Actual

Se apropie termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale

Mar 29, 2018 Maria Ionescu

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa informează cetățenii că impozitele și taxele locale se achită integral sau în două rate egale, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal.

Primul termen scadent este în data de 02 aprilie 2018, iar în cazul în care se optează pentru plata integrală a impozitului pe clădiri, teren, respectiv mijloace de transport, persoanele fizice beneficiază de bonificație de 10% , iar cele juridice de 5%.

Programul de lucru cu publicul, modalitățile de plată, serviciile online, precum și alte detalii sunt puse la dispoziția contribuabililor pe site-ul www.spit-ct.ro.

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa le mulțumește tuturor celor care au achitat impozitele și taxele locale!

Comments

comments

Maria Ionescu

About The Author

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!