Conecteaza-te cu noi

Actual

Razie în orașul Năvodari. Polițiștii au aplicat sancțiuni în valoare de 11.000 de lei

Published

on

actiune politie

Ieri, 20 aprilie, polițiștii Poliției orașului Năvodari au desfășurat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere și a traficului și consumului de substanțe interzise.

Astfel, au fost legitimate prin aplicația eDAC 123 de persoane și au fost verificate 105 vehicule.

Ca urmare a activităților desfășurate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării două permise de conducere, au fost retrase patru certificate de înmatriculare și au fost constatate trei infracțiuni.

Advertisement

Astfel, la data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii Poliției orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Năvodari.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Pe locul din dreapta al autoturismului a fost identificat un bărbat, de 20 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului corporal, asupra acestuia au fost descoperite un grinder și trei pachete de foițe pentru confecționarea țigărilor artizanale.

Advertisement

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, fiind sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions