Conecteaza-te cu noi

Societate

România accelerează achiziţia de echipamente militare. Ministrul Fifor, noi discuții cu secretarul american al Apărării

Published

on

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a avut, ieri, o întrevedere cu asistentul secretarului american al apărării pe probleme de securitate internaţională, Robert Karem, prezent la Bucureşti cu prilejul Reuniunii miniştrilor apărării în format B9.

“A fost evidenţiat nivelul excelent al cooperării bilaterale, în cadrul conferit de Parteneriatul Strategic româno-american, ambele părţi reiterând cu această ocazie necesitatea consolidării şi dezvoltării acestuia, în condiţiile unui mediu de securitate cu valenţe sporite de impredictibilitate”, informează Biroul de presă al Ministerului Apărării prin intermediul unui comunicat remis redacției astăzi.

Conform documentului, în cadrul discuţiilor, au fost abordate, în mod particular, aspecte privind evoluţiile de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre. Acest aspect vine din interesul pe care cele două părți îl transmit drep fundament al menţinerii ritmului susţinut al eforturilor de adaptare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe întreg flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice. Mai mult, este pusă în aplicare o abordare cuprinzătoare şi continuarea contribuţiilor la asigurarea securităţii globale, în special din perspectiva sprijinului pentru lupta împotriva terorismului. În acest context, părţile au apreciat că actualul cadru al cooperării bilaterale oferă oportunităţi sporite pentru implementarea tuturor acestor obiective.

Totodată, ministrul Fifor a reiterat angajamentele asumate de către autorităţile de la Bucureşti pe linia alocării resurselor necesare pentru apărare, precum şi pentru continuarea programelor de achiziţii de echipament, atât cele aflate în derulare, cât şi cele de perspectivă, România continuând să fie un aliat credibil în regiune.

În context, a fost evidenţiată utilitatea valorificării formatelor regionale de tip B9, care oferă oportunităţi sporite atât pentru consultările bilaterale, cât şi pentru armonizarea poziţiilor naţionale în format multilateral, contribuind la procesul Aliat de cristalizare a deciziilor politice în perspectiva Summit-ului NATO din luna iulie 2018.

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions