Conecteaza-te cu noi

Politica

Se ascut săbiile în Consiliul Județean Constanța, între Țuțuianu și liberali

Published

on

Schimb acid de replici, vineri, în ședința Consiliului Județean Constanța. Liberalii și șeful Consiliului Județean Constanța și-au disputat inițiativele administrației din ultima perioadă.

Marian Crușoveanu, consilier județean din partea Partidului Național Liberal i-a reproșat lui Horia Marius Țuțuianu că, dacă bugetul județean ar fi fost gestionat corespunzător și dacă ar fi luat în calcul solicitarea PNL de la ședința trecută privind bugetul, atunci investițiile la Spitalul Județean Constanța s-ar fi mărit cu 25%.

“Dacă ați fi ținut cont de solicitarea PNL în ședința trecută, bugetul din partea CJC pentru investiții în Spitalul Județean s-ar fi mărit cu 25%”, i-a reproșat Marian Crușoveanu șefului de la CJC.

În replică, Țuțuianu i-a acuzat pe liberali că NU au contribuit cu niciun proiect la dezvoltarea județului, plus multe altele.

Iată declarația:

Advertisement

Ați terminat? Să știu dacă pot să vorbesc, că știu că aveți obiceiul să mă întrerupeți! După cum știți prea bine, bugetul Spitalului Județean este echilibrat, s-au alocat fonduri pentru investiții, suficiente. Investițiile în Spitalul Județean se fac cu fonduri europene și cu bani de la MDRAP. Am obținut în ultima perioadă fonduri europene și să nu mai fie nevoie de banii din CJC. În ceea ce privește Casa Soarelui, se va inaugura săptămâna viitoare; în ceea ce privește radioterapia, se va inaugura în luna iunie; toate acestea se fac fără să mai dăm bani din CJC. Secția de gastro – s-au investit 8,4 milioane de la minister și sunt mult mai multe, nu vreau să blochez ședința pe proiectele pentru Spitalul Județean, le știți, le cunoașteți, de-aia v-aș ruga să nu dezinformați opinia publică!”

Pentru cine are memoria scurtă

Pentru cei care sunt în campanie de promovare a imaginii ori pentru a expune cum stau lucrurile, reamintim mai multe aspecte importante.

Liberalii și-au pus semnătura pentru proiecte, unul dintre acestea urmând să fie implementat la nivel național, după cum chiar Eugen Teodorovici a declarat. Este vorba chiar despre o inițiativă a liberalului Marian Crușoveanu, respectiv cea privind amenajarea de grupuri sanitare în mai multe unități școlare din județul Constanța.

Consilierii județeni din cadrul Consiliului Județean Constanța au aprobat pe 28 septembrie 2018 proiectul propus de liberalul Marian Crușoveanu privind derularea “Programului județean de dezvoltare pentru dotarea unor unități de învățământ din mediul rural al județului Constanța cu grupuri sanitare tip container”. Hotărârea de consiliu județean aprobată privește următoarele localități: Adamclisi, Aliman, Amzacea, Corbu, Crucea, Deleni, Dobromir, Independența și Ion Corvin. În total, acest proiect va costa 460.000 de lei, achiziția urmând să fie făcută prin procedurile legale impuse de SICAP.

Detaliile proiectului le găsiți într-un articol “Ordinea.ro”:

Advertisement

Consilierii județeni au votat proiectul liberalului Crușoveanu: grupuri sanitare pentru mai multe școli din mediul rural

De asemenea, o altă inițiativă a liberalilor privește implicarea în dezvoltarea infrastructurii din comuna Corbu, grav afectată de căderi masive de precipitații.

“Cauza principală o reprezintă canalul colector care aparține de drumul județean DJ 226 și care nu poate face față ploilor abundente sau dezghețului zăpezii în perioada primăverii, fiind necesare atât noi șanturi de captare și dirijare a apei cât și noi subtraversări ale drumului județean pentru a feri locuitorii comunei de noi pagube materiale. Consiliul Județean Constanta și-a asumat depunerea spre finanțare europeană prin programul POR ITI Delta Dunării a obiectivului investițional – Modernizarea infrastructurii de transport regional pe tronsoul DJ 226 Corbu-Sacele-Istria-Mihai Viteazu –”, transmit consilierii județeni Bola și Crușoveanu prin intermediul unei adrese pe care au înregistrat-o la secretariatul CJ Constanța cu nr. 12234/11.05.2017”.

Detalii și argumente, găsiți într-un articol “Ordinea.ro”:

Liberalii Bola și Crușoveanu se implică în reabilitarea și modernizarea infrastructurii din comuna Corbu. Vezi ce au propus!

Proiect pentru infrastructură rutieră modernă spre sudul litoralului

Advertisement

Totodată, să nu uităm o altă inițiativă a liberalului Crușoveanu, atacat, vineri, de șeful administrației județene. Este vorba despre discuțiile și propunerile pentru realizarea unei centuri ocolitoare a Constanței, spre sudul litoralului, intenția fiind de a executa un drum care să ocolească lacul Techirghiol și să aibă descărcare la Tuzla sau, altă variantă, tot prin Techirghiol și să aibă descărcare la 23 August.

Cum a comentat atunci refuzul administrației județene de a pune în aplicare un astfel de proiect, găsiți aici .

Contactat telefonic, liberalul Crușoveanu a declarat pentru Ordinea.ro că, pe lângă proiectele la care am făcut deja referire, multe alte inițiative a avut PNL în sprijinul cetățenilor din județul Constanța.

“Eu am spus, astăzi, în ședință că cei 850.000 de lei direcționați pe petreceri, ar fi adus un plus de 25% în investițiile la Spitalul Județean Constanța. De aici, discuția a ajuns la acuzații pe care domnul președinte le-a adus liberalilor, tuturor consilierilor. Am avut proiecte de hotărâre și amendamente care s-au transformat în proiecte de hotărâre. Dintre acestea, amintesc inițiativele noastre privind școlile “Albastros” și “Delfinul”, precum și solicitarea către NEPI – cei care au efectuat lucrările la un cunoscut mall din Constanța – prin care le-am cerut să plătească ocuparea domeniului public pe durata executării lucrărilor. Ce înseamnă asta? Bani la buget! Dincolo de asta, am propus acordarea de facilități pentru pensionari și copii la instituțiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean. De asemenea, am depus și amendamente și proiecte care nu ne-au fost acceptate vreodată, deși aveau toate documentele și amintesc acordarea de facilități la transportul elevilor și al studenților, un proiecte privind eficientizarea cheltuirii banilor publici, un proiect susținut și argumentat de specialiști”, a declarat Marian Crușoveanu pentru ziarul nostru.

Cu ce se laudă Țuțuianu

La scurt timp după ședința Consiliului Județean, Horia Țuțuianu a transmis către presă un raport stufos – 21 de pagini în format word – plin cu realizări. Nu că ar fi pe finalul mandatului, dar știm bine că 2019 este și an electoral și e bine că cetățenii să fie la curent cu noutățile.

Advertisement

“Au fost deblocate și finalizate proiecte europene aflate în diferite faze de execuție. A fost evitată astfel returnarea unor sume semnificative către Uniunea Europeană și am reușit să redăm locuitorilor județului obiective importante, reabilitate și dotate la standarde moderne. În plus, au fost accesate noi fonduri europene, prin proiecte benefice comunității. După cum știți, procedurile sunt extrem de specifice și necesită o perioadă de pregătire a documentațiilor până la faza de precontractare/implementare. În ultimii 3 ani se poate discuta despre un număr record de fonduri accesate de către județul Constanța. De asemenea, un alt element importat este faptul că nu ne-am axat pe o singură direcție, practic au fost mai multe axe prioritate atinse: sănătate, infrastructură, cultură … etc”, scrie șeful administrației județene și continuă prin a vorbi despre câți bani au fost investiți în fiecare domeniu amintit.

Astfel, la capitolul PROIECTE FINALIZATE ȘI  INAUGURATE – aproximativ 14 milioane de euro

  • ”Creșterea atractivității turistice a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța” în valoare de aprox 2,8 milioane de euro. Proiectul a vizat extinderea şi modernizarea clădirii Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa.
  • ”Modernizarea drumului județean între Ovidiu-Poarta Albă (DJ228A)” în valoare de 6,6 milioane euro. Prin proiect a fost reabilitat și modernizat drumul județean DJ 228A Poarta Albă – Ovidiu – 16 km.
  • Centrul multifuncțional educativ pentru tineret” în valoare de 2,6 milioane euro. Proiectul a vizat reabilitarea şi modernizarea clădirii fostului „Cinematograf Republica” precum şi dotarea/echiparea noului centru.
  • ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Eforie Sud” în valoare de aprox 2 milioane de euro. Prin proiect a fost reabilitat, modernizat și dotat cu aparatură, echipamente medicale moderne și mobiler Ambulatoriul Eforie Sud.

Mai departe, la capitolul PROIECTE CONTRACTATE/SEMNATE ÎN PERIOADA 2016 – 2019 – aproximativ 76 milioane de euro

  • Proiectul „Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ223, tronsonul Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin” în valoare de aprox. 35 milioane euro;
  • Proiectul „Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța” în valoare de aprox. 4,3 milioane euro;
  • Proiectul „Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic” – în valoare de aprox. 3 milioane de euro;
  • Proiectul „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu” – în valoare de aprox. 1,4 milioane euro;
  • Proiectul „Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorificarea cultural-turistică a Cetății Carsium (Hârșova)” în valoare de aprox. 2,3 milioane de euro;
  • Proiect „Patrimoniul cultural comun – Sursă pentru dezvoltarea antreprenoriatului în Bazinul Mării Negre” în valoare de aprox. 1 milion de euro, în parteneriat cu Bulgaria, Turcia și Moldova;
  • Proiect „Monitorizarea și protejarea în comun a mediului înconjurător în Bazinul Mării Negre” în valoare de aprox. 750.000 de euro, în parteneriat cu Bulgaria și Moldova;
  • „Modernizare infrastructură de transport regională pe traseul DJ226 Corbu – Săcele – Istria – Mihai Viteazu” în valoare de aproximativ 20 milioane de euro
  • Modernizare infrastructură de transport regională pe traseul DJ226A Cetatea Histria – DN22 / Tariverde” în valoare de aproximativ 5 milioane de euro
  • „Îmbunătățirea capacității administrative a Consiliului Județean Constanța” în valoare de aprox 540 mii euro. Proiectul vizează realizarea unei strategii de dezvoltare a județului Constanța pentru perioada 2021-2027 și retrodigitalizarea a peste 250 m liniari de arhivă fizică.
  • „Reducerea capacității CRRN Techirghiol, corp B – o șansă pentru fiecare” – în parteneriat cu DGASPC – proiect în valoare totală de aproximativ 750 mii euro, cu o cofinanțare de 27,38%, finanțat prin POR.
  • „Tineri în comunitate” – în parteneriat cu DGASPC – în valoare totală de aproximativ 750 mii euro, cu o cofinanțare de 27,38% – aproximativ 962 mii lei (962.623 lei), finanțat prin Programul de Interes Național (PIN).
  • „Sprijin pentru integrare comunitară” – în parteneriat cu DGASPC – în valoare totală de aproximativ 430 mii euro cu o cofinanțare de 27,31 %, finanțat prin PIN.

În plan, Spitalul Regional

Totodată, Horia Țuțuianu informează, prin intermediul aceluiași document că s-a identificat locația și se va asigura și infrastructura/logistica necesară pentru Spitalul Regional.

“Există semnale puternice din partea autorităților centrale că vor susține realizarea acestui obiectiv. În acest moment se analizează mai multe soluții de finanțare. Există un memorandum aprobat de Guvernul României și care, în acest moment, este pe masa președintelui României. S-a creat un grup de lucru care o să stabilească condițiile în care o să se construiască unitatea medicală, dar și cum o să funcționeze aceasta. (…) Sănătatea a fost și rămâne prioritatea ZERO. Am reușit să aducem echipamente medicale la standarde europene. Pacienții se pot trata acasă, nu mai este nevoie să se deplaseze în alte orașe. Am eliminat monopolul laboratoarelor/clinicilor private, iar analizele se fac acum, la stat! Investițiile în domeniul sanitar sunt primordiale și nu se va face economie atunci când este vorba despre sănătatea oamenilor”, anunță șeful CJ Constanța.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions