Conecteaza-te cu noi

Energie&Mediu

România, trimisă în fața Curții de Justiție a UE pentru calitatea aerului

Published

on

Comisia Europeană a trimis România, alături de alte cinci țări, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, în dosarul privind respectarea calității aerului.

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită șase state membre la Curtea de Justiție a UE pentru nerespectarea obligațiilor privind calitatea aerului. Astfel, conform hotnews.ro, Bruxelles sancționează eșecurile repetate ale Franței, Germaniei, Regatului Unit, Italiei, Ungariei și României pentru “depășirea valorilor limită stabilite pentru calitatea aerului și nerespectarea obligației de a lua măsuri adecvate pentru a reduce cât mai mult posibil perioadele de depășire”.

România, Ungaria și Italia sunt trimise în fața Curții de Justiție din cauza nivelurilor ridicate persistente de particule în suspensie (particulate matter – PM10).

Valorile-limită, care sunt stabilite în legislația UE privind calitatea aerului înconjurător (Directiva 2008/50/CE), ar fi trebuit atinse în 2010 și, respectiv, 2005, acuză CE.

Advertisement

Potrivit CE, în cazul României cea mai gravă situație este în aglomerarea București, unde valorile-limită zilnice au fost depășite în mod persistent încă de la momentul în care dreptul Uniunii a devenit aplicabil țării, iar în 2016 acestea au fost depășite pentru o perioadă de 38 de zile.

Decizia de joi urmează unui aviz motivat suplimentar adresat României în septembrie 2014, în procedura de infringement.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions