Connect with us

Exclusiv

Recursul la recurs al lui Ionel Haşotti a ajuns pe mâna DNA

Adrian Cârlescu

Publicat

la

În cele două săptămâni care s-au scurs de la publicarea ultimului episod din Serialul Sibioara, am încercat să obţinem accesul la o serie de documente. Mai exact, la cele care au stat la baza admiterii, la Curtea de Apel Constanţa, a recursului declarat împotriva hotărârii IREVOCABILE 1127/30.09.2011 a Tribunalului Constanţa. Hotărârea irevocabilă a Tribunalului, pronunţată de eminentul judecător Vasile Cosac-Cărbune, constata dreptul de proprietate şi de folosinţă al companiei Somaco Construct SRL Constanţa asupra carierei de piatră de la Sibioara, retrocedată în 2008 unor pensionare reprezentate de Ionel Haşotti, care au minţit că terenul ar fi liber de sarcini. Aşa cum era firesc, am încercat să vedem toate piesele din mascarada judiciară de la Curtea de Apel. După două săptămâni de cereri şi reveniri, am aflat că dosarul nu se mai află în custodia instanţelor de judecată, fiind ridicat de către DNA Constanţa, pe 16 noiembrie 2015. Din acest motiv, studierea dosarului devine competenţa exclusivă a procurorilor anticorupţie, cei care vor găsi prilejul să-i întrebe pe actorii acestui abuz de zile mari, cu ce drept şi după ce cod de procedură, din care ţară, au admis un recurs împotriva unei hotărârii irevocabile. Căci, după legile româneşti, nu se putea!

Hotărârea irevocabilă repara o nedreptate flagrantă

Comanescu_Grigore

Grigore Comănescu

Totuşi, o serie de documente care ne-au fost puse la dispoziţie de Somaco Construct SRL Constanţa ne permit să creionăm o parte din evoluţia acestei situaţii scandaloase. Compania minieră a luat cunoştinţă de hotărârea irevocabilă a Tribunalului Constanţa pe 1 noiembrie 2011. Aceasta venea la capătul unui proces început în 2009, atunci când Somaco aflase că o porţiune din cariera de la Sibioara, pe care o deţinea legal cu contract de vânzare-cumpărare şi contract de asociere în participaţiune, fusese retrocedată clientelor lui Haşotti… ca teren arabil. Avocatul declarase în procesul de retrocedare din 2006-2008 că nu ar exista nicio dovadă că terenul solicitat spre retrocedare este afectat unei explotaţii miniere, iar Ion Roman, primarul de atunci al comunei Lumina şi totodată subordonatul politic al lui Puiu Haşotti, a omis să arate dovezile, care, desigur, existau din belşug. În consecinţă, inducând astfel instanţa în eroare, au reuşit să obţină retrocedarea unui porţiuni din cariera de piatră exceptată prin lege de la retrocedare (art. 4 alin. 1 din Legea 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate). Singura posibilitate legală pentru compania Somaco Construct SRL, care nu a fost citată în procesul de retrocedare, a fost aceea de a cere justiţiei, în 2009, să constate dreptul său legal de proprietare, respectiv de folosinţă, asupra unor porţiuni din suprafaţa stabilită, în 2008, pentru retrocedare. Toate documentele, precum şi expertiza tehnică judiciară efectuată în acest nou proces dădeau dreptate firmei Somaco. În consecinţă, Judecătoria Constanţa şi apoi Tribunalul Constanţa i-au dat câştig de cauză. Pe ultima hotărâre, fiind dată în recurs, scria mare: IREVOCABILĂ.

La luptă, pe calea contestaţiei în anulare

După cum arătam, hotărârea irevocabilă a fost comunicată părţilor pe 1 noiembrie 2011. Luând act de ea, pensionarele reprezentate convenţional de Ionel Haşotti, au realizat că nu mai au la dispoziţie nicio cale ordinară de atac. Şi atunci, au apelat la calea extraordinară a contestaţiei în anulare, în forma specială, referindu-se la „erori materiale”. Ce fel de erori pot fi invocate pe calea contestaţiei în anulare ne spune practica judiciară: „Prin «eroare materială», ca temei al unei contestaţii în anulare în sensul art. 318 Cod procedură civilă, se înţelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Drept urmare, greşelile instanţei de recurs care pot deschide calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale, contestaţia în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar şi greşite, date în recurs…” (Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 91/R din 14 ianuarie 2013).

O acţiune fără şansă

Pentru a critica hotărârea irevocabilă a Tribunalului, Ionel Haşotti găsise două erori materiale. Prima se referea la faptul că instanţa ar fi constatat suprapuneri de terenuri, deşi – spunea Haşotti – din expertiză rezulta exact contrariul. După cu se vede cu ochiul liber, eroarea se referea la aşa-zisa înţelegere greşită a expertizei, fiind aşadar o eventuală greşeală de apreciere a probelor, care, în sensul citatului anterior, nu poate fi motiv de contestaţie în anulare. A doua eroare ar fi constat în faptul că instanţa a reţinut o suprapunere de aproximativ 5 hectare, deşi Somaco Construct SRL ar fi reclamat o suprapunere de aproximativ 3 hectare. Dar instanţa reţinuse ce măsurase expertul în baza coordonatelor cadastrale de la OCPI. Aşadar, şi această critică trimitea la o greşeală de apreciere a probei expertizei. Ca să câştige Haşotti, instanţa învestită să soluţioneze contestaţia în anulare ar fi trebuit să reaprecieze proba expertizei, ceea ce era interzis de lege. Deşi pornea cu şanse nule din capul locului, avocatul a depus acţiunea pe calea contestaţiei în anulare la începutul lunii noiembrie 2011.

Cum a fost mătrăşită contestaţia în anulare de pe portalul instanţelor

Pe 4 noiembrie 2011, Tribunalul Constanţa emitea deja o primă citaţie pe adresa Somaco Construct. În toate situaţiile obişnuite, punerea unei cauze pe rol durează cel puţin câteva săptămâni. Dar la Haşotti, totul s-a făcut de pe o zi pe alta. Şi nu s-a făcut oricum, ci printr-o siluire perversă a doctrinei juridice. În acest sens, trebuie să subliniem că citaţia emisă în Dosarul 14029/118/2011 stabilea un prim termen de judecată pe 6 decembrie 2011, atenţie, „pentru Contestaţie în anulare – Recurs – fond funciar”. Era un compot procesual, care amesteca şi contopea calea ordinară cu cea extraordinară de atac, deşi cele două sunt ca uleiul cu apa şi nu se pot amesteca nicicând, întrucât contestaţia în anulare poate fi iniţiată doar împotriva unei hotărâri irevocabile, iar recursul nu poate fi iniţiat niciodată împotriva unei hotărâri irevocabile. Mai mult, deşi doctrina juridică stabileşte că iniţiatorul contestaţiei în anulare se numeşte „contestator”, în citaţia de pomină pensionarele în numele cărora pleda Haşotti au fost numite „recurente-pârâte”. Intenţia celor care au violat, cu această citaţie abracadabrantă, doctrina juridică era străvezie: să provoace un recurs la recurs. Totuşi, rămânea în discuţie o mare problemă: recursul – chiar şi în această variantă împotriva naturii, de recurs la recurs – nu putea fi judecat la Tribunal, ci la Curtea de Apel. Şi atunci, aşa a lucrat pronia divină sau o mână ticăloasă, că, dintr-o dată, de pe portalul instanţelor de judecată a dispărut cu totul fişa Dosarului 14029/118/2011.

Hasotti-proces-matrasit

Şi tot dintr-o dată a dispărut şi fişa procesului judecat la Tribunalul Constanţa, acela în care eminentul judecător Vasile Cosac-Cărbune pronunţase hotărârea irevocabilă constitutivă de drepturi pentru Somaco Construct. Aşadar, de pe Portal dispăruseră cele două fişe care atestau că hotărârea de la Tribunal era irevocabilă şi, deci, nu mai putea fi atacată cu recurs.

Când a citit Haşotti hotărârea irevocabilă: în prima zi din noiembrie sau de revelion?

Hasotti-revelion-2011După ce sintagma „Irevocabilă” a fost îngropată, Ionel Haşotti s-a apucat de scris. Şi a aşternut, pe cinci pagini, o nouă acţiune, cu titlul de recurs, adresată Curţii de Apel Constanţa. În preambul, arăta că a luat cunoştinţă despre decizia recurată pe 31 decembrie 2011, deşi în contestaţia în anulare, aceea de-i dispăruse fişa sintetică de pe portalul instanţelor, spusese că i se comunicase pe 1 noiembrie 2011. Recursul trebuia declarat în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar acesta urmând să fie respins ca tardiv introdus. Întrucât dosarul procesului a fost ridicat de DNA Constanţa, nu putem şti, cu exactitate, când a citit avocatul hotărârea irevocabilă, în prima zi din noiembrie sau în ultima zi din an, atunci când noi, cei neimplicaţi în actul de justiţie, serbam revelionul. Pe portalul oficial, acela de pe care se evaporaseră fişa hotărârii irevocabile şi fişa contestaţiei în anulare, recursul este înregistrat pe 15 noiembrie 2011. Date fiind contradicţiile şi evaporările, doar DNA-ul mai poate face lumină.

ICCJ declarase inadmisibil recursul la recurs

Miezul recursului promovat de Haşotti era acela că Tribunalul Constanţa trebuia să pronunţe o hotărâre definitivă, în apel, iar nu irevocabilă, în recurs. S-a încălcat regimul căilor de atac – a punctat avocatul, susţinând că ar fi îndreptăţit la un nou recurs. Ei bine, nu era deloc îndreptăţit. Ca dovadă, pe 16 martie 2009, secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie au respins recursul în interesul legii promovat de Procurorul General referitor tocmai la această chestiune. Procurorul General apreciase că ar trebui să fie posibil recursul împotriva acelor hotărâri irevocabile date prin răpirea, în mod greşit, a unei căi de atac (a apelului). Ce-au răspuns secţiile unite ale ICCJ, cele care armonizează practica judiciară la nivel naţional? Au răspuns cu respingerea recursului în interesul legii. Decizia nr. 14/16 martie 2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, iar prin efectul ei s-a statuat, o dată pentru totdeauna, că recursul la recurs este INADMISIBIL. „Textele de lege sunt redactate clar şi precis”, au motivat somităţile care armonizează practica judiciară în România. Iar textele de lege spun că sunt supuse recursului doar „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională (art. 299 Cod Procedură Civilă). De asemenea, articolul 377 alin. 2 punctul 5 al aceluiaşi cod stabileşte că hotărârile irevocabile nu pot fi atacate cu recurs. Aşadar, recursul la recurs nu este prevăzut de lege, iar pretenţia de a-l face posibil a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru totdeauna. Iccj-decizia-14-din-2009La sfârşitul anului 2011, când Haşotti cerea să-i fie admis ceea ce secţiile unite ale ICCJ declaseră inadmisibil, Hotărârea nr. 14 era cunoscută în orice instanţă din România. Ba chiar îi era cunoscută şi avocatului Ionel Haşotti, care a citat din ea în recursul la recurs. Avocatul a subliniat că soluţia de inadmisibilitate (pronunţată de secţiile unite ale ICCJ) este singulară. Dar nu era singulară, se regăsea anterior în practica multor instanţe inferioare, iar după publicarea Deciziei ICCJ în Monitorul Oficial a intrat în practica tuturor instanţelor din România, cu o singură excepţie cunoscută de noi, aceasta de faţă.

Vangheliţa Tase a înţeles pe dos

Nu mai intrăm în detalii dacă a fost sau nu încălcat regimul căilor de atac la Tribunal. Părerea noastră este că nu s-a încălcat niciun regim. Dar nici părerea nostră nu mai contează, de vreme ce recursul la recurs oricum nu este legal, fiind declarat inadmisibil de ICCJ. Reamintim că un complet al Curţii de Apel Constanţa, condus de judecătoarea Vangheliţa Tase, a declarat admisibil recursul formulat de Ionel Haşotti, dându-i acestuia posibilitatea să întoarcă procesul pe dos, într-un nou ciclu procesual, cu judecători distribuiţi aleatoriu, precum Chirăţica Enache şi alţii, care au dat de pământ cu pretenţiile legitime ale companiei Somaco Construct SRL, schimbând inclusiv obiectul dosarului în „anulare act juridic”, deşi cererea introductivă se referea la constatarea drepturilor de proprietate şi de folosinţă. Anularea (care nici nu s-a dat, pentru că nu se putea) fusese solicitată de Ionel Haşotti, în numele clienţilor săi, prin acţiunea reconvenţională… secundară. Ei, uite că reconvenţionala n-a mai fost secundară, a devenit chiar acţiunea principală, aici, la Constanţa, unde instanţele acordă mai multă greutate alegaţiilor unui avocat, decât deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Înalta Curte să-şi facă practica ei, căci la Constanţa funcţionează alte reguli. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

După ce a scos din minți un oraș întreg cu regulamentul său de parcare, primarul Vergil Chițac a găsit prilejul să se justifice. A făcut-o la sfârșitul săptămânii trecute, printr-o postare care a înfuriat și mai tare publicul constănțean. Dar nu vrem să vorbim aici despre miile de înjurături pe care și le-a luat, pe bună dreptate. Interesul nostru este de a analiza concepția DEFECTĂ a autorului. Zice primarul Constanței că scopul regulamentului său nu ar fi taxarea oamenilor. Scopul ar fi descurajarea traficului și mai ales descurajarea staționării mașinilor în zona centrală.

Dar traficul rutier face parte din ADN-ul civilizației actuale. Participarea la trafic este un drept accesoriu derivat din drepturile fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță dreptul la proprietate, dreptul la libera circulație a persoanelor și dreptul la viața privată.

Ca să fie clar, dreptul să ai o mașină în proprietate și să circuli cu ea nu s-a abolit, oricât de mult și-ar dori unii. Este adevărat că drepturile pot fi restrânse sau descurajate – așa cum spune Chițac. Însă potrivit jurisprudenței CEDO, orice restrângere a drepturilor trebuie să aibă în spate o justificare temeinică și adecvată.

O tradiție liberală, pe care fostul comunist Chițac n-a digerat-o

Convenția Europeană a Drepturilor Omului dă glas unei tradiții de gândire liberală, pe care Vergil Chițac ar trebui să o cunoască și să o respire – dacă ne putem exprima așa – pentru că este membru PNL și se declară liberal, chiar dacă pe vremuri a fost membru al Partidului Comunist Român. Probabil că, în tinerețea sa comunistă, primarul Constanței a citit doar Marx și Lenin, scăpând lecturi esențiale din clasicii liberalismului.  

Spre știința sa, în urmă cu mai bine de patru veacuri, părintele liberalismului, John Locke, argumenta că scopul legii nu este limitarea, ci păstrarea și chiar sporirea libertății. El spunea că tocmai puterea statului trebuie limitată și că statul nu poate interveni în viața privată, în convingerile și în proprietatea indivizilor. Guvernământul există pe baza consimțământului celor guvernați. În consecință statul nu trebuie să intre în război cu cetățenii, prin reglementări arbitrare și iraționale. Legile/ regulile trebuie să exprime părerea majorității cetățenilor, pentru că doar voința majorității conferă legitimitate. Ideile lui Locke au devenit locuri comune. Dar el scria într-o epocă în care o mare putere europeană era condusă de un derbedeu care proclamase despotic: ”Statul sunt eu”. Iar dacă astăzi vorbim de drepturi și libertăți, s-a întâmplat așa pentru că despotismul a fost înfrânt de concepțiile liberale.

Este DEFECTĂ și de-a dreptul periculoasă justificarea primarului așa-zis liberal că a instituit regulamentul aberant pentru că și-a făcut el un scop din limitarea unor drepturi. În spirit european, această inițiativă trebuia justificată în mod temeinic. Argumentele de ordin estetic (de genul: nu-i plac lui Chițac mașinile în trafic sau parcate în zona centrală) nu pot fi primite. După cum nu poate fi primit nici argumentul de-a dreptul monstruos scuipat printre dinți de consilierul său personal George Măndilă, că prea s-ar flenduri unii prin oraș fără treabă. Păi unii au și plete; ce-ar fi să-i urcați voi în dubă și să le trageți o tunsoare?

Pe de altă parte, concepția că Primăria își poate aroga dreptul să limiteze accesul la toate parcările publice de pe o anumită rază la maxim 3 ore este o samavolnicie. S-ar descuraja traficul și parcarea în centru? Da. Dar scopul nu scuză mijlocele. Un scop ar fi, de pildă, să te îmbogățești, dar asta nu este o scuză ca să-i tâlhărești pe alții. Toate parcările publice din Zona 1 (centrale, dar și enclavizate în zone mai puțin centrale) au accesul limitat la maxim 3 ore, prin regulamentul lui Chițac. În prima oră, parcarea costă 7 lei plus TVA. În a treia oră, deja sare la 15 lei plus TVA. Iar cei care depășesc limita de timp sunt sancționați prin amendă de 500 de lei. Bașca, prin ridicarea mașinii.  Operațiunea din urmă generează alte costuri ce vor trebui suportate tot de contravenient. Spre satisfacția Primăriei!

Dar cel mai grav este faptul că, în toată zona centrală, nu există alternativă pentru cei care au nevoi justificate de a parca mai mult de trei ore. Or, din acest motiv, scopul acțiunii este ilegitim, iar mijloacele gândite de cei de la Primărie reprezintă măsuri excesive, iraționale și total inadecvate.

Un regulament confuz până la lacrimi

Aspectele de mai sus arată că întreaga concepție a lui Vergil Chițac este una DEFECTĂ, la fel ca întregul regulament, care este confuz până la lacrimi. Astfel, orașul a fost împărțit în trei zone de taxare, care se suprapun și se confundă între ele. De pildă, parcarea de la Bazarul Gorbaciov este considerată în Zona 1 de taxare, deși toate străzile de jur-împrejur sunt în Zona 2 de taxare. Parcările de la cluburile de fițe din Mamaia sunt distribuite în Zona 2, fiind așadar mai ieftine decât parcările de la Abator, Brotăcei sau Cimitir, incluse în Zona 1. Apoi, parcările de reședință, care formează prin definiție Zona 3, sunt situate ca niște enclave în zonele 1 și 2.

Cuvântul ”Zonă” este utilizat în mod abuziv, nefiind așadar vorba de zone compacte și delimitate între ele, care pot fi hașurate pe o hartă, așa cum s-a procedat în toate orașele țării. Iar tot acest talmeș-balmeș trădează bezna intelectuală în care se zbat făuritorii!

Intenția pe care inițiatorii regulamentului nu au știut să o exprime a fost mai degrabă aceea de a distinge între parcări de rangul 1, 2 și 3, care pot exista în orice zonă a orașului. În acest caz, parcările de rangul 3 ar fi cele de reședință, care pot exista în toate cartierele, centrale sau mărginașe. Problema teoretică ar rămâne însă la criteriul prin care celelalte parcări, care nu servesc reședințele, s-ar departaja în rangul 1 și rangul 2. Explicația: ”așa a vrut Primăria” nu poate fi acceptată drept criteriu rațional.

O taxă universală. Nu veți plăti pentru un serviciu, ci pentru că nu veți avea încotro

În sfârșit, regulamentul în forma actuală cuprinde toate portițele necesare pentru ca Primăria să încaseze taxe de parcare de pe urma fiecărei mașini care staționează în oraș. Mazăre cu bariera lui e deja mic copil. Ca dovadă, în zona 2 de taxare sunt înglobate toate parcările de pe drumurile publice care nu sunt incluse în celelalte două zone. Deocamdată nu există parcări pe toate drumurile. Dar cu o bidinea și cu multă vopsea, problema se poate remedia, iar taxa poate deveni universală. În parcările din zona 2, taxa este de 4 lei plus TVA pe oră. Dar s-a prevăzut și posibilitatea unui sistem de viniete, de o zi, o săptămână, o lună sau un an. Fără vinietă nu mai puteți parca nici măcar pe locurile de reședință, pe timpul zilei, când rezervatarii sunt plecați la muncă. E limpede că regulile sunt făcute special pentru jecmănire. Nu veți plăti un serviciu. Veți plăti pentru că nu veți avea încotro – iar aceasta este o altă defecțiune fundamentală, care aduce a samavolnicie.  

De altfel, Vergil Chițac a declarat anul trecut, la o emisiune de televiziune, că fiecare mașină ar trebui să fie taxată pentru parcare. Iar fostul PSD-ist Horia Constantinescu – cel care a redactat regulamentul aberant împreună cu administratorul public Felicia Ovanesian – s-a trădat în altă emisiune că planul Primăriei este acela de a încasa peste 20 de milioane de euro pe an de pe urma noilor reglementări.

În continuare credem că acestea sunt scopurile reale ale regulamentului de parcare, în ciuda dezmințirii pe care a dat-o primarul că nu intenția de a-i taxa pe oameni ar fi la bază. Or este vădit că pentru asta luptă ”legiuitorii” care nu înțeleg nimic din spiritul Convenției Europene a Drepturilor Omului și din principiile liberalismului. Vor doar să colecteze zecile de milioane de euro pe an, pe motiv că ei au pixul în mână.

Scopuri legitime: ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare

Dincolo de aceste derapaje uluitoare, Constanța are nevoie de un regulament construit cu mai multă claritate conceptuală. Iar acesta trebuie să își propună scopuri legitime, precum ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare. Regulamentul trebuie să fie despre parcări. Nu despre nevoia Primăriei de a-și alimenta conturile cu zeci de milioane de euro din buzunarele proprietarilor de mașini. Proprietari, care oricum plătesc impozit. Regulamentul trebuie să fie despre mobilitate. Adică  despre posibilitatea cetățenilor de a-și mișca mașinile în mod eficient, mișcând în acest fel și economia locală.

Dar acestor mici Dumnezei de la Primărie le pasă doar să descurajeze traficul și parcarea mașinilor în centru. Că în centru își desfășoară ei activitatea. Și le mai pasă să vândă viniete. Ca să nu parcați ca niște nesimțiți fără să marcați cu banul. Vorba lui Chițac: ce atâta cotcodăceală!?

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Prima înfrângere a INCULPATULUI Maricel Cîrjaliu în dosarul penal de abuz în serviciu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Primarul PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, și fosta secretară a comunei, Ancuța Calust (fostă Mihail), au pierdut contestațiile pe care le-au formulat împotriva RECHIZITORIULUI prin care au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu. Cei doi ceruseră Tribunalului Constanța, în procedura de cameră preliminară, să constate nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorul-șef al DNA Constanța, Andrei Bodean, pe 2 iunie 2020, în dosarul penal 102/P/2015. Judecătorul de cameră preliminară a respins vineri contestațiile și a stabilit că probatoriul, actele de urmărire penală și sesizarea instanței prin rechizitoriul DNA sunt perfect LEGALE. În consecință, a dispus începerea judecății în fața instanței penale a cauzei de abuz în serviciu. Soluția poate fi contestată de inculpați în 3 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Constanța. Aceasta este prima înfrângere a primarului din Agigea în cadrul dosarului său penal.

Potrivit rechizitoriului DNA, primarul și fosta secretară a comunei Agigea au  săvârșit, primul în forma autoratului, a doua în forma complicității, câte două acte materiale de abuz în serviciu, prin care un teren deținut de o societate piscicolă a fost inventariat fraudulos în proprietatea privată a localității, iar mai apoi un lot din acesta a fost vândut unui interpus al familiei Cîrjaliu în vederea construirii restaurantului Golful Pescarilor.

Cum și-a luat Maricel puteri absolute, incompatibile cu statul de drept

Povestea penală are rădăcini în anul 2009, când primarul PSD-ist de la Agigea, Maricel Cîrjaliu – ajuns în funcție cu sprijinul actualului pușcăriaș Nicușor Constantinescu – a inițiat o hotărâre locală prin care i se confereau puteri absolute, în totală contradicție cu legea, Constituția și principiile de drept ale unui stat democratic. Prin HCL 42/2009, practic se decidea includerea în domeniul privat al comunei Agigea a tuturor terenurilor care nu erau deținute cu titluri valabile de persoanele fizice sau juridice din localitate. Cine hotăra dacă actele cuiva de proprietate erau valabile? Un singur răspuns, halucinant: primarul. În baza acestei haiducii ordinare, primarul s-a apucat să caute noduri în papură în actele de proprietate ale localnicilor. Cei mai bătrâni și mai lipsiți de mijloace și-au pierdut terenurile pe care le dețineau de zeci de ani și chiar din generație în generație. Iar niște nemernici din Parchet, plantați de mafia politică, au mușamalizat toate plângerile penale, scăpându-l pe Maricel de pușcărie.

Terenul construit în mare

Văzând că poate fura fără să răspundă, în anul 2012 Maricel a pus ochii pe terenurile din jurul cherhanalei din Agigea. Platforma piscicolă din vecinătatea Portului – căci despre ea este vorba – era deținută de societatea Sarda Fish, cea care continua activitățile de pescuit maritim începute aici pe vremea regimului comunist de fosta Întreprindere Piscicolă Constanța. În mod particular, acest teren a fost câștigat din mare, prin lucrări executate de Întreprinderea Piscicolă, în anii 80, pe terenul preexistent aflat sub luciul apei.

Practic, s-a construit un teren, adică o platformă din pământ de umplutură, pe baza unui proiect întocmit, avizat și autorizat de Stat. Pe litoralul românesc nu sunt multe cazuri de acest fel. Și tocmai din acest motiv, legea românească nu conține prevederi exprese cu privire intabularea acestor terenuri create în mare. În Olanda, de pildă, unde acest fenomen al construirii de terenuri în mare are amploare, există prevederi legale speciale. La noi, nu. Iar din acest motiv, ”terenul construit” nu a fost intabulat nici ca un teren, nici ca o construcție. Însă proiecte și schițe cadastrale erau depuse la OCPI de mulți ani, de către societatea de stat Condemar SA, cea care a adus platforma piscicolă ca aport la capitalul social al SC Sarda Fish SRL.

Exproprierea ilegală

Profitând de această situație cu totul specială și acționând în baza puterilor absolute pe care și le conferise prin HCL 42/2009, Maricel a stabilit de capul lui că societatea piscicolă nu deține terenul cu un titlu valabil. În realitate exista un titlu perfect valabil, în speță o Hotărâre de Guvern din anul 1990, care se referea la trecerea punctului piscicol de la Agigea (cu platforme, clădiri și echipamente) în patrimoniul SC Marea Neagră SA, societate provenită din reorganizarea fostei Întreprinderi Pisicole Constanța. Însă Maricel nu era interesat de dovezi, ci de teren. Acest aspect este demonstrat de faptul că inculpatul nu și-a făcut un minim scrupul să cheme societatea Sarda Fish la o discuție prealabilă, deși chiar el atestase ani la rând dreptul de proprietate al acesteia și încasase impozit pe proprietate.

La inițiativa sa, terenul de 8940 de metri pătrați a fost inventariat scriptic în domeniul privat al comunei Agigea, deși UAT-ul nu avea nicio dovadă că a dobândit legal această suprafață, așa cum cerea imperativ legea. Secretara comunei a mâzgălit un aviz de legalitate, iar în acest fel terenul de pe malul mării a fost expropriat fără plată și trecut din pix în proprietatea Primăriei.

A cumpărat terenul de la Primărie, cu bani împrumutați de la fratele primarului

La scurt timp, Primăria a împărțit terenul în 7 loturi. În 2014, un lot de 1700 de metri pătrați a fost vândut din ordinul lui Maricel către o firmă deținută de finul fratelui său. Vorbim aici de SC Cherhana Bibanu SRL, o societate care ulterior și-a schimbat numele oficial în SC Golful Pescarilor SRL. La momentul tranzacției, firma era deținută de Dumitru Stanciu, un mecanic auto nășit la cununie de Bogdan Cîrjaliu, fratele primarului Maricel (la rândul său mesean la nuntă). Cum finul nu avea în contul firmei decât 108 lei și  20 de bani, nașul său, Bogdan Cîrjaliu, s-a oferit să crediteze firma cu banii necesari cumpărării terenului de la Primărie. Contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1700 de metri pătrați a fost semnat de secretara Ancuța Mihail, din partea Primăriei, respectiv de Dumitru Stanciu, din partea societății cumpărătoare.

După ce a cumpărat terenul de la Primăria lui Maricel, cu banii împrumutați de la fratele acestuia, Mitică Stanciu s-a asociat cu doi oameni de afaceri din Constanța, cărora le-a cedat jumătate din firmă. În această componență, societatea a ridicat în zonă restaurantul Golful Pescarilor. După câțiva ani de funcționare, în societate a fost cooptat chiar ginerele primarului Maricel, care a dobândit 10% din această afacere de milioane de euro, plătind un preț ridicol, de 100 de lei.

Maricel, ginerele și fiica. Pe fundal, în partea dreaptă, restaurantul Golful Pescarilor, construit pe terenul expropriat abuziv de la Sarda Fish; iar în partea stâmgă – cherhanaua veche, acoperită cu stuf.

Prigoana declanșată de Maricel

De-a lungul anilor, primarul din Agigea a declanșat o veritabilă prigoană împotriva societăților – Sarda Fish SRL (firma expropriată abuziv de teren) și Pescăria lui Matei SRL (subiect juridic diferit, care deține restaurantul cu același nume, pe un teren învecinat celui expropriat). Vorbim aici de zeci de controale, amenzi, reclamații și procese, dar și de acțiuni abuzive care au vizat demolarea unui gard, tăierea stâlpilor de electricitate și desființarea branșamentului la apă. După ce a tăiat haiducește utilitățile, baronul de la Primărie a retras autorizația de funcționare a restaurantului. Iar mai apoi, când societatea a parcurs etapele reautorizării, primarul a schimbat condițiile din mers, ca să aibă motive formale să respingă cererile repetate. Apoi, baronul a lovit la resurse, instituind o taxă specială pe barca de tip mahună, care ducea pescarii în largul mării și aducea la țărm peștele proaspăt ce urma să ajungă în farfuriile clienților.  Nici clienții restaurantului nu au scăpat de mizeriile lui Maricel. Astfel, Primarul a instituit o taxă de parcare de 25 de lei pe oră, iar poliția Locală și-a făcut – plastic vorbind – un fel de punct de lucru în zona restaurantului, hărțuind clientela cu avertismente și amenzi.

Baronul din Agigea, în acțiune

5 ani de anchetă penală

În urma acestui comportament de baron medieval, mai crâncen chiar decât al mentorului său Nicușor Constantinescu, Maricel a intrat în colimatorul procurorilor DNA. Ancheta penală a durat 5 ani de zile, din cauza unor probleme suprapuse. Astfel, în dosar sunt analizate și faptele prin care Maricel a încasat impozite de la firmele din Portul Constanța Sud – Agigea, deși aceste firme plăteau deja impozit la Primăria Constanța. O altă speță conexată la dosar se referă la fapte denunțate de conflict de interese, prin care fiica lui Maricel a cumpărat de la Primăria condusă de tatăl său, un teren intravilan, fără licitație publică și la un preț vai de mama lui. Însă toate actele întocmite în acest jaf imobiliar au fost semnate de fostul viceprimar Cornel Popescu, fiind aprobate de consilieri. În aceste circumstanțe, fapta săvârșită de ”săgeata” lui Maricel a fost disjunsă și declinată Parchetului Judecătoriei Constanța. În sfârșit, la dosar au fost conexate și plângeri penale depuse de Maricel împotriva victimelor sale, care au fost cercete și clasate. Primarul din Agigea a fost reprezentat convențional de avocatul Adrian Gheorghiță, un tip iscusit în tergiversări și în lungiri de procedură.

În vara anului trecut, baronul din Agigea a fost trimis în sfârșit în judecată. Dosarul a fost repartizat judecătorului de cameră preliminară, iar în luna septembrie a avut loc primul termen în procedura de verificare a regularității rechizitoriului și actelor de urmărire penală. Pe 26 februarie 2021, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanța a constatat că rechizitoriul, actele de urmărire penală și probatoriul administrat de procuror sunt legale.

Până la pronunțarea instanței penale, Maricel e liber să facă orice abuz

De la momentul trimiterii în judecată, Ancuța Calust a fost suspendată din funcția de secretar al comunei Agigea. Împotriva lui Cîrjaliu nu s-au luat măsuri pentru interzicerea exercitării funcției publice în care a săvârșit prezumtivele infracțiuni de abuz în serviciu, întrucât legislația făcută de politicieni îi protejează pe primari în astfel de cazuri. Ei pot rămâne în funcție, în ciuda gravității faptelor de care sunt acuzați și în ciuda caracterului rezonabil al acestor acuzații, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare. Așa se face că inculpatul a candidat la alegerile locale din toamna anului trecut, a câștigat un nou mandat la o diferență de câteva voturi, iar de atunci conduce despotic localitatea, refuzând să recunoască hotărârile adoptate de Consiliul Local. Senatorul Remus Negoi a semnalat derapajele primarului de la tribuna Parlamentului. Însă inculpatul de la Agigea, cu un tupeu ieșit din comun, a urlat într-o înregistrare video că parlamentarul ar trebui anchetat pentru îndrăzneala sa.

Aceste situații care sfidează bunul simț și principiul domniei legii ar trebui reparate. Opinăm că primarii trimiși în judecată nu ar trebui să își poată exercita atribuțiile decât sub forma unei tutele administrative din partea Prefectului. O astfel de măsură păstrează intactă prezumția de nevinovăție și, în același timp, ar fi o garanție absolut necesară că inculpatul nu își continuă nestingherit activitățile infracționale în dauna cetățenilor și a patrimoniului public.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Miza teoretică a războiului juridic pentru lacul Siutghiol. Casa Hașotti, în coliziune cu statul

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Curtea de Apel Constanța a motivat decizia civilă prin care compania piscicolă Master Fishing SRL, reprezentată convențional de Casa de Avocatură Hașotti, a fost scoasă din litigiul în care statul român revendică terenurile furate din lacul și de pe malul lacului Siutghiol de Primăria Năvodari, pe vremea fostului primar Nicolae Matei. Poziția procesuală exprimată de statul român și în mod special reținută de instanță dezvăluie mobilul celor care vor să obțină cu orice preț scoaterea lacului din administrarea ABADL și transmiterea acestuia în administrarea Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură. Statul susține că, în ipoteza în care lacul este de drept în administrarea Apelor Române, terenurile din zona sa de protecție, precum și suprafețele câștigate prin îndiguire de-a lungul timpului, fac parte din domeniul public. În cealaltă ipoteză, în care lacul ar putea ajunge în administrarea ANPA, îndiguirile pot fi calificate formal drept investiții, apte să intre în patrimoniul unor privați. Ca urmare, domeniul public al statului și-ar pierde caracterul de bun inalienabil. Ei bine, compania reprezentată de Casa Hașotti a construit 3 diguri în lacul Siutghiol, pe care și le-a intabulat mai apoi ca bunuri proprietate privată. Iar acest amănunt trădează interesele prejudiciabile pentru stat exhibate de această companie prin intermediul Casei Hașotti – susține statul român.

Cum a pornit procesul în care statul revendică terenurile furate de la Siutghiol

Procesul la care ne referim a fost declanșat de Apele Române – prin ABADL, încă din anul 2018. Cei de la Ape au cerut instanței să constate că Orașul Năvodari a inventariat fraudulos în domeniul său privat mai multe suprafețe de teren care aparțin de drept domeniului public de stat. În acest sens, instituția a revendicat în numele statului o suprafață de peste 6 hectare reprezentând zona de protecție legală a lacului pe aria acestei localități, precum și suprafețe – ce urmau a fi determinate prin expertiză – câștigate din lac prin îndiguiri, la rândul lor însușite fraudulos prin inventariere scriptică de Primăria Năvodari. Încă de la bun început, a fost introdus în cauză chiar statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta susținând cu totul întregul demers. De asemenea, societatea Somaco Construct SRL Constanța, aparținând antreprenorului Grigore Comănescu, a intervenit în proces în favoarea statului. Această companie căzuse pradă unei tentative de spoliere gravă din partea fostului primar Nicolae Matei, care îi inventase o taxă fiscală de două milioane de euro. Practic, Matei a pretins că societatea menționată ar fi depozitat materiale de construcții pe un teren al localității de pe malul lacului Siutghiol. În realitate, Somaco nu a depozitat nimic (ci a consolidat malul), iar Orașul Năvodari s-a declarat proprietar asupra îndiguirii, pe care a intabulat-o în mod fraudulos ca pe un teren distinct.

Legea 42 – neconstituțională

Tunurile imobiliare date statului de fostul primar penal din Năvodari s-au petrecut la umbra Legii 42/2010. Vorbim de o lege prin care lacul Siutghiol, cu dedicație, a fost scos din administrarea Apelor Române și dat în administrarea consiliilor locale riverane. Scăpând prin lege de tutela instituției de stat, Primăria Năvodari și-a putut face de cap. Înțelegând exact mecanismul fraudei sub această acoperire, statul a ridicat chiar în acest proces despre care vorbim o excepție de neconstituționalitate a Legii 42. Iar judecătorii Curții Constituționale, în unanimitate, au decis că legea este neconstituțională, pentru că lacurile naturale nu pot fi administrate de administrațiile publice locale, care nu sunt subordonate statului, ci doar de o instituție subordonată, așa cum este Administrația Națională Apele Române.

Un cuib de interese

Decizia Curții a generat o reacție pozitivă pentru marele public, însă a rănit în același timp în niște grupuri de interese. Ne referim, în primul rând, la primăriile riverane, dar și la o serie de companii piscicole cu mari interese, posibil imobiliare, în zona lacurilor. În acest curent s-a înscris și compania Master Fishing SRL, reprezentată de Casa Hașotti, care și-a făcut curaj să depună o cerere de intervenție chiar în procesul dintre statul român și Orașul Năvodari. Casa Hașotti a declarat formal că intervine în favoarea statului, însă în realitate a formulat argumente total potrivnice statului, susținând că lacul nu trebuie să fie administrat de ABADL, ci de ANPA. Interesul arătat de această companie reprezentată de familia Hașotti a fost acela că se judecă în alte procese ca ANPA să-i încheie un contract de concesiune asupra unei suprafețe de 15 hectare din lacul Siutghiol. Master Fishing are această suprafață în arendă, din anul 2003, printr-un contract încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, în care bucata de lac este declarată scriptic drept teren cu destinație agricolă din bazinul acvatic al lacului Siutghiol.

Casa Hașotti a vrut să facă bine statului, cu forța

Cererea de intervenție susținută de Casa Hașotti a fost respinsă pe fond de Tribunalul Constanța, pe baza argumentației că firma piscicolă nu justifică un interes de a interveni în proces, terenul în arendă fiind situat în cartierul constănțean Palazu Mare, iar nu la Năvodari. De asemenea, apelul declarat de Master Fishing împotriva acestei Încheieri a fost respins definitiv de Curtea de Apel Constanța. Completul prezidat de judecătoarea Laura Smarandi a stabilit că procesul în care Master Fishing se luptă pentru arenda de la Palazu nu are nimic în comun cu litigiul dintre statul român și Primăria Năvodari. Așadar, nu s-ar justifica intervenția în scopul preîntâmpinării unui eventual prejudiciu din perspectiva clarificării chestiunii dreptului de administrare asupra cuvetei lacului. În al doilea rând, instanța a reținut că Master Fishing nu a sprijinit apărările statului, ci dimpotrivă l-a combătut în ideea cam stalinistă că-i face un bine împotriva voinței sale. Presupunem că judecătoarele au și râs copios de această gogomănie.

Miza teoretică a litigiului

În fine, Casa Hașotti e pa. A plecat din litigiu, așa cum venise. Însă, ne-a rămas gândul la prejudiciul pe care marea firmă de avocatură a vrut să-l preîntâmpine, anume ca lacul să nu fie administrat de Apele Române. Dar ce prejudiciu s-ar ivi dacă lacul ar fi la Ape? Răspunsul este în susținerea statului român, reținută în mod special, dintre zeci de argumente, în motivarea Curții de Apel Constanța. Reamintim, în ipoteza că lacul este administrat de drept de Apele Române, malurile, terenurile din zona de protecție și îndiguirile sunt ale statului. Desigur, clienții lui Hașotti au diguri private în lac și asta explică întreaga intervenție. Cum au ajuns aceștia să se intabuleze pe trupul statului român, vă spunem într-un episod viitor, cu lux de amănunte. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: