Conecteaza-te cu noi

Societate

Rezidenţa constănţeană a proiectului european GENIUS LOCI s-a desfăşurat cu succes

Published

on

Prima săptămână din februarie a însemnat reluarea proiectului cu cofinanţare europeană GENIUS LOCI, un proiect la care Teatrul de Stat Constanța participă alături de parteneri din Italia, Spania, Grecia şi Franţa. După o perioadă de suspendare din cauza pandemiei, a fost luată decizia de a continua online, cu rezidenţa partenerului român – Teatrul de Stat Constanţa –, iar rezultatele au fost apreciate de participanţi şi de public.

Actorii Teatrului de Stat Constanţa – Laura Iordan Adrian, Alina Manţu, Georgiana Mazilescu, Remus Archip și actorul turc Onur Uysal au dat viață unui mit din folclorul românesc, „Zburătorul”, în urma unui atelier teatral coordonat de regizoarea Diana Mititelu. Studenţi ai Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius”, anul I, Actorie, clasa prof.univ.dr. Daniela Vitcu și lect.univ.asoc. Erwin Şimşensohn, au participat la dezbaterea online „After Theatre” cu realizatorii exerciţiului teatral „Zburătorul”;

Poeta Iulia Pană a realizat filmul documentar „ADN – Armonii în Dobrogea Noastră” despre tradiţii ancestrale ale regiunii în care trăim;

Actriţele Roberta Quarta şi Simonetta Rotundo şi cântăreaţa Anna Cinzia Villani din Italia au interpretat cântece tradiţionale din regiunea Puglia, în cadrul activităţii „Arte gemene”.

Advertisement

Elevii Monica Maria Panait,  Florina-Loredana Dobre, Mădălina Drăghici,  George Jitaru,  Georgiana-Iuliana Marin,  Sabrina Amariei, Georgiana Alina Arefi şi Maria Cristian de la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” Hârşova au citit, pe roluri, câteva fragmente din piesa „Viaţa e vis” de Pedro Calderon de la Barca, în cadrul activităţii „Cine e vecinul meu?”, coordonaţi de profesoara Elena Manea şi de Gabriel Sterian, instructor la Casa de Cultură „Carsium”. Profesoara Gloria García Arambarry şi profesorul Carlos Roldán, de la Universitatea „Regele Juan Carlos” din Madrid au prezentat elevilor din Hârşova, câteva aspecte ale culturii spaniole, în cadrul aceleiaşi activităţi.

Le mulţumim tuturor şi sperăm să continuăm colaborările, cu acelaşi obiectiv esenţial, de a  realiza conectarea din ce în ce mai puternică artiștilor și mai ales a publicului la patrimoniul istoric și cultural naţional şi european.

 

Urmează rezidenţa spaniolă, organizată de Fundația Dansului ‘Alicia Alonso’ din cadrul Universității „Regele Juan Carlos” din Madrid, iar, la sfârşitul lunii martie, artiştii de la Teatrul de Stat Constanţa vor participa la rezidenţa finală, din Italia, care se va încheia cu un spectacol inedit. Elementul inedit este că spectacolul, aflat acum în pregătire, la care vor participa artişti din Italia, Spania, Grecia şi România, va fi transmis în direct, online, din toate aceste ţări. Spectacolul are ca pretext mitul Medeei, în viziunea scriitoarei Christa Wolf, scenariul şi regia fiind semnate de Fabio Tolledi, vicepreședinte al rețelei mondiale a Institutului Internațional al Teatrului, afiliat la UNESCO.

Medeea este un Genius Loci (spirit al locului) pentru constănţeni, dacă luăm în considerare legenda care spune că argonauţii au trecut pe la Tomis după ce au furat lâna de aur, iar pe aceste ţărmuri Medeea şi-a tăiat în bucăţi fratele, pe Absirt, împrăştiindu-i rămăşiţele în mare, pentru a scăpa de urmărirea tatălui lor. În viziunea Christei Wolf, mitul este diferit, Medeea nemaifiind vrăjitoarea nebună şi ucigaşă, ci o femeie-vraci şi clarvăzătoare, care este transformată în ţap ispăşitor pentru crimele tuturor bărbaţilor din jurul ei.

Advertisement

Partenerii proiectului GENIUS LOCI sunt Teatrul Astragali din Lecce, Italia (lider), Departamentul de Istorie, Societate și Studii Umaniste  de la Universitatea din Salento (Italia), Teatrul de Stat Constanța, Fundația Dansului „Alicia Alonso” din cadrul Universității „Regele Juan Carlos” din Madrid (Spania), Directoratul General al Institutului Internațional al Teatrului – UNESCO (Franța), Municipalitatea din Zakynthos și Teatrul Tsi Zakynthos din Grecia.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions