Conecteaza-te cu noi

Societate

S-a extins programul ”Masa caldă” pentru elevi. Ce școli din județul Constanța sunt pe listă

Published

on

În cursul zilei de ieri, Guvernul României a aprobat, prin ordonanță de urgență, programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat, program cunoscut și sub numele de „Masa caldă”.

În anii anteriori acesta funcționat în 50 de unități de învățământ. Începând din semestrul al II-lea al anului școlar 2019-2020, programul „Masa caldă” se va desfășura în 150 de unități școlare.

Pe lista școlilor în care se va desfășura acest program sunt și 3 licee din județul Constanța, respectiv: Liceul Teoretic din comuna Mihail Kogălniceanu, Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazu” din comuna Mihai Viteazu și Liceul Agricol din Poarta Albă.

”Decizia de extindere cu 100 de noi unități de învățământ are la bază efectele pozitive generate asupra beneficiarilor direcţi şi indirecţi. Studiile de impact au arătat că această măsură a avut ca efect scăderea ratei abandonului şcolar, diminuarea absenteismului, precum și formarea deprinderii, la copii, pentru o alimentație sănătoasă.”, precizează BIroul de presă al Ministerului Educației.

Advertisement

Astfel, în perioada derulării activităţii didactice, preşcolarii şi elevii din cele 150 de unităţi de învăţământ vor primi, cu titlu gratuit, un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în limita valorii zilnice de 10 lei/beneficiar (inclusiv TVA).

Comparativ cu anul precedent, numărul beneficiarilor programului este mai mare cu 41.888 de elevi, însumând pentru anul în curs un număr total  de 65.343 de elevi.Suma estimată, necesară implementării programului pentru anul 2020, este de 81.983 mii lei.

Procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a pachetelor obiectiv major al politicilor sale educaționale: asigurarea accesului echitabil și nediscriminatoriu la o educație de calitate pentru toți copiii și tinerii din România.

Este important de precizat că programul pilot ”Masa caldă” în şcoli a fost introdus de Guvernul Cioloș, în anul 2016 pentru 50 de școli. El s-a derulat și în anii în care a guvernat PSD, respectiv 2017, 2018 și 2019, în același număr de școli.

Triplarea numărului de școli vine după ce în decembrie anul trecut fusese publicat un alt proiect de ordonanță de urgență care prevedea extinderea de la 50 la 100 de școli a acestui program. Iar acest lucru vine ca urmare a faptului că în anul 2019 s-a constatat că în unele şcoli în care proiectul a fost pilotat din 2016 abandonul şcolar a fost eradicat.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions