Connect with us

Exclusiv

Să moară capra aeroportului de la Tuzla! De ce bulgarii au aeroporturi internaționale private, iar românii nu

Adrian Cârlescu

Publicat

la

În urmă cu aproape 9 ani, compania care deține aeroportul privat din Tuzla a demarat procedurile pentru obținerea statutului de aeroport internațional. Condițiile de acreditare, extrem de exigente, au fost trecute cu bine. Ca urmare, aeroportul a fost acreditat formal pentru zboruri internaționale. Spunem formal, deoarece statutul efectiv de aeroport internațional devine operațional doar în momentul în care în incinta acestuia se înființează puncte de trecere a frontierei de stat și de control vamal. Până atunci, termenul ”internațional” este ca un trofeu bun de ținut în vitrină. Practic, și la Tuzla frontispiciul obiectivului a fost ”decorat” cu sintagma ”aeroport internațional”. Și așa a rămas, decorativ, până în momentul de față, pentru că o hotărâre a Guvernului pentru înființarea punctului de trecere a frontierei de stat a întârziat să apară. Inițiative au fost destule, însă au fost pe rând blocate, din motive obscure, contrafactuale sau de-a dreptul aiuristice. O ultimă inițiativă datează din 16 martie 2021 și aparține actualului ministru al transporturilor, Cătălin Drulă. Însă și acum se aud în spațiul public aceleași voci cerând Guvernului să pună talpă.

O campanie de denigrare și interesele unui mogul

Primul proiect de hotărâre de Guvern pentru înființarea unui punct de trecere a frontierei de stat pe aeroportul din Tuzla datează din anul 2013. La acel moment, temeiurile legale și oportunitatea proiectului au fost explicate pe larg într-un raport întocmit de Ministerul Transporturilor. Cu toate că lucrurile erau clare și simple, un atac furibund și interesat al presei le-a complicat decisiv. Regional Air Services SRL, compania care deține aeroportul din Tuzla, a denunțat atunci, printr-un comunicat de presă, că o firmă de relații publice contactase mai multe publicații pentru a se implica într-o campanie contracost împotriva aeroportului.

Aeroportul Tuzla văzut de sus, 2016.

În mod cert, studiind presa vremii, am remarcat chiar noi existența unor articole în care Dorin Ivașcu, unul din asociații aeroportului,  era zugrăvit în fel și chip. Am găsit, desigur, și articole care explicau că tirurile îndreptate împotriva Regional Air Services ar fi pornit de la supărarea unui mogul local al petrolului că această companie a reușit să câștige o licitație internațională pentru a asigura transportul cu elicoptere către perimetrele petroliere offshore din Marea Neagră.

Un arsenal de sofisme

Din aceeași campanie, au făcut parte și poziționări aberante și contrafactuale, conform cărora aeroportul din Tuzla nu ar trebui să beneficieze de punct de trecere a frontierei de stat, întrucât ar face concurență aeroportului de stat de la Mihail Kogălniceanu. În realitate, aeroportul de stat este canalizat pe traficul aerian mare, în vreme ce Tuzla s-a specializat în zboruri cu aeronave mici și medii, care nici măcar nu se pot alimenta cu combustibili la Kogălniceanu, în lipsa unor facilități specifice. În plus, aeronavele mici ocolesc aeroporturile mari, din cauza taxelor mari. La Tuzla,  vorbim de servicii de nișă, născute dintr-o nevoie neacoperită de nimeni altcineva în colțul nostru de țară. Ori din această perspectivă, e limpede pentru oricine că dezvoltarea acestui aeroport pentru aviația mică nu afectează în niciun fel monopolul de stat canalizat pe aviația mare.

Eveniment la aeroportul Tuzla, 2019

În sfârșit, s-a mai spus că nu există nicio justificare ca statul român să cheltuie bani pentru înființarea unui punct de trecere a frontierei pe un aeroport privat.

Povestea monopolului de stat

În esență, ultimele două argumente exprimă o filozofie care pune în centrul ei monopolul de stat. Totul de dragul unei teorii, pentru că practic monopolul de stat nu ar fi afectat cu absolut nimic dacă un privat prestează activități neinteresante pentru aeroporturile de stat. După cum vom explica mai jos, până și bulgarii au depășit această paradigmă prăfuită, susținând inițiativa privată în zona aviației civile.  La noi, însă, aeroporturile private nu sunt scutite de impozitul pe teren ca aeroporturile din monopolul de stat și nici măcar nu sunt considerate eligibile pentru accesarea de fonduri europene. Despre fonduri guvernamentale, așa cum tot primesc cu ghiotura aeroporturile de stat, nici vorbă. Iar întârzierea de aproape un deceniu pentru înființarea unui punct de trecere a frontierei la Tuzla este expresia supremă a disprețului pentru inițiativa privată în acest domeniu.

O interpretare particulară și greșită a legii

Argumentele și campaniile descrise mai sus au dus la blocarea proiectului hotărârii de Guvern din anul 2013. Proiectul a mai fost reluat de câteva ori de-a lungul anilor, însă aceleași argumente au jucat același rol de piedică. Ultimul eșec notabil s-a consumat sub Guvernul condus de Ludovic Orban. Așa cum a relatat presa națională, proiectul a fost blocat anul trecut pe considerentul că legea română n-ar permite amplasarea punctelor de trecere a frontierei pe terenuri private, iar înființarea unuia pe terenul privat al aeroportului din Tuzla ar crea un precedent periculos.

În realitate, este vorba de o interpretare particulară și vădit greșită a OUG 105/2001, care stabilește că autoritățile cu atribuții de control la trecerea frontierei de stat trebuie să aibă acces gratuit la imobilele în care funcționează punctele de trecere a frontierei și la terenurile aferente acestora care constituie domeniu public al statului ori domeniu privat și se administrează de către autorități ori de alte persoane juridice. În primul rând, e limpede că scopul legii este acela de a stabili accesul gratuit la aceste clădiri și terenuri, iar nu de a institui interdicția de amplasare a punctelor de trecere a frontierei pe terenuri private. Drept dovadă, legea spune că aceste puncte pot sta pe terenuri din domeniul privat, fără a preciza expres că ar fi vorba doar de domeniul privat al statului. ”Bunurile din domeniul privat pot aparține atât statului sau unităților administrativ-teritoriale, cât și altor subiecte de drept, persoane fizice sau juridice” – spun specialiștii în drept.

Pe de altă parte, potrivit Legii 213/1998, statul își exercită dreptul de proprietate privată ca orice alt privat, dobândind bunuri private și putând să le vândă oricând,  potrivit regulilor din dreptul comun. Evident că în calitate de deținător de bunuri private, statul nu poate avea drepturi în plus față de alți privați. Și tocmai de aceea interpretarea despre care am vorbit mai sus este în mod vădit greșită.

Nod în papură

Impresia noastră este aceea că se caută nod în papură și cam atât. Ca dovadă, în România mai există și alte aeroporturi administrate privat care au servicii de graniță-vamă, cel mai cunoscut fiind terminalul Țiriac de pe Otopeni.

Chestiunea cu precedentul periculos ni se pare o simplă manifestare a limbii de lemn. Nu este vorba de niciun pericol, ci de o poziție profund dogmatică a unor care nu vor să accepte inițiativa privată în zona aviației.

Comparația, izvor de nefericire

După cum spuneam mai sus această paradigmă a fost depășită de vecinii noștri bulgari, cărora nu le-au murit caprele, dar nici n-au rămas la ele. Bulgarii au investit masiv în turism. Iar din acest motiv au ajutat și inițiativa privată în aviație, ca să faciliteze accesul turiștilor străini la turismul bulgăresc.

Potrivit documentării noastre, pe litoralul bulgăresc există 8 aeroporturi care oferă servicii de vamă-graniță, multe din ele fiind administrate privat. Iată un tablou al acestora:

  • Varna și Burgas – două aeroporturi, ambele internaționale, date în concesiune firmei BM Star Ad (un joint venture între aeroportul Frankfurt, care are o participație de 60 % si o firmă bulgară) pentru o perioada de 35 de ani, contra unei investiții totale de 403 milioane de Euro;
  • Ravnts – un aeroport mare aflat lângă Burgas și care are două piste de beton de 2500 metri fiecare;
  • Balcic – fost aeroport militar cu o pistă de beton de 2500 m, transformat în aeroport civil, deschis traficului internațional din 2012 și dat în subordinea aeroportului Sofia; la rândul său este sub management privat pentru o perioadă de 35 ani în baza unui contract de concesiune cu firma SOf Connect AD, ai cărei acționari sunt aeroportul Munchen și firma MNeridian – Franța (concesioară totodată a aeroporturilor La Guardia – SUA, Amman și Madagascar).
  • Primorsko – cu o pistă de 900 m din asfalt. Proprietarul său, firma Intersky, mai deține un aerodrom lângă Sofia
  • Sunny Beach – și el certificat de Autoritatea Aeronautică bulgară și trecut în proprietatea Aeroclubului Sunny Beach
  • Și, tot lângă statiunea Sunny Beach, există și Heliportul Marina Dinevi
  • Dobrici – poziționat la 60 km de litoralul bulgar, este un fost aeroport militar, utilizat acum de aeronave civile mici

 

Aeroporturile de pe litoralul bulgăresc au avut 4,9 milioane de pasageri în anul 2019 (sursa: AICI). 

La noi, cele trei aeroporturi de pe litoral, Kogălniceanu, Tulcea și Tuzla, au avut împreună doar 139.913 pasageri în același an de referință. Adică de 35 de ori mai puțini. Cu restul Europei nici nu are rost să ne comparăm. De când statul român blochează inițiativa privată de la Tuzla, numărul aeroporturilor administrate privat din UE pur și simplu s-a dublat. Evident, vorbim de aeroporturi care au servicii de graniță-vamă.  La fel de evident, noi rămânem tot mai în urmă, mici și prăfuiți. Dar măcar suntem buni la jelanii despre precedentele periculoase și la apologia monopolului de stat.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Premiul ”Theodorescu Valahu” merge la avocatul care a tranzacționat averea familiei Valahu la 4% din valoarea ei

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Baroul de Avocați Constanța i-a decernat avocatului Ionel Hașotti, în urmă cu două zile, un premiu cu o rezonanță aparte. Este vorba de premiul ”avocat Ion Theodorescu Valahu”, instituit la nivel local în urmă cu trei ani ca o distincție aparte pentru cei mai merituoși practicanți ai acestei profesii liberale. Motivația oficială a premierii lui Hașotti a fost cariera sa de excepție, incluzând aici calitatea de șef de promoție la intrarea în profesie, mandatele de decan al Baroului Constanța și de vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR). Desigur, au contat și alte motive neinvocate, dar cunoscute de toți cei din domeniu: prestigiul pe care avocatul și l-a câștigat în timp, în procese cu mize mari, erudiția sa, talentul său oratoric de-a dreptul remarcabil sau reputația sa de polemist greu de învins.

Însă membrii Baroului nu au privit decât la luminile din cariera lui Hașotti, ignorând în chip miop întunericul și excesele care formează fondul tragic al acestui personaj de poveste. Baroul nu a văzut tehnicile sale retorice care au ceva în comun cu alchimia transformării metalului comun în aur, a ipotezelor în certitudini, a minciunii în adevăr juridic, jocul actoricesc pervers, manipulările, disimulările, tehnica de a sădi confuzii și de a-și defăima adversarii, ușurința de a se victimiza din orice, în numele și în beneficiul clienților săi. Ca să nu mai vorbim că au fost ignorate retrocedările controversate obținute de ”maestru”, cu urmarea intrării unor imobile chiar în patrimoniul său personal, de pe urma acestor afaceri. Ca să nu mai vorbim de negocierile pe care Ionel H. le purta cu Mazăre, în plenul Consiliului Local, în văzul lumii, cerând cu tupeu ca municipalitatea să demoleze clădirile RATC din strada Chiliei; ori – în altă speță – ca Primăria să achite sume colosale către sicilienii de la FIN.CO.GE.R.O pentru lucrări evaluate de un expert, iar nu facturate după reguli contabile.

Dacă Baroul ar fi privit un pic spre latura tenebroasă a activității lui Hașotti, ar fi descoperit că avocatul a fost implicat chiar și în tranzacționarea moștenirii lui Ion Theodorescu Valahu, cu 4% din valoarea ei, ceea ce este de-a dreptul scandalos. Dacă s-ar fi cunoscut aceste aspecte, poate că s-ar fi înțeles mai bine că lui Hașotti i s-ar fi cuvenit mai degrabă o altă decorație, fie o stea de aur sau de tinichea, dar nu placheta cu numele Valahu.

O mare personalitate a Constanței

Ion C. Theodorescu Valahu a fost o mare personalitate a Constanței, care a activat în prima jumătate a veacului trecut, ca avocat, decan al baroului local, primar al municipiului Constanța și prefect al întregului județ. El a fost și publicist, ca mulți dintre avocații vremii. De asemenea, a deținut funcții oficiale la Camera Agricolă și la Curtea de Conturi, iar în particular s-a implicat în activități civice și culturale. De pildă, la începutul anilor 30, Theodorescu Valahu a făcut parte dintr-un comitet local de inițiativă pentru ridicarea unui monument al poetului Mihai Eminescu în Constanța, alături de alte personalități de prim rang, precum IN Roman sau ND Chirescu.

Victima Securității și a regimului criminal comunist

După instaurarea regimului comunist, fostul decan, primar și prefect s-a stabilit la Râmnicu Sărat, nefiind clar dacă a fost vorba de fixarea unui domiciliu forțat sau de o retragere voluntară, în vederea minimalizării pericolului de arestare. În 1952, Valahu a fost reținut de Securitate, fiind internat administrativ, fără proces, pe un termen de 5 ani, în colonia de muncă forțată de la Capul Midia, de pe șantierul canalului vechi. Ulterior, Valahu a fost transferat într-o altă colonie a canalului vechi, la Poarta Albă, în anii în care regimul criminal comunist căuta țapi ispășitori și organiza aici procese ale sabotorilor, pentru a-și justifica eșecul lucrărilor.

În fișa sa matricolă penală, publicată de Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului (ICCMR), se arăta că Teodorescu V. Ion, fiul lui Constantin și Maria, născut la Craiova pe 1 iunie 1884, era licențiat în drept, avea origine burgheză, fusese proprietarul unei case cu 4 camere și a unei averi funciare formate din 60 de hectare de pământ. Însă, la data internării administrative, Valahu era încadrat ca muncitor și nu mai avea niciun fel de avere, bunurile sale fiind confiscate de stat.

Potrivit unor surse citate de Baroul Constanța, Ion Theodorescu Valahu a decedat în anul 1957 în penitenciarul de la Râmnicu Sărat.

Fiul său, Pascal Theodorescu Valahu, a fost jurnalist la Europa Liberă și Associated Press. Acesta a ocupat ani buni postul de șef al biroului Radio Europa Liberă de la New York, fiind urmărit de Securitate în exil ca unul din adversarii importanți ai regimului comunist din România.

Extras din revista ”Vitralii – Lumini și Umbre”, în care se relatează că Pascal Valahu a fost un obiectiv de supraveghere informativă al Securității la New York.

Avocatul Ionel Hașotti devine procurist pe averea familiei Valahu

În anul 1993, avocatul Ionel Hașotti a deschis un proces pentru retrocedarea unor bunuri imobile preluate de stat de la Ion Theodorescu Valahu, în baza unei împuterniciri semnate de un descendent al acestuia, Dan Theodorescu Valahu, domiciliat în Texas, Statele Unite ale Americii. O hotărâre judecătorească favorabilă a fost pronunțată pe fond în anul 1995. Despre căile de atac, nu s-au păstrat informații în bazele de date publice. Nouă ani mai târziu, în februarie 2004, Ionel Hașotti s-a prezentat la biroul unui notar public din Constanța împreună cu omul de afaceri Dorinel Turcu, un milionar pe atunci foarte discret al Constanței. Turcu este proprietarul unui grup de afaceri care se ocupă de importuri și comercializări de materiale ceramice din China, de acordarea de credite cu garanții imobiliare și, de câțiva ani, de construcții rezidențiale.

Drepturi litigioase execuționale de 610.560 de euro, vândute cu 30.000 de dolari

În fața notarului, avocatul și milionarul discret au semnat un contract de vânzare-cumpărare a drepturilor litigioase, pentru un teren de 5.088 de metri pătrați, care era ocupat de construcții și nu putea fi retrocedat în natură. În privința acestui teren originar, situat între faleza Mării Negre și bulevardul 1 Mai, instanța obligase Municipiul Constanța să procedeze la acordarea către moștenitorul lui Valahu a unui teren liber din rezerva localității, în compensare, echivalent ca valoare. Practic, avocatul care acționa ca împuternicit al familiei Valahu îi vindea afaceristului dreptul litigios aflat deja în faza de executare silită. Vorbim de o fază în care nu se putea să nu existe o evaluare, măcar după ureche, a valorii de circulație a terenului. Din acest punct de vedere, este total neplauzibil să presupunem că avocatul nu cunoștea cât face terenul. Cu toate acestea, Hașotti a semnat pentru înstrăinarea acestei părți din moștenirea Valahu cu numai 30.000 de dolari americani, ceea ce însemna cam 4 euro pe metrul pătrat.

În ianuarie 2005, la propunerea fostului primar Radu Mazăre, Consiliul Local Constanța a votat o hotărâre prin care și-a însușit o evaluare a terenului ce aparținuse familiei Valahu. Vorbim de o evaluare întocmită de o firmă de specialitate, care atestase un preț al terenului de 610.560 de euro. Raportat la această sumă, se poate afirma că Hașotti a vândut dreptul litigios execuțional al familiei Valahu cu mai puțin de 4% din valoarea acestuia.

Un alt teren din retrocedarea Valahu ajunge în patrimoniul avocatului Hașotti

Și povestea nu se oprește aici. În alte procese similare, Ionel Hașotti a obținut obligarea municipalității de a atribui alte terenuri libere în schimbul unor proprietăți ale familiei Valahu care de asemenea nu mai puteau fi restituite în vechiul amplasament ocupat de blocuri. Și în aceste cazuri, regimul Mazăre a adoptat două HCL-uri în anul 2005, prin care l-a compensat pe Dan Valahu cu terenuri pe strada Alexandru cel Bun (zona bulevardului Mamaia; exact pe aceeași stradă avea domiciliul personal Ionel Hașotti) și Vasile Canarache (zona peninsulară). Terenul din urmă, măsurând 309 mp, a intrat la câteva luni distanță în patrimoniul personal al avocatului Ionel Hașotti. Despre acest subiect a scris prima oară publicația Replica de Constanța (vezi AICI).

Din anul 2018, avocatul care a devenit proprietar pe o mică parte din averea Valahilor se judecă pentru anularea parțială a PUZ-ului adoptat de Consiliul Local pentru Peninsulă și Piața Ovidiu, PUZ care interzice construirea pe respectivul teren.

Ionel Hașotti și-a mai întregit patrimoniul personal și cu alte terenuri din retrocedări. Vila somptuoasă deținută de avocat în zona peninsulară a Constanței, la doi pași de Casa Lescovar și încă vreo sută de faleza Cazinoului, ocupă un teren retrocedat de administrația Mazăre către familia Gardef. Hașotti a fost avocatul acestei familii, iar după ce a rezolvat retrocedarea la nivel administrativ cu Primăria lui Mazăre, a încheiat o tranzacție imobiliară cu beneficiarii.

Relații care trădează că tranzacția cu Turcu nu a fost una pasageră

Ca o coincidență care explică multe aspecte, un alt teren din retrocedarea Gardef a ajuns în proprietatea societății Progress Consulting SA, cea care administrează cimitirul municipal al Constanței (mai multe detalii AICI). Firma este controlată de Nicolae Crăciun și de soția sa Cristina, iar de administrarea ei s-a ocupat o perioadă un fost ofițer al Securității. Familia Crăciun a fost reprezentată în diferite procese chiar de Ionel Hașotti. De asemenea, cei doi clienți ai lui Hașotti, Nicolae Crăciun și Dorinel Turcu, sunt asociați între ei, împărțind un bloc ridicat cu multe probleme peste drum de City Park Mall, precum și unul din cele mai importante IFN-uri din România. Crăciun și Turcu se judecă de câțiva ani între ei, însă cearta din prezent nu are nicio relevanță pentru povestea de față. Legăturile din trecut trădează că tranzacția prin care Ionel Hașotti a vândut o parte din moștenirea Valahu nu a fost una pasageră, încheiată cu un cumpărător întâmplător, ci cu o persoană bine știută și la un preț care sfida valorile din piața imobiliară.  

O distincție neinspirată

Având în vedere aspectele mai sus relatate, opinăm că decernarea premiului Ion Theodorescu Valahu lui Ionel Hașotti a fost total neinspirată. Baroul a privit doar spre luminile din cariera lui Hașotti, ignorând întunecimea și excesele constitutive carierei sale. Cel mai probabil, cei care au aprobat acordarea înaltei distincții n-au știut că cel premiat cu placheta Valahu a semnat pe actul prin care moștenirea Valahu a fost vândută cu 4% din valoarea ei. Pentru partea luminoasă din cariera sa, poate că Hașotti ar fi meritat orice altă distincție, o stea de aur sau de tinichea, dar în niciun caz placheta cu numele Valahu.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Suveică imobiliară la Agigea (II). Cumetria de interese de la parcarea de TIR-uri

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

În articolul trecut, arătam cum primarul PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, s-a folosit de contabila fostelor sale firme pentru a transfera terenuri din patrimoniul comunei în patrimoniul fratelui său. În anul 2012, Primăria a făcut un schimb de terenuri cu această contabilă, care s-a ales cu 6 loturi intravilane de cea mai bună calitate. La scurt timp, femeia s-a dus la notariat cu fratele și cumnata primarului, cu viceprimarul și cu un fin al primarului, care au devenit proprietari cu acte asupra terenurilor scoase din patrimoniul comunei. Mai scriam în articolul trecut că schimbul de terenuri a fost un simplu pretext pentru ca primarul să-și îmbogățească familionul și gașca de apropiați. Primăria nu avea nevoie de terenul arabil al contabilei lui Maricel. Iar dovezile care demonstrează această afirmație vi le prezentăm în articolul de față.

La sfârșitul anului 2011, Comuna Agigea devenea proprietară asupra terenului arabil predat de Elisabeta Magdalena Andrei în schimbul celor 6 loturi hărăzite să intre în patrimoniul găștii de la Primărie. După doar opt luni, Primăria a realizat că nu are nevoie de acel teren situat pe strada Meduzei nr. 1 A. Însă nevoie mare avea chiar finul primarului, numitul Anghel Dragu, implicat în suveica imobiliară descrisă în articolul precedent prin firma sa Acvamar Grup SRL. Dragu era asociat cu 50% și în firma Andi Trans SRL, specializată în transporturi rutiere de mărfuri. Cealaltă jumătate din această afacere era deținută de constănțeanul Dimcică Tudică. Atât finul primarului, cât și asociatul său Tudică erau administratori ai firmei. Și sunt și în prezent.

Pe 7 august 2012, Cîrjaliu a semnat un contract de concesiune cu Andi Trans SRL, pentru o suprafață de 6.000 de metri pătrați provenită din schimbul de terenuri. Ca să nu bată prea tare la ochi, firma care intra în parteneriat cu Primăria nu a fost reprezentată la semnarea actului de finul primarului, ci de celălalt administrator, Dimcică Tudică. Prin actul de concesiune, Andi Trans SRL primea dreptul de a construi pe teren o parcare de TIR-uri și un sediu administrativ. Contractul avea o valabilitate standard de 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă jumătate din perioada inițială. În total, 73 de ani și 6 luni! Cât să ajungă și generațiilor viitoare. Redevența anuală stabilită prin contract a fost de 1.494 de euro cu TVA inclus. Printr-un calcul elementar, aflăm că societatea urma să suporte 104,62 de euro pe lună plus TVA. În 2012, potrivit datelor statistice, prețul mediu pentru închirierea unei garsoniere în Constanța era de 160 de euro pe lună. (detalii AICI).

Concesionarea celor 6.000 de metri pătrați sub prețul de chirie al unei garsoniere s-a făcut fără probleme, în contextul în care contractul a fost avizat de persoana responsabilă de controlul financiar preventiv (CFP) din Primăria Agigea, Oana Coravu. Aici puteți citi contractul de concesiune.

În 2014, primarul localității a fost de acord cu modificarea contractului de concesiune prin act adițional. Prin semnătura lui Maricel Cîrjaliu și a CFP-istei Oana Coravu, Andi Trans primea dreptul să subînchirieze o parte din teren cu acordul prealabil al Primăriei.

La o zi distanță, Andi Trans a semnat un contract de închiriere cu VH Extra Oil SRL Lumina, pe o perioadă de 12 ani de zile. Societatea din urmă a obținut astfel 300 de metri pătrați din terenul de pe strada Meduzei 1 A, în vederea construirii unei stații de combustibili. Chiria a fost negociată de părți la 2.000 de lei plus TVA pe lună, ceea ce însemna 455 de euro plus TVA pe lună la cursul de schimb al BNR din ziua respectivă.  Asta da afacere. Dintr-o fărâmă infimă a terenului, societatea își scotea redevența către Primărie și un profit de 350 de euro pe lună sau 4.200 de euro pe an.

În 2015, Andi Trans a finalizat investiția, respectiv o parcare de TIR-uri și o clădire administrativă P+1+M. Lucrările au fost recepționate de o comise prezidată chiar de finul primarului, Anghel Dragu. Tot acesta a semnat diversele acte din perioada investiției, în calitate de beneficiar. Ulterior, societatea a scos la închiriere o parte din spațiile sediului administrativ. De asemenea, parcarea a devenit în sine extrem de profitabilă, aflându-se pe ruta de acces în Portul Constanța Sud – Agigea.

În 2020, Andi Trans SRL a derulat afaceri de aproape 1,5 milioane de euro.

În același an, în luna ianuarie, Dimcică Tudică a împlinit o vârstă rotundă. Afaceristul a dat o petrecere cu această ocazie la restaurantul Diplomatic din Constanța. Printre participanți s-au aflat primarul PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, și CFP-ista Oana Coravu, cea care a avizat din punct de vedere financiar contractul de concesiune. De asemenea, la petrecere a participat și Anghel Dragu, finul și partenerul de suveici imobiliare al clanului Cîrjaliu. Mai multe fotografii de la eveniment au fost postate în spațiul public, pe Facebook, de o prietenă de petreceri a familiei lui Anghel Dragu. După cum se vede, ”autoritățile” au relații sociale foarte strânse cu cei avantajați de această potlogărie administrativă. Și asta explică totul.

Maricel Cîrjaliu și Oana Coravu au participat la petrecerea celui avantajat să obțină parcarea la o redevență sub valoarea de închiriere a unei garsoniere. Comuna a fost păgubită, dar cei doi au petrecut bine. Sursa foto: Facebook.

Trebuie să mai spunem că CFP-ista care l-a ajutat pe Maricel Cîrjaliu să transfere un teren de 6.000 de metri pătrați la preț de garsonieră către firma finului său beneficiază de tot felul de avantaje. Strada pe care locuiește Oana Coravu a fost asfaltată din fondurile publice ale comunei Agigea, deși toate celelalte străzi din cartierul ei au rămas la stadiul de pământ sau piatră.

Prietena primarului are un motto preferat, pe care și l-a trecut în descrierea contului ei de Facebook: ”În sfârșit, viața mea e perfectă, da este foarte perfectă și este nemaipomenit de frumoasă”.

Coravu a beneficiat, potrivit surselor noastre, nu doar de salariul din Primărie, fiind inclusă și pe ștatele de plată ale Asociației Grup Local Dobrogea Sud – o structură prezidată de Maricel Cîrjaliu care se ocupă cu implementarea unei strategii pe fonduri europene pentru comunitatea de pescari din zonă. După cum am arătat în mai multe articole (vezi AICI), în primul ciclu de finanțare, FLAG-ul a prăpădit banii europeni pe niște chiolhanuri de neam prost și pe salarii nesimțite. Iar acum, în al doilea ciclu de finanțare, a aranjat ca fondurile europene să fie atribuite pe sprânceană, unui tip care își petrece concediile cu omul lui Cîrjaliu de la Golful Pescarilor (vezi AICI).

Harta terenurilor de pe malul mării scoase din patrimoniul comunei Agigea și băgate în patrimoniul familiei primarului Maricel. În partea stângă este figurată parcarea de tiruri, concesionată în condițiile descrise în articolul de față.

În sfârșit, viața lui Maricel Cîrjaliu este și ea incredibil de frumoasă. Oficial, primarul din Agigea este cam sărac lipit pământului. Neoficial, însă, Maricel este putred de bogat, averea sa fabuloasă fiind trecută pe numele rudelor, finilor și interpușilor săi. Deși poate avea parte cam de tot ce-i dorește inima, edilul are și o latură întunecată în viața sa. Anul trecut, el a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție în legătură cu terenul vândut către Golful Pescarilor, tot la un preț de garsonieră. Maricel a tras-o în problemele sale penale și pe fosta secretară a comunei, Ancuța Calust (fostă Mihail), la rândul ei inculpată în acest dosar de răsunet. Iar după cum se vede, trecutul îl ajunge din urmă pe Maricel, pentru că abuzurile și tunurile sale imobiliare tot apar la iveală, ca ciupercile după ploaie.

Citește și:

Suveică imobiliară la Agigea. Primarul și-a omenit fratele cu terenuri ale comunei

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Constanța Altfel a pierdut procesul pentru anularea PUZ-ului Lăpușneanu. Cine plătește deranjul de 3 ani?

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Asociația Constanța Altfel, fondată de Vergil Chițac și Felicia Ovanesian, dar din care aceștia s-au retras de când ocupă funcții oficiale în Primăria Constanța, a pierdut pe fond cel mai important proces al ei. Este vorba de litigiul declanșat pentru anularea Planului Urbanistic Zonal al bulevardului Lăpușneanu. Vineri, 11 iunie 2021, Tribunalul Constanța a respins acțiunea asociației ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Soluția era previzibilă încă de anul trecut, de când s-a publicat în Monitorul Oficial al României decizia dată în RIL de Înalta Curte de Casație și Justiție care interzice accesul ONG-urilor la acțiuni populare în trânta lor interesată cu actele de urbanism și mai ales cu beneficiarii acestora din urmă.

Procesul PUZ-ului Lăpușneanu are legătură cu ascensiunea lui Vergil Chițac în spațiul public. În 2016, acesta a candidat pentru prima dată la funcția de primar al municipiului Constanța. Și mult nu a lipsit să-l bată din prima pe Decebal Făgădău, pe atunci viceprimar cu atribuții de primar după fuga lui Mazăre în Madagascar. Chițac a dus o campanie negativă. În replică, Făgădău a lansat un proiect constructiv, angajându-se să modernizeze într-un termen record un segment al bulevardului Tomis. El a anunțat că își va da demisia de la Primărie și că va pleca din politică, dacă lucrarea nu va fi inaugurată la timp. Părea un pariu imposibil de câștigat. Iar mogulul portuar Gabriel Comănescu, cel care îl păpușa din spate pe candidatul Chițac, își freca deja mâinile cu încântare. Planurile acestui grup de interese au fost stricate involuntar de un om de afaceri, care a câștigat procedurile și a modernizat bulevardul Tomis la cea mai bună calitate de până atunci din istoria Constanței. Este vorba de antreprenorul Grigore Comănescu, proprietarul grupului de firme Comprest UtilSomaco ConstructDobrogea Asfalt.

Acesta a fost mărul discordiei, dacă ne putem exprima așa. Grigore Comănescu a explicat că implicarea sa a fost una pur antreprenorială, cu aceeași responsabilitate pe care a dovedit-o atunci când a participat la lucrările de extindere a bazei NATO de la Mihail Kogălniceanu, la Autostrada Soarelui și centura Ovidiu-Agigea sau la prima etapă de consolidare și extindere a plajelor românești, pe sectoarele din municipiul Constanța. Omul de afaceri nu face politică și nici nu are timp de jocuri electorale, având în răspundere 600 de angajați, raporturi antreprenoriale cu parteneri, subcontractanți și producători care la rândul lor au peste 1.000 de angajați, precum și o reputație de apărat, de om care mereu a pus calitatea înainte de toate.

La sfârșitul anului 2017, Vergil Chițac a pus bazele Asociației Constanța Altfel, împreună cu avocata Felicia Ovanesian și alte persoane. ONG-ul s-a lansat într-o campanie împotriva Primăriei și Consiliului Local, pe care le-a acuzat că sprijină ”rechinii imobiliari” care au distrus spațiile verzi ale orașului, cu blocurile lor. Prima acțiune de mare anvergură a asociației a fost atacarea PUZ-ului Lăpușneanu, care reglementa funcțiunile unei zone mai ample în care se afla și un bloc ridicat de compania Comprest Util. În paralel, Constanța Altfel a solicitat și a obținut suspendarea PUZ-ului. De asemenea, Chițac&Ovanesian au atacat pe cale separată și autorizațiile de construire ale Comprest Util și au înscris litigiile la Cartea Funciară, pentru a-l împiedica pe omul de afaceri să continue vânzarea apartamentelor din blocul construit cu dotări premium, cu parcare subterană mai bună decât a oricărui mall din oraș, cu buncăre de apărare civilă necesare orașului, cu rezervă de apă în subteran pentru situații de necesitate în caz de război, cu stații de încărcare pentru autovehiculele electrice, ”parcare” de biciclete și soluții de autonomie electrică a imobilului în caz de avarie. Ca să nu mai spunem de amenajarea spațiilor verzi proprii și a celor din jur, refacerea sistemului de canalizare și canalizare pluvială pentru întreaga zonă, transformator electric pentru blocul propriu dar și pentru cele din jur, amenajarea de parcări pentru blocurile învecinate, plus o stradelă de descărcare a traficului realizată de la zero prin efortul și cheltuiala exclusivă a investitorului.

O asemenea realizare merita felicitări. Însă Constanța Altfel avea de plătit polițe pentru întâmplarea de la bulevardul Tomis. În mod vădit, procesele au fost o răzbunare și un fel de a-i da în cap unui om corect, care a făcut lucrurile corect și de calitate.  

ONG-ul a susținut în esență că investitorul trebuia să conserve terenul ca spațiu verde, că aglomerarea urbană conduce la poluare, că spațiile de parcare sunt insuficiente, că ultimul etaj al blocului nu are certificat de descărcare arheologică (nefiind, așadar, evaluate vestigiile din cer). În realitate, compania cumpărase terenul de la Primărie, în anul 2004, plătind – cu dobânzi și actualizări –  1.000 de euro pe metru pătrat, iar cu totul două milioane de euro. A fost cel mai mare preț plătit pentru un teren din istoria de până atunci a orașului. Deși terenul a fost vândut de Primărie exact pentru construirea unui ansamblu de apartamente la cel mai înalt standard de calitate și a unei clinici medicale, existând un PUZ adoptat în acea perioadă, Constanța Altfel a pretins că investitorul trebuia să cultive iarbă.

În 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să spună stop acțiunilor, de multe ori șantajiste, prin care diverse ONG-uri din toată țară atacau acte de urbanism în baza interesului public pentru aerul curat, spațiile verzi și altele aspecte de interes general. Curtea a stabilit pentru totdeauna că asociațiile, care sunt persoane juridice de drept privat, se legitimează procesual doar dacă demonstrează afectarea unui interes legitim privat sau vătămarea unui drept subiectiv (al unui subiect anume, nu al publicului în general). După lămurirea definitivă a acestor aspecte, Constanța Altfel a pierdut definitiv, la Curtea de Apel Galați, procesul în care ceruse anularea autorizațiilor de construire ale Comprest Util. În joc rămânea astfel un singur proces, acela în care așa-zișii ”salvatori urbani” se trânteau cu PUZ-ul. Dar și acela depindea de găsirea unei persoane concret vătămate.

Deși au căutat vecini ai blocului Comprest Util care să se plângă de o vătămare, ONG-ul n-a găsit decât un singur ins, pe numele său Sorin Daon, membru în Constanța Altfel și fost angajat al mogulului Gabriel Comănescu. Acesta a depus o cerere de intervenție principală în procesul în care Constanța Altfel solicita anularea PUZ-ului Lăpușneanu. De asemenea, el a cerut instanței să desființeze și autorizațiile de construire ale Comprest Util emise începând cu anul 2009. Ba chiar, în culmea delirului, a cerut instanței să dispună demolarea blocului, că-l deranja pe el, locuind la etajul 9 al unui turn învecinat, construcția cu mai puține etaje ridicată în proximitate de Grigore Comănescu.  În 16 ani de când terenul intrase în proprietatea Comprest Util și de când societatea a făcut toate procedurile publice de mediu și a obținut acte de urbanism de asemenea aduse la cunoștința cetățenilor, fostul angajat al mogulului nu s-a plâns de nicio vătămare. A început subit să-i pese abia când Asociația Constanța Altfel simțea că-i fuge pământul de sub picioare, fiind incapabilă să demonstreze cea mai elementară atingere adusă unui interes privat de către proiectul, chiar deosebit, al firmei Comprest Util.

Momente bahice cu mogulul Gabriel Comănescu și omul pe care a reușit să și-l pună primar la Constanța. Sorin Daon a fost angajatul mogulului, iar asta explică intervenția sa delirantă, prin care a cerut demolarea blocului Comprest Util.

În luna martie 2021, fostul angajat al mogulului a fost scos din dosar, pe motivul lipsei calității procesuale active. Rămasă fără susținere în proces, Asociația Constanța Altfel a mai încercat niște tergiversări rușinoase, recuzând și răs-recuzând magistrați, până când a fost amendată pentru rea-credință. Mai mult, o judecătoare a Tribunalului Constanța, care judeca una din cererile de recuzare împotriva judecătorului de fond, a răbufnit acuzând asociația că are magistrații ei eligibili, urmărind să îndrepte dosarul către aceștia. În opinia noastră, această acuzație extrem de gravă ar trebui să facă obiectul unei anchete serioase, fiind inadmisibil să planeze astfel de suspiciuni de fraudare a actului de justiție, iar organele în drept să nu facă lumină.

În mod cert, tergiversările ONG-ului nu au durat decât până la sfârșitul săptămânii trecute, când acțiunea Constanța Altfel a fost respinsă ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă. În toți acești ani, PUZ-ul a rămas suspendat, pe baza cererii semnate de Vergil Chițac, fostul președinte al ONG-ului, actualmente primar. Constanța Altfel trebuie să suporte cheltuielile de judecată. Însă, dacă hotărârea va rămâne definitivă, cei care au fost târâți pe nedrept în acest litigiu ar putea pretinde despăgubiri civile. La nivel național, există precedente, cel puțin în situația Asociației pentru Protecția Urbanistică a Clujului, un ONG care a fost copiat la indigo de epigonii de la Constanța Altfel și care a pierdut mai multe procese declanșate împotriva unor investitori. La un moment dat, pentru a plăti obligații stabilite în sarcina sa de către instanțele de judecată, APUC a făcut un apel public la clujeni să fie ajutată cu donații.

Nu știm dacă Asociația Constanța Altfel, rămasă pe mâna nurorii lui Vergil Chițac și a altor persoane, va găsi un sprijin financiar din partea publicului, în contextul în care primarul Constanței este într-o scădere dramatică de popularitate. Moralistul care cerea demolarea de blocuri ca să nu existe poluare este acuzat că a luat, ca primar, decizii iresponsabile care au condus la supraaglomerarea traficului rutier, cu consecința poluării orașului cu noxe. Același moralist care cerea demolarea de blocuri ca să rămână spațiile verzi s-a dovedit total incapabil să tundă iarba din oraș. Mai mult, primarul Chițac a inventat un regulament prin care obligă asociațiile de locatari să tundă boscheții de pe terenurile municipalității. Același moralist, după ce s-a văzut primar, a descoperit că nu plouă destul la Constanța, motiv pentru care a anunțat că vrea să desființeze spațiile verzi de pe bulevardul Mamaia. Primarul, care face naveta de la Eforie, și-a schimbat zâmbetul electoral într-o morgă ce pare afectată de un exces de fiere. Iar toate acestea l-au făcut extrem de nepopular. Și tocmai de aceea nu vedem pe unde își va scoate cămașa asociația fondată de el, dacă se va ajunge la daune.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: