe litoralul românesc a cunoscut o adevărată expansiune. În ultimii 15 ani, investițiile pe litoral, în special în partea de nord, au explodat, astfel încât niciun centimetru de pământ nu a fost lăsat neexploatat. În articolul de azi nu ne vom referi la legalitatea sau ilegalitatea construcțiilor de pe litoral, ci la un alt aspect pe care aproape toate instituțiile statului îl ignoră. Ne vom referi la faptul că, în goana de a construi cât mai repede, unii dintre investitori au trecut peste lege și ridică imobile în plin sezon estival printre turiști, care sunt nevoiți „să se odihnească“ între zgomote de picamere, bormașini și tot felul de scule de construcții. O astfel de situație ne-a fost adusă la cunoștință de administratorul unui hotel de pe litoral, situat la limita dintre stațiunea Mamaia și orașul Năvodari. Investitorul ne spune că în jurul hotelului său sunt în lucru cinci șantiere, care și-au continuat activitatea după începerea sezonului estival. Asta face ca turiștii, care vin, teoretic, să se odihnească, să dea bir cu fugiții.

„Mă numesc Valentin-Florin Mihai și administrez unitatea de cazare „911mamaia“ din str. Lotus, nr 9, Năvodari, unitate clasificată cu certificatul de clasificare nr 31628 din 23.04.2019. Am sesizat din 30 mai 2019 Ministerul Turismului, Inspectoratul de Stat în Construcții și Direcția de Sănătate Publică Constanta cu privire la faptul că în jurul locației mele sunt 5 șantiere în lucru, care nu și-au încetat activitatea în perioada 15 mai – 15 septembrie, conform Legii n.r. 597/2001 actualizată (obligă închiderea șantierelor pe perioada 15 mai – 15 septembrie, dacă este afectată activitatea turistică), DEȘI ESTE EVIDENT CĂ AFECTEAZĂ ACTIVITATEA TURISTICĂ PRIN GĂLĂGIE ȘI PRAF…neavând plase pe fațade!“, a spus administratorul hotelului „911mamaia“.

Plimbat de la o instituție la alta

Deși zgomotele produse de construcțiile din zonă îi alungă turiștii, administratorul hotelului „911mamaia“, spune că nicio instituție nu s-a implicat în acest caz. Ba, mai mult, Valentin-Florin Mihai a fost plimbat de la o instituție la alta.

„Am făcut în 30 mai sesizări la Ministerul Turismului, ISC, Primăria Năvodari, Poliția Locală Năvodari. A venit [cineva – n.r.] de la Poliție și a spus că nu poate da amendă pentru că nu au cu ce măsura poluarea fonică… decibelii! Cei de la ISC m-au contactat a treia zi și m-au chemat la sediu, unde mi s-a explicat că Legea 597/2001, actualizată, a fost modificată de câteva ori în interesul celor de la putere, astfel luând ISC-ului posibilitatea să oprească șantierele pe perioada 15 mai – 15 sept, pentru că au trecut în lege și faptul că șantierele afalte în derulare nu se opresc. Cu toate acestea, în ultima parte a legii scrie că se opresc șantierele care „aduc atingere activitatii turistice“… ceea ce este foarte clar că fac aceste 5 șantiere din jurul hotelului Opera, White Tower, 911mamaia și Stavros. ISC nu are abilitatea să confirme că afectează activitatea turistică… ISC-ul verificând etapele construcțiilor și autorizațiile.

Conform adresei, ISC m-a trimis către Ministerul Turismului, Garda de mediu și Direcția de Sănătate Publică Constanța. După o săptămână, Ministerul Turismului răspunde și mă trimite la ISC, Primăria Năvodari, Poliția Locală. Direcția de Sănătate Publică mă trimite la Ministerul Turismului, Poliția Locală și Primărie. ISC a răspuns că nu are în atribuție să stabilească dacă afectează activitatea turistică și m-au trimis la Ministerul Turismului și Garda de Mediu, aceasta din urmă nu a răspuns nici până azi din 30.05.2019“, reclamă administratorul hotelului „911mamaia“.

Valentin-Florin Mihai întreabă pe această cale cine altcineva în afară de Ministerul Turismului poate constata faptul că, din cauza zgomotelor produse de construcții, turismul este afectat?

„ISC -ul închide șantierele dacă primește această precizare că este afectată activitatea turistică a unităților de cazare situate la câțiva metri de construcții. Până una alta, din cauza neprofesionalismului și birocrației, instituțiile mă trimit de la una la alt, iar turiștii își cer banii înapoi și pleacă cu un gust amar, fără speranța să revină, desi eu le ofer în unitatea mea de cazare tot confortul. Dar sunt treziți de luni până sâmbătă, inclusiv, la 7.30 de picamere, bormașini și macarale…cife….și zbierături ale muncitorilor! De praf nu mai zic. Investițiile imense făcute în turism riscă să fie pierdute din cauza legilor nerespectate (597/2001). Sper să fie cineva capabil să pună în aplicare Legea 597/2001!“, mai spune Valentin-Florin Mihai.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Ginerele primarului PSD-ist din Agigea a cumpărat 10% din Golful Pescarilor cu 100 de lei

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Cătălin Nuțoaia Cîrjaliu, ginerele primarului PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cârjaliu, a dobândit 10% dintr-un business de 1,5 milioane de euro pe an cu o investiție de 100 de lei. Nuțoaia-Cîrjaliu a fost cooptat în SC Golful Pescarilor SRL, în septembrie 2018. Acesta a intrat în firma care deține cunoscutul restaurant pescăresc din vecinătatea plajei Agigea printr-o înțelegere a asociaților. Anterior, firma era deținută de Dumitru Stanciu din Agigea, care avea 50% din părțile sociale, și de oamenii de afaceri constănțeni Petre Daniel Popa și Mihai Cristian Lupoiu, care dețineau câte 25% din părțile sociale. Practic, business-ul se împărțea între Stanciu și cei doi constănțeni. Toți trei dețineau și calitatea de administratori. În septembrie 2018, aceștia au decis să-l coopteze în societate pe ginerele primarului din Agigea. Cooptarea a fost urmată de o majorare a capitalului social cu 480 de lei. Jumătate din acest aport financiar a fost adus de Popa și Lupoiu, care astfel și-au păstrat 50% din business. În schimb, Dumitru Stanciu a adus un aport mai mic, cedând practic 10% din firmă către ginerele lui Cîrjaliu, care a dobândit calitatea de asociat cu o investiție de 100 de lei. Stanciu a fost revocat și din funcția de administrator al societății, în locul său fiind numit noul asociat, Cătălin Nuțoaia Cîrjaliu. În anul 2018, Golful Pescarilor SRL a derulat afaceri de 6.897.126 de lei.

Întrebarea care se pune în mod firesc este: de ce ar ceda cineva 10% dintr-un business de 1,5 milioane de euro pe an, fără niciun beneficiu? În opinia noastră, permutările de mai sus trădează fapte de corupție ale primarului din Agigea. Am relatat pe larg în Ordinea.Ro că, la inițiativa lui Cristian Maricel Cîrjaliu, terenurile din zona Cherhanalei Agigea au fost inventariate fraudulos în domeniul privat al comunei Agigea, în anul 2012. Anterior, Primăria adeverise că terenurile în cauză sunt în proprietatea societății piscicole Sarda Fish SRL, aparținând familiei antreprenorului local Matei Datcu. După ce s-a înstăpânit prin simplă inventariere pe terenurile din zona piscicolă, Primăria Agigea a vândut un lot de 1700 mp către Golful Pescarilor SRL. Tranzacția a fost încheiată în anul 2014, fără aprobarea Consiliului Local Agigea. Societatea Golful Pescarilor SRL era deținută atunci de Dumitru Stanciu, care era asociat unic și administrator. La scurt timp, Stanciu a cedat jumătate din firmă către afaceriștii Popa și Lupoiu. Mai departe, Primăria Agigea și-a dat întregul concurs ca firma să prospere. Societățile concurente, Sarda Fish SRL și Pescăria lui Matei SRL, au fost amendate în cascadă, intimidate și denigrate de primarul Cîrjaliu. Inclusiv turiștii care parcau mașinile pe domeniul public pentru a merge la restaurantul Pescăria lui Matei au fost amendați de administrația Cîrjaliu, în anii trecuți. Atitudinea arbitrară continuă și la momentul de față.

 

Deși joacă formal un rol de justițiar, Cîrjaliu este animat, de fapt, de un interes de trib. Astfel, Dumitru Stanciu este chiar finul fratelui său, Bogdan Cîrjaliu. După toate indiciile, Stanciu este un simplu interpus al familiei Cîrjaliu. În 2017 și 2018, Stanciu nu a obținut niciun beneficiu de la Golful Pescarilor. Niciun leu. Nimic. Informația este furnizată chiar de soția sa, care este o simplă angajată a Primăriei Agigea și care a depus, în această calitate, declarații de avere, ca orice funcționar public.

Din aceste documente, reiese că Dumitru Stanciu a dus acasă, în cei doi ani, doar salariile pe care le câștigă de la societatea Mytkar Service SRL Agigea, în care deține și calitatea de asociat unic. Vorbim aici de o firmă modestă, care se ocupă de reparația autovehiculelor. Societatea are doi angajați, din care unul este chiar patronul. Însă chiar și în această afacere modestă, se văd legăturile dintre Mitică Stanciu și nașul său, Bogdan Cîrjaliu, fratele primarului din Agigea. Potrivit portalului Confidas.Ro, Mytkar Service are sediul social în Agigea, pe strada Zmeurei nr. 27. Tot pe strada Zmeurei nr. 27, lotul 2, funcționează și SC Artplast Service SRL, o agenție imobiliară deținută chiar de Bogdan Cîrjaliu și de soția acestuia. În sfârșit, Mytkar Service, firma lui Stanciu, răspunde la același număr de telefon ca și firma de pază și protecție Scan SRL, aparținând, de asemenea, lui Bogdan Cîrjaliu și soției acestuia. Pe vremuri, firma Scan SRL i-a aparținut chiar primarului Maricel.  Așa cum spuneam, după toate aparențele, Mitică Stanciu este un simplu interpus al familiei Cîrjaliu în afacerea Golful Pescarilor. Ceea ce explică lejeritatea cu care acesta a cedat, fără beneficii, 10% din business către ginerele primarului din Agigea. Aceleași raporturi consemnate mai sus explică și situația oarecum fabuloasă, prin care un tânăr a cumpărat 10 procente dintr-o afacere de 1,5 milioane de euro pe an, cu o investiție de doar 100 de lei.  

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Cât de vinovați sunt prefecții de Constanța pentru daunele din retrocedarea carierei Sibioara

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu trei zile, publicația noastră informa opinia publică despre o decizie a Tribunalului Constanța, prin care Prefectura și Primăria Lumina au fost obligate să achite în solidar daune materiale și morale de aproximativ 140.000 de euro către beneficiarii retrocedării abuzive a carierei Sibioara. Am arătat în articolul nostru că Legea 1/2000 interzice retrocedarea carierelor. Cu toate acestea, în anul 2008, avocatul Ionel Hașotti a obținut retrocedarea unei părți din cariera Sibioara în favoarea unor clienți de-ai săi, după ce a mințit instanța că ”nu există dovadă că există o carieră de piatră” pe terenul revendicat. Beneficiarii acestei soluții controversate au fost puși în posesia terenului minier abia în anul 2016. Daunele obținute săptămâna trecută reprezintă o reparație pentru lipsa de folosință.  

În articolul de față, vă spunem totul despre cei 8 ani de întârziere. Cum  au jucat prefecții care s-au succedat în funcție și care este responsabilitatea lor față de aceste daune. În primul rând, trebuie să știți că societatea Somaco Construct SRL, care exploata legal cariera de la Sibioara, cu licență minieră și investiții progresive cu o valoare actualizată de 20 de milioane de euro (incluzând aici și prețul plătit pentru părțile sociale, de 4 milioane de euro, în anul 2005), a aflat de retrocedare în 2009. Îndată, compania a deschis un proces de fond funciar la Judecătoria Constanța, împotriva clienților lui Hașotti și a comisiilor de fond funciar, locală și județeană, cerând să i se constate dreptul de proprietate și de folosință asupra carierei. Având toate dovezile din lume în favoarea sa, Somaco Construct a câștigat procesul pe fond, la Judecătorie, și apoi în recurs, la Tribunal, cu hotărâre irevocabilă pronunțată în anul 2011.

Tot în 2011, Comisia Județeană Constanța, condusă de prefectul de atunci, Claudiu Palaz, a adoptat hotărârea 266/2011  de respingere a propunerii de emitere a titlului de proprietate pentru clienții lui Hașotti. Chiar dacă prefectul Palaz ar fi vrut să emită acest titlu de proprietate, n-ar fi avut cum, fiind oprit de hotărârea judecătorească, mai nouă, a companiei miniere. De altfel, Hotărârea 266 a lui Palaz nu a fost atacată la instanță de clienții lui Ionel Hașotti.

În schimb, controversatul avocat a depus o contestație în anulare împotriva hotărârii irevocabile obținute de compania Somaco Construct. Instanța a emis citație, iar Somaco a trimis întâmpinare în noul proces. În mod bizar, la câteva zile după înregistrarea contestației în anulare, fișa litigiului a fost ștearsă de pe portalul instanței de judecată. A dispărut, pur și simplu. Concomitent, pe portal a fost afișat un recurs promovat de avocatul Ionel Hașotti împotriva hotărârii irevocabile, care fusese deja pronunțată în recurs și ca atare nu mai putea fi revocată. Cu toate acestea, un complet al Curții de Apel Constanța, condus de judecătoarea Vanghelița Tase, a revocat hotărârea irevocabilă și a decis ca dosarul să se întoarcă la Tribunal, într-un nou ciclu procesual. Vorbim aici de o situație juridică fără precedent, de o minune care echivalează, dacă vreți, cu minunea învierii din morți.

În noul ciclu procesual, dosarul a fost repartizat judecătoarelor Chirățica Enache și Cristina Ghernaja, de la tribunalul Constanța, care au întors cu totul soarta procesului, prin decizia civilă pronunțată pe 12 octombrie 2012. Cele două n-au vrut să țină cont de licența minieră și nici de raportul oficial întocmit de expertul Dănuț Diaconescu, respingând acțiunea Somaco, pe baza unei argumentații aiuritoare. Mai mult chiar, au obligat compania minieră să sisteze operațiunile de exploatare, să evacueze echipamentele și să demoleze clădirile de pe terenul retrocedat.

În primul rând, pe teren nu erau clădiri, dar instanța nu s-a mai împiedicat de acest moft. În al doilea rând, legea minelor nu prevedea retrocedarea drept cauză pentru sistarea operațiunilor miniere. Ar fi fost de noaptea minții să existe o astfel de prevedere. Legile nu se pot răfui între ele. Normal că dacă nu se putea retroceda cariera, nu se putea nici sista exploatarea acesteia din motiv de retrocedare. Sunt chestiuni de logică elementară. Dar și logica a fost un moft. Într-un alt proces, judecătoarea Cristina Ghernaja a admis că Arhiepiscopia Tomisului a dobândit o clădire în proprietate pentru că a sfințit-o cu apă cu busuioc. Logica frântă a judecătoarei i-a lăsat pe proprietari cu buza umflată. Aceeași logică frântă și-a spus cuvântul și în cazul carierei Sibioara.

Eugen Bola, numit prefect de guvernul din care făcea parte și ruda sa, Puiu Hașotti

După această experiență terifiantă, problema retrocedării a fost pasată în curtea prefecților. La sfârșitul anului 2012, pe când fratele avocatului Ionel Hașotti era ministru în Guvernul României, o rudă a celor doi a fost numită în funcția de prefect interimar al județului Constanța. L-am numit mai sus pe Eugen Bola. În anul 2013, acesta a revocat hotărârea 266 a lui Palaz, dar nu așa cum era legal, adică printr-o acțiune în instanță, ci printr-o nouă hotărâre, cu numărul 49/2013, care suprima hotărârea mai veche. O haiducie străvezie, de la care ruda avocatului nu s-a dat în lături! De altfel, înclinația acestuia spre abuz s-a văzut și într-o înregistrare audio publicată de ziarul nostru, în care Bola instiga subordonatele de la ITM să mușamalizeze un control (vezi AICI).

Luni de zile, mai apoi, Bola nu a emis titlul de proprietate, iar daunele s-au adunat strop cu strop, spre bucuria rubedeniei sale. I-a urmat în funcție Radu Volcinschi, un funcționar din anturajul lui Nicușor Constantinescu. Nici el nu a emis titlul de proprietate. Aici trebuie să spunem că hotărârea lui Bola, 49/2013, a fost atacată în contencios administrativ de Somaco Construct SRL, iar acest litigiu a fost gestionat în mare parte chiar de Radu Volcinsky, devenit prefect, la începutul anului 2014.

La un moment dat, Volcinsky (foto) a trimis la instanță un punct de vedere, în care declara solemn că hotărârea lui Bola ar fi fost adoptată tocmai pentru a se găsi o soluție prin care să se respecte și dreptul moștenitorilor, dar și prevederile articolului 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000, acela care interzice retrocedarea carierelor în exploatare. Prefectul a câștigat procesul în baza acestei declarații.

Evident că soluția de compromis nu s-a mai găsit niciodată, de vreme ce moștenitorii au cerut musai cariera pe care o retrocedaseră mințind că nu este carieră. În 2013, pentru a exercita presiuni asupra Prefecturii, aceștia au deschis și procesul de daune, cerând jumătate de milion de euro pentru lipsa de folosință a terenului minier. Prefectura s-a aflat într-o dilemă mortală: să aplice legea sau hotărârea judecătorească dată prin fraudă la lege?

 

După Volcinsky, a venit prefect Constantin Ion, zis Stiks, un alt funcționar din anturajul lui Nicușor Constantinescu. Nici el n-a găsit compromisul care să împace și capra și varza, adică și pe moștenitorii lui Hașotti, și pe operatorul minier. Timpul a curs tot în favoarea lui Hașotti, contabilizând daune materiale pentru clienții acestuia.

În anul 2016, prefectul momentului, Adrian Nicolaescu, a emis în sfârșit titlul de proprietate pentru clienții lui Ionel Hașotti. Însă nu după amplasamentul stabilit în hotărârea de retrocedare din 2008. Conturul amplasamentului a fost modificat substanțial, pentru a se corecta erorile hotărârii judecătorești din 2008, care acordase moștenitorilor și bucăți din proprietatea unor terți. De asemenea, din amplasamentul stabilit în 2008 au fost eliminate mai multe suprafețe cu funcțiunea de pășune, întrucât legea interzice și retrocedarea pășunilor. Pentru cealaltă interdicție legală, de retrocedare a carierelor, prefectul Nicolaescu n-a găsit soluții. Ca urmare, a inclus în titlul emis porțiunea de carieră  retrocedată ilegal, dar și drumurile de exploatare minieră, care de asemenea nu puteau fi retrocedate.

Pentru a se spăla pe mâini, Nicolaescu a deschis și un proces civil, în care a cerut constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis chiar de el, motivat de faptul că moștenitorii nu aveau nicio moștenire de retrocedat, dar mai ales motivat de faptul că licența minieră a firmei Somaco Construct era dovada supremă, incontestabilă, că terenul era oprit prin lege de la retrocedare. Despre conduita scandaloasă a altui fost prefect, Ioan Albu, care a condus la pierderea acestui proces, am scris AICI.

Claudiu Palaz și Adrian Nicolaescu

Revenim la Adrian Nicolaescu. În paralel cu acțiunea civilă descrisă mai sus, acesta a depus și o plângere penală la Parchet, împotriva fostului prefect Claudiu Palaz. El a susținut că singurul vinovat de daunele acumulate în favoarea clienților lui Hașotti ar fi fost Claudiu Palaz. Nicolaescu nu a suflat nicio vorbă despre faptul că hotărârea de retrocedare din 2008 s-a dat prin fraudă la lege. De asemenea, n-a spus un cuvânt de faptul că o parte din daune s-au acumulat în perioada 2012 – 2016, când nu Palaz era prefect, ci alții.  

Am arătat mai sus că Palaz chiar nu putea să emită titlul de proprietate, fiind împiedicat în acest demers de hotărârea judecătorească obținută de Somaco Construct, prin care i se recunoșteau acestei societăți dreptul de proprietate și de folosință asupra carierei. Dacă ulterior Hașotti a reușit imposibilul juridic, în speță revocarea unei hotărâri irevocabile, într-un recurs la recurs, aceasta este o situație opozabilă celor care i-au urmat lui Palaz în funcția de prefect.

Parchetul a ratat ocazia să lămurească situația, a omis să-i ia la întrebări pe ceilalți prefecți  și a închis cu totul ochii că în speța Sibioara era vorba de o încălcare flagrantă a legii, care putea fi reparată în penal. Prin urmare, unitatea de Parchet nici nu și-a propus să-l ia la întrebări pe avocatul mincinos care a câștigat terenul mințind că nu este carieră, ca mai apoi să pretindă daune că n-a primit cariera la timp.

În 2017, Claudiu Palaz a fost trimis în judecată, ca unic responsabil pentru aceste daune. La scurt timp, acesta a obținut casarea rechizitoriului făcut pe genunchi. Cauza a fost retrimisă Parchetului, însă de atunci procurorii n-au mai zis nimic. E limpede că scopul inițial a fost acela de a se găsi un țap ispășitor, iar nu de a se face definitiv lumină în acest caz tenebros.

Chiar și acum, după ce Prefectura și Primăria Lumina vor achita daunele, organele statului refuză să cerceteze faptele. Dar până când?

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: