Conecteaza-te cu noi

Societate

Revoluția culturală revine la Constanța

Published

on

Primăria Municipiului Constanța vă invită la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Independent de la Constanța (FITIC).

Evenimentul finanţat de Primăria Municipiului Constanţa și organizat de Asociaţia ART SOCIETY CENTER se va desfăşura în intervalul 24 – 27 octombrie 2019, în trei locaţii (Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ Constanța, Tomis Hub – etaj III Tomis Mall). Și în acest an, secţiunile FITIC sunt: Blue Theatre Independence (teatru, dramaturgie contemporană, teatru-dans şi afişe de teatru), Seathre (teatru pentru liceeni) și Red Theatre Revolution (teatru studenţesc).

Festivalul este vocea independentă a artei prezentului, cu orizonturi deschise şi viziuni largi, fiind deschis tuturor actorilor curajoşi, care au înţeles că arta emoţiei şi a măştii trebuie să aibă un templu fără reţete predestinate.

În afara spectacolelor ce vor participa la secțiunilor în concurs, vor fi prezentate publicului și spectacole de teatru invitate, ce fac parte din repertoriul unor instituții publice de teatru din țară sau companii private. Acestea vor avea ca protagoniști actori consacrați și tineri ai scenei românești. Astfel, instituțiile de stat vin în întâmpinarea teatrului independent și se alătură acestei mișcări, prin susținerea acestui fenomen.

Advertisement

Vă aşteptăm să fiţi alături de noi în număr la fel de mare ca şi în anii trecuţi, când FITIC a creat adevărate revoluţii culturale la malul mării şi a scos teatrul în stradă sau în alte spații neconvenționale!

Intrarea este gratuită la toate spectacolele din festival, pe principiul „primul venit, primul servit”!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions