Connect with us

Politica

Referendum. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00; aproape 19 milioane de români, asteptați la urne

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Cele 18.662 de secţii de votare organizate în ţară pentru referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei s-au deschis sâmbătă, la ora 7.00, procesul de vot urmând să se încheie la ora 21.00 şi să fie reluat duminică după acelaşi program. Sunt aşteptaţi să voteze aproape 19 milioane de cetăţeni români, peste 672.000 dintre aceştia fiind în străinătate. Referendumul este validat dacă prezenţa la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută dintre cei care participă votează “Da”. Pentru referendum au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot şi. În timp ce autorităţile dau asigurări că referendumul se va desfăşura în bune condiţii şi conform legii, organizaţiile civice atrag atenţia că referendumul ar putea fi fraudat.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat în 11 septembrie proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent. “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral este de 18.950.674, care pot vota la referendum în 18.662 de secţii organizate în ţară şi 378 în străinătate, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Reprezentanții Autorității Electorale Permanente au anunțat că 18.950.674 de alegători figurau în 5 octombrie în Registrul electoral, din care 672.178 au domiciliul în străinătate.

Numărul total de secţii de votare organizate în străinătate este de 378. Lista acestora poate fi vizualizată accesând link-ul http://www.mae.ro/node/46944

Peste 600.000 de constănțeni sunt așteptați să voteze la referendum

În judeţul Constanţa sunt aşteptaţi la urne 627.122 de cetăţeni cu drept de vot, persoane care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua votului.

“În acest context, precizăm că peste 230 de poliţişti vor asigura paza şi protecţia la 119 de secţii de votare, dintre cele 556 ce se vor constitui pe raza judeţului Constanţa, iar pentru restul secţiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa. De asemenea, aproximativ 300 de poliţişti, se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie,  pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.

Secţiile de votare vor fi deschise sâmbătă şi duminică între orele 7.00 şi 21.00

Întrebarea adresată alegătorilor la referendum va fi “Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, iar la aceasta alegătorii trebuie să răspundă cu “Da” sau “Nu”.

Sursa: news.ro

Citiți și:

#ReferendumFamilie. Informaţii utile pentru alegători privind referendumul din 6 şi 7 octombrie

 

Comments

comments

Politica

Felix Stroe și-a început mandatul la #Ministerul din Umbră  

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu câteva săptămâni, social democrații și-au desemnat noii lideri de departamente ale partidului. Aceste structuri de specialitate ale PSD sunt considerate ca fiind „Guvernul din umbră” al partidului. Potrivit listei, printre cei 25 de lideri care conduc departamentele de lucru ale PSD se numără și președintele Organizației Județene Constanța a PSD, Felix Stroe, fost ministru al Transporturilor. Într-o postare pe Facebook, conducerea Departamentului pentru Infrastructură și Transport al „#PSD“ a anunțat că s-a reunit, astăzi, în prima ședință.

„Ne propunem ca, în perioada următoare, să fim o sursă de proiecte și propuneri care să sprijine activitatea colegilor din Guvern. Am pus la punct elementele organizatorice și de funcționare a echipei de lucru, pentru ca de săptămâna viitoare să dezvoltăm idei și perspective în domeniu“, se arată în mesajul PSD.

Iată lista completă a noilor șefi de departamente de specialitate ale PSD: Departamentul pentru Muncă și Justiție Socială – Adrian Solomon, deputat; Departamentul pentru Educație Națională – Gavrilă Camelia, deputat; Departamentul pentru Sănătate Florian – Dorel Bodog, deputat, fost ministru; Departamentul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat – Ilan Laufer, fost ministru; Departamentul pentru politici fiscal-bugetare – Cristian Socol, economist, profesor la ASE; Departamentul pentru Justiție și Libertăți Cetățenești Robert – Marius Cazanciuc, senator, fost ministru; Departamentul pentru Agricultură si Dezvoltare Rurală – Valeriu Steriu, deputat; Departamentul pentru Mediu Pană – Adriana-Doina, deputat, fost ministru și vicepreședinte național PSD; Departamentul pentru Administrație Publică si Dezvoltare Regională – Adrian Dragoș Benea, senator, liderul PSD Bacău; Departamentul pentru Infrastructură Și Transport – Felix Stroe, liderul PSD Constanța, fost ministru al Transporturilor; Departamentul pentru Politica Externă – Titus Corlățean, senator, fost ministru; Departamentul pentru Afaceri Europene – Angel Tîlvăr, deputat, fost ministru; Departamentul pentru Apărare Dorel – Gheorghe Căprar, deputat; Departamentul pentru Afaceri Interne – Ionel-Daniel Butunoi, senator; Departamentul pentru Cultură si Identitate Națională – Lucian Romașcanu, senator, fost ministru; Departamentul pentru Tineret și Sport – Alexandra Presură, deputat; Departamentul pentru românii de pretutindeni – Lilla Debelka, Secretar de Stat Ministerul pentru Românii de Pretutindeni; Departamentul pentru Comunicații și Societate Informațională – Gemma Luminița Iosip, Director Programul ANCOM; Departamentul pentru Economie – Gheorghe Șimon, deputat, fost ministru; Departamentul pentru Ape și Păduri – Alexandru Stănescu, deputat; Departamentul pentru Energie – Iulian Iancu, deputat; Departamentul pentru Cercetare și Inovare – Mihnea – Cosmin Costoiu, senator; Departamentul pentru Turism – Rodica Paraschiv, deputat; Departamentul pentru Fonduri Europene – Roxana Mânzatu, deputat și vicepreședinte național PSD; Departamentul pentru Revoluționari și Eroii Martiri – Valentin Mărgineanu, lector universitar.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Rovana Plumb și jurnalista Carmen Avram deschid lista PSD pentru europarlamentare – surse

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Negocierile pentru Lista PSD pentru alegerile europarlamentare sunt în toi. Deja a fost convocată o ședință a Comitetului Național Executiv al PSD pentru luni în care Lista urmează a fi votată și apoi făcute preparativele pentru depunerea ei și a semnăturilor strânse la Biroul Electoral Central (BEC).

Deși sunt negocieri grele…. Lista e în mare schițată după întâlnirile de ieri dintre președintele Liviu Dragnea și lideri ai partidului. Potrivit informațiilor STIRIPESURSE.RO social-democrații mizează pe 12-14 locuri de europarlamentar. Asta în procente ar însemna aprox.30 la sută onținut la urne.

Iată lista (nefinală):

Rovana Plumb, deputat, ministrul Fondurilor Europene și președinte al PSD Dâmbovița

Carmen Avram, realizator TV Antena 3

Claudiu Manda, deputat, președintele Comisiei de Control al SRI, Presedintele PSD Dolj

Victor Negrescu, fost ministru, președințe PES Activist

Chris Terhes, preot și președintele Romanian Coalition din SUA

Dragoș Benea, deputat, președinte PSD Bacau

Dan Nica, actual europarlamentar

Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de pretutindeni și deputat

Carmen Moldovan, deputat

Ioan Mircea Pașcu, actual europarlamentar sau Aurelia Fedorca, primar Negrești Oaș

Maria Grapini, actual europarlamentar (intră pe listă după negocierile dintre PSD și PPUsl)

În funcție de scorul obținut la urne ar mai putea intra următorii:

Emilian Pavel, Catalina Ștefănescu, Andi Cristea, Răzvan Popa, Claudia Țapardel, Gabriela Zoană, Victor Boștinaru – actuali europarlamentari sau/și alți lideri social-democrati. În calcule ar fi și Bianca Gavriliţă, deputat.

sursa: stiripesurse.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

ALDE se laudă cu… 800.000 de semnături strânse pentru europarlamentare

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) anunță că au strâns până acum peste opt sute de mii de semnături pentru sprijinirea listei de candidați pentru alegerile europarlamentare. Cu toate că baremul legal a fost depășit de mult, oamenii lui Tăriceanu susțin că vor depune în final peste un milion de semnături la Biroul Electoral Central (BEC).

“Am centralizat la sediul ALDE, până în acest moment, peste 800.000 de semnături venite de la organizațiile din țară. Sperăm ca, până la finalul campaniei de strângere de semnături, să depășim cifra de 1 milion. Mulțumim tuturor românilor pentru susținerea acordată!”, susțin cei de la ALDE pe pagina de Facebook, anunț însoțit de fotografii care dovedesc numărul mare de semnături strâns.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: