Conecteaza-te cu noi

Societate

Scandal uriaș la Năvodari! Zeci de familii lăsate pe drumuri de Primărie

Published

on

Pentru cine nu știe cum stau lucrurile, voi face o scurtă poveste a noului scandal de la Năvodari, tratat cu maximă superficialitate de către Primărie. La ieșirea din localitate, spre Corbu, se află rafinăria Petromidia. Peste drum, de fapt peste canalul din zonă, există o suprafață foarte mare de teren, de ordinul a 20 de hectare, care a fost nefolosită de către autoritățile locale. Așa că, pe la începutul anilor 90, localnicii care trăiau în blocuri și nu aveau unde să crească o legumă sau pună un strat de zarzavaturi s-au gândit că acolo este locul perfect pentru ei. Încet-încet, cei care și-au dorit o bucată de pământ au ajuns chiar să se mute acolo. La început, pe perioada sezonului cald, iar mai apoi au ajuns să locuiască acolo. Cu toate că, de-a lungul timpului, Primăria – indiferent de cine a fost condusă – i-a avertizat pe cei care-și făcuseră mici case că este cazul să-și facă și acte de proprietate, ei nu și-au făcut. Din cauza lispurilor de tot felul – și aici mă refer la lipsa energiei electrice, a apei, a utilităților – și la gândul că ar trebui să plătească diferite taxe, oamenii au refuzat să-și facă acte și să intre în posesia acelor terenuri. În schimb, și-au făcut cocioabe și chiar mici locuințe. De mai bine de cinci ani, în zonă locuiesc și familii numeroase. Una dintre ele are 11 copii și trăia acolo deoarece chiria din oraș li se părea mult prea mare față de veniturile lor. Astăzi, aceeași familie s-a mutat într-un bloc de nefamiliști!

Dar iată ce spune primăria

demolare-navodariÎn campania electorală din acest an, actualul primar Florin Chelaru a promis locuitorilor orașului Năvodari că va da loturi de casă pentru tineri în această zonă. Campania pentru alegeri locale a trecut, dar cea parlamentară va începe în curând… Așa că, pe site-ul Preimăriei Năvodari au fost postate următoarele două anunțuri. ”Având în vedere situația delicată care s-a creat prin demolarea construcțiilor neautorizate și a împrejmuirilor lor din zona Midia Sat, Primăria Orașului Năvodari informează că nu face decât să pună în aplicare HCL nr. 233/15.09.2011 cu modificările și completările ulterioare. S-au purtat discuții pe toată perioada verii cu cei care ocupau abuziv terenurile și s-a convenit cu aceștia ca demolările să fie amânate până în toamnă, ca să își poată culege recolta. Ocuparea domeniului public și privat al orașului este ilegală, iar acel teren este ocupat în prezent de diferite persoane care nu au nici măcar reședință în Năvodari, precum și de către persoane care dețin proprietăți, iar aceste terenuri le folosesc pentru grădinărit. Primăria Orașului Năvodari vă aduce la cunoștință că aceasta este o oportunitate pentru cei peste 1200 de tineri care au depus dosare în baza legii 15/2003, iar zona Midia Sat va deveni un cartier al tineretului.” Tot pe site-ul Primăriei am regăsit și următorul text care îi vizează pe acești oameni. ”Mai multe familii din cartierul Midia Sat din Năvodari, care și-au construit locuințe pe un teren ce nu le aparține, s-au trezit cu buldozerele la poartă. Conform Primăriei, cei care locuiesc acolo aveau termen până pe 14 august pentru a evacua terenul ocupat ilegal. Conform unui anunț de interes public făcut de reprezentanții primăriei din Năvodari, în scurt timp va fi deschisă procedura de licitație pentru terenurile disponibilizate în zonă. Construcțiile ilegale din zona Midia Sat au fost programate să fie demolate. Familiile care locuiesc aici știau de mult timp că urmează să le fie demolate casele improvizate. 14 august a fost termenul până la care erau obligați să părăsească cocioabele construite fără forme legale. Terenurile respective vor fi repartizate în special tinerilor, pentru construcția de case, în baza Legii nr. 15/2003. Există 215 loturi pentru tineri, iar alte 40 vor fi concesionate. La primărie, la comisia pentru verificarea terenurilor și a dosarelor pe legea 15, sunt înregistrate nu mai puțin de 1200 de dosare care așteaptă să fie soluționate. Însă, în același timp cu soluționarea dosarelor, trebuie pregătită și suprafața de teren. La licitația pentru terenurile ce vor fi disponibile în acea zonă pot participa chiar și dintre persoanele care ocupă locul ilegal, în acest moment. Licitația va fi demarată în cel mai scurt timp de către Primăria orașului Năvodari.”

Dar să nu uităm că intrăm în campania electorală

demolare-navodari2Cum bine știți, pe data de 11 decembrie vor fi alegeri parlamentare. Din păcate, deși nu este firesc, campania electorală a început deja. Pentru că altă explicație logică nu există din partea conducerii Primăriei Năvodari. Reamintesc faptul că în zona caselor care au fost deja demolate nu există apă, utilități, canalizare, curent electric. Nici măcar nu s-a făcut cadastreu sau parcelarea zonei. În plus, pentru orice construcție legală sunt necesare o mulțime de autorizații. Și suntem cât se poate de convinși că, de exemplu, Garda de Mediu nu va emite vreo autorizație necesară începerii lucrărilor de construcție până când utilitățile menționate nu vor fi duse în această zonă. Ca atare, opinia noastră este că primăria Năvodari, adică primarul Florin Chelaru și viceprimarul Liliana Mară, au intrat deja în campanie electorală, motiv pentru care au fost postate cele două comunicate menționate anterior. Am încercat să luăm legătura și cu unul, și cu celălalt. Primarul Chelaru a răspuns, într-un târziu, dar și-a cerut scuze că nu poate sta de vorbă deocamdată deoarece se află la o întâlnire oficială desfășurată la Prefectura Constanța. Iar viceprimarul Liliana Mară nu a răspuns la telefon.

Consilierul liberal Ștefan Gălbău a fost viceprimar al orașului

Advertisement

În această calitate l-am contactat pe Ștefan Gălbău, deoarece știe foarte bine cum stau lucrurile în acea zonă. Și asta deoarece el a fost, pe vremea primarului Calapod, viceprimar al orașului Năvodari. L-am găsit la sediul unui bloc de nefamiliști din Năvodari, împreună cu una dintre familiile expulzate de pe terenul împricinat. Doar ce urcase patru etaje și ne-a răspuns cu o voce gâfâită: ”Tocmai am venit cu o familie cu 11 copii la căminul de la liceu, care este populat cu persoane care au probleme sociale. Suntem cinci persoane în Comisia Socială și am vorbit ieri și cu primarul Chelaru și cu viceprimarul Mară. Le-am cerut permisiunea de a mă ocupa de această familie. Au 11 copii și nu au unde să stea. Au stat cu chirie în Năvodari, dar de patru ani și jumătate s-au mutat acolo. Și-au făcut o căsuță acolo pentru a-și crește copiii. Probabil mai târziu vor primi un apartament, dar deocamdată vor locui în această cameră. Noi vom încerca să construim câteva locuințe sociale., așa cum a făcut Mazăre în Constanța, dar va dura. (…) Săptămâna trecută am avut ședință de consiliu și am propus să se facă un recensământ în zonă. Inițial s-a vrut, dar apoi au ajuns la concluzia că nu e necesar. Deci nu se mai face recensământ și toți cei de acolo, vreo 30 de familii, din care 4 sunt cu probleme mari, au fost evacuate. Vă dați seama că de bine nu s-a dus nimeni acolo, să stea fără apă, fără curent electric.”, ne-a declarat consilierul  local Ștefan Gălbău.

Am fost curioși să aflăm și ce spun locuitorii vizavi de acest lucru

Facebook-ul s-a umplut de mesaje, din care spicuim: Vuk White spune: ”Terenurile pe malul mării. Fraieri prostiti cu un teren unde nu se poate construi. Să și le bage acolo unde nu răsare soarele . Cine e idiot să bage bani în fundatie cât faci o casă? Bașca niște probleme cu poluarea pe acolo?” La rândul său, Ionuț Grigore scrie:Eu unul nu mi-aș lua teren acolo nici dacă mi-ar mai da și bani pe lângă… nu vreau să cad în plasa vieții mele, să mă apuc de o casă, să investesc niște bani și să nu pot ieși din casă de noroaie. Nu vreau să-mi văd copiii cum pleacă la școală în cizme sau să locuiască într-un cartier în care lucrările să nu se finalizeze niciodată. Vezi Mamaia sat, care are zeci de ani de când e pe hartă și nu are asfalt…” Petre Marin spune scurt și cuprinzător: ”Problema este că ați lăsat oamenii pe drumuri în prag de iarnă! Asta ați făcut”. Daniela Rusu Suhariuc pare extrem de supărată de ceea ce se întâmplă și va continua să se întâmple: ”Toată lumea e preocupată de cum se obține un loc de casă acolo, dar pe nimeni nu interesează ce fac oamenii aia care locuiesc acolo! Sunt familii cu copii care acum în prag de iarna nu au unde merge, m-am întâlnit azi cu o femeie cu 4 copii toți până-n 8 ani care locuiesc acolo și plângând mi-a spus că nu au unde merge și domnul primar Chelaru Florin nici măcar nu a dorit să stea de vorbă cu ei! Rușine!” Cred că nu mai este nevoie de nici un comentariu propriu – cele ale oamenilor din Năvodari, direct implicați în această situație, sunt mai mult decât suficiente!

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions