Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Societate

“Săptămâna verde” – elevii constănțeni află de ce trenul este cel mai ecologic mijloc de transport

Published

on

Depoul de locomotive Palas este, săptămâna aceasta, unul dintre locurile vizitate de elevii Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca” din Constanța. Zeci de liceeni sunt familiarizați cu activitatea angajaților CFR și află cum sunt dirijate trenurile, de către impiegații de mișcare. În cadrul programului „Săptămâna Verde”, tinerii observă activitatea de manevrare și circulație a locomotivelor din Depoul Palas Constanța.

Programul educațional pentru copii este organizat în colaborare de către de Regionala CF Infrastructură Constanța și CFR Călători, pentru a promova călătoria cu trenul, mijlocul de transport cel mai ecologic.

În cadrul proiectului educativ, reprezentanții CFR Constanța îi însoțesc pe elevi într-o călătorie cu trenul și le explică de ce este importantă protejarea mediului înconjurător. De asemenea, copiii sunt învățați, în mod practic, despre meseriile din domeniul feroviar și despre regulile călătoriei cu trenul.

„Prezentările instituției dvs. au avut un impact pozitiv asupra copiilor, mai ales că trenul este cea mai ecologică metodă de transport, iar o educație legată de mediul înconjurător, dar și de transporturi, în general, a fost apreciată de adolescenții noștri cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani.”, a afirmat unul dintre profesorii îndrumători, de la Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”.

Advertisement

„Săptămâna verde” este un program național care are o durată de 5 zile consecutive în timpul anului școlar, se desfășoară în baza unei planificări, la decizia fiecărei unități de învățământ și beneficiază de sprijinul Ministerului Educației, au precizat reprezentanții Biroului Mass Media.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions