Exclusiv
Să moară capra aeroportului de la Tuzla! De ce bulgarii au aeroporturi internaționale private, iar românii nu
În urmă cu aproape 9 ani, compania care deține aeroportul privat din Tuzla a demarat procedurile pentru obținerea statutului de aeroport internațional. Condițiile de acreditare, extrem de exigente, au fost trecute cu bine. Ca urmare, aeroportul a fost acreditat formal pentru zboruri internaționale. Spunem formal, deoarece statutul efectiv de aeroport internațional devine operațional doar în momentul în care în incinta acestuia se înființează puncte de trecere a frontierei de stat și de control vamal. Până atunci, termenul ”internațional” este ca un trofeu bun de ținut în vitrină. Practic, și la Tuzla frontispiciul obiectivului a fost ”decorat” cu sintagma ”aeroport internațional”. Și așa a rămas, decorativ, până în momentul de față, pentru că o hotărâre a Guvernului pentru înființarea punctului de trecere a frontierei de stat a întârziat să apară. Inițiative au fost destule, însă au fost pe rând blocate, din motive obscure, contrafactuale sau de-a dreptul aiuristice. O ultimă inițiativă datează din 16 martie 2021 și aparține actualului ministru al transporturilor, Cătălin Drulă. Însă și acum se aud în spațiul public aceleași voci cerând Guvernului să pună talpă.
O campanie de denigrare și interesele unui mogul
Primul proiect de hotărâre de Guvern pentru înființarea unui punct de trecere a frontierei de stat pe aeroportul din Tuzla datează din anul 2013. La acel moment, temeiurile legale și oportunitatea proiectului au fost explicate pe larg într-un raport întocmit de Ministerul Transporturilor. Cu toate că lucrurile erau clare și simple, un atac furibund și interesat al presei le-a complicat decisiv. Regional Air Services SRL, compania care deține aeroportul din Tuzla, a denunțat atunci, printr-un comunicat de presă, că o firmă de relații publice contactase mai multe publicații pentru a se implica într-o campanie contracost împotriva aeroportului.
Aeroportul Tuzla văzut de sus, 2016.
În mod cert, studiind presa vremii, am remarcat chiar noi existența unor articole în care Dorin Ivașcu, unul din asociații aeroportului, era zugrăvit în fel și chip. Am găsit, desigur, și articole care explicau că tirurile îndreptate împotriva Regional Air Services ar fi pornit de la supărarea unui mogul local al petrolului că această companie a reușit să câștige o licitație internațională pentru a asigura transportul cu elicoptere către perimetrele petroliere offshore din Marea Neagră.
Un arsenal de sofisme
Din aceeași campanie, au făcut parte și poziționări aberante și contrafactuale, conform cărora aeroportul din Tuzla nu ar trebui să beneficieze de punct de trecere a frontierei de stat, întrucât ar face concurență aeroportului de stat de la Mihail Kogălniceanu. În realitate, aeroportul de stat este canalizat pe traficul aerian mare, în vreme ce Tuzla s-a specializat în zboruri cu aeronave mici și medii, care nici măcar nu se pot alimenta cu combustibili la Kogălniceanu, în lipsa unor facilități specifice. În plus, aeronavele mici ocolesc aeroporturile mari, din cauza taxelor mari. La Tuzla, vorbim de servicii de nișă, născute dintr-o nevoie neacoperită de nimeni altcineva în colțul nostru de țară. Ori din această perspectivă, e limpede pentru oricine că dezvoltarea acestui aeroport pentru aviația mică nu afectează în niciun fel monopolul de stat canalizat pe aviația mare.
Eveniment la aeroportul Tuzla, 2019
În sfârșit, s-a mai spus că nu există nicio justificare ca statul român să cheltuie bani pentru înființarea unui punct de trecere a frontierei pe un aeroport privat.
Povestea monopolului de stat
În esență, ultimele două argumente exprimă o filozofie care pune în centrul ei monopolul de stat. Totul de dragul unei teorii, pentru că practic monopolul de stat nu ar fi afectat cu absolut nimic dacă un privat prestează activități neinteresante pentru aeroporturile de stat. După cum vom explica mai jos, până și bulgarii au depășit această paradigmă prăfuită, susținând inițiativa privată în zona aviației civile. La noi, însă, aeroporturile private nu sunt scutite de impozitul pe teren ca aeroporturile din monopolul de stat și nici măcar nu sunt considerate eligibile pentru accesarea de fonduri europene. Despre fonduri guvernamentale, așa cum tot primesc cu ghiotura aeroporturile de stat, nici vorbă. Iar întârzierea de aproape un deceniu pentru înființarea unui punct de trecere a frontierei la Tuzla este expresia supremă a disprețului pentru inițiativa privată în acest domeniu.
O interpretare particulară și greșită a legii
Argumentele și campaniile descrise mai sus au dus la blocarea proiectului hotărârii de Guvern din anul 2013. Proiectul a mai fost reluat de câteva ori de-a lungul anilor, însă aceleași argumente au jucat același rol de piedică. Ultimul eșec notabil s-a consumat sub Guvernul condus de Ludovic Orban. Așa cum a relatat presa națională, proiectul a fost blocat anul trecut pe considerentul că legea română n-ar permite amplasarea punctelor de trecere a frontierei pe terenuri private, iar înființarea unuia pe terenul privat al aeroportului din Tuzla ar crea un precedent periculos.
În realitate, este vorba de o interpretare particulară și vădit greșită a OUG 105/2001, care stabilește că autoritățile cu atribuții de control la trecerea frontierei de stat trebuie să aibă acces gratuit la imobilele în care funcționează punctele de trecere a frontierei și la terenurile aferente acestora care constituie domeniu public al statului ori domeniu privat și se administrează de către autorități ori de alte persoane juridice. În primul rând, e limpede că scopul legii este acela de a stabili accesul gratuit la aceste clădiri și terenuri, iar nu de a institui interdicția de amplasare a punctelor de trecere a frontierei pe terenuri private. Drept dovadă, legea spune că aceste puncte pot sta pe terenuri din domeniul privat, fără a preciza expres că ar fi vorba doar de domeniul privat al statului. ”Bunurile din domeniul privat pot aparține atât statului sau unităților administrativ-teritoriale, cât și altor subiecte de drept, persoane fizice sau juridice” – spun specialiștii în drept.
Pe de altă parte, potrivit Legii 213/1998, statul își exercită dreptul de proprietate privată ca orice alt privat, dobândind bunuri private și putând să le vândă oricând, potrivit regulilor din dreptul comun. Evident că în calitate de deținător de bunuri private, statul nu poate avea drepturi în plus față de alți privați. Și tocmai de aceea interpretarea despre care am vorbit mai sus este în mod vădit greșită.
Nod în papură
Impresia noastră este aceea că se caută nod în papură și cam atât. Ca dovadă, în România mai există și alte aeroporturi administrate privat care au servicii de graniță-vamă, cel mai cunoscut fiind terminalul Țiriac de pe Otopeni.
Chestiunea cu precedentul periculos ni se pare o simplă manifestare a limbii de lemn. Nu este vorba de niciun pericol, ci de o poziție profund dogmatică a unor care nu vor să accepte inițiativa privată în zona aviației.
Comparația, izvor de nefericire
După cum spuneam mai sus această paradigmă a fost depășită de vecinii noștri bulgari, cărora nu le-au murit caprele, dar nici n-au rămas la ele. Bulgarii au investit masiv în turism. Iar din acest motiv au ajutat și inițiativa privată în aviație, ca să faciliteze accesul turiștilor străini la turismul bulgăresc.
Potrivit documentării noastre, pe litoralul bulgăresc există 8 aeroporturi care oferă servicii de vamă-graniță, multe din ele fiind administrate privat. Iată un tablou al acestora:
- Varna și Burgas – două aeroporturi, ambele internaționale, date în concesiune firmei BM Star Ad (un joint venture între aeroportul Frankfurt, care are o participație de 60 % si o firmă bulgară) pentru o perioada de 35 de ani, contra unei investiții totale de 403 milioane de Euro;
- Ravnts – un aeroport mare aflat lângă Burgas și care are două piste de beton de 2500 metri fiecare;
- Balcic – fost aeroport militar cu o pistă de beton de 2500 m, transformat în aeroport civil, deschis traficului internațional din 2012 și dat în subordinea aeroportului Sofia; la rândul său este sub management privat pentru o perioadă de 35 ani în baza unui contract de concesiune cu firma SOf Connect AD, ai cărei acționari sunt aeroportul Munchen și firma MNeridian – Franța (concesioară totodată a aeroporturilor La Guardia – SUA, Amman și Madagascar).
- Primorsko – cu o pistă de 900 m din asfalt. Proprietarul său, firma Intersky, mai deține un aerodrom lângă Sofia
- Sunny Beach – și el certificat de Autoritatea Aeronautică bulgară și trecut în proprietatea Aeroclubului Sunny Beach
- Și, tot lângă statiunea Sunny Beach, există și Heliportul Marina Dinevi
- Dobrici – poziționat la 60 km de litoralul bulgar, este un fost aeroport militar, utilizat acum de aeronave civile mici
Aeroporturile de pe litoralul bulgăresc au avut 4,9 milioane de pasageri în anul 2019 (sursa: AICI).
La noi, cele trei aeroporturi de pe litoral, Kogălniceanu, Tulcea și Tuzla, au avut împreună doar 139.913 pasageri în același an de referință. Adică de 35 de ori mai puțini. Cu restul Europei nici nu are rost să ne comparăm. De când statul român blochează inițiativa privată de la Tuzla, numărul aeroporturilor administrate privat din UE pur și simplu s-a dublat. Evident, vorbim de aeroporturi care au servicii de graniță-vamă. La fel de evident, noi rămânem tot mai în urmă, mici și prăfuiți. Dar măcar suntem buni la jelanii despre precedentele periculoase și la apologia monopolului de stat.
