Conecteaza-te cu noi

Societate

Se lansează proiectul “Mama și copilul”

Published

on

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, va participa la Constanţa, vineri, la prima dezbatere organizată cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și a Spitalului Clinic Județean de Urgenta „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa pe marginea lansării Programului Mama şi Copilul.
Programul Mama şi Copilul reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătăţii asumată prin Strategia Naţională de Sănătate 2014 -2020, atât din perspectiva dezvoltării asistenţei medicale pentru nou-născuţi, a screening-ului prenatal, cât şi a diferitelor tipuri de servicii medicale necesare deopotrivă mamei şi copilului.
În acest sens, Ministerul Sănătăţii îşi propune să dezvolte o serie de măsuri concrete în cadrul Programului Mama şi Copilul, ce vor fi cuprinse întru-un Plan de Acţiune, pornind de la nevoile reale ale pacienţilor, dar şi de la obiectivele identificate de societatea civilă implicată în domeniul sănătăţii mamei şi copilului.

Astfel de întâlniri  vor avea loc în mai multe oraşe ale ţării

În cadrul dezbaterii organizate la Constanţa, Ministrul Sănătăţii va prezenta principalele repere ale Programului, urmărind totodată să coaguleze sprijinul mai multor specialişti din domeniul sănătăţii, protecţiei copilului dar şi al societăţii civile implicate în zona de sănătate a mamei şi copilului.
„Cred cu tărie că numai împreună abordând această problematică din mai multe perspective şi de o manieră integrată, putem identifica soluţiile optime pentru un Plan de Acţiune substanţial dedicat mamei şi copilului”, a declarat ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu.
În perioada 18 martie – 20 mai 2016 Ministerul Sănătăţii va organiza o serie de întâlniri strategice la nivelul centrelor universitare, cu scopul colectării de informaţii şi propuneri, dar şi pentru promovarea programului Mama şi Copilul la: Constanţa, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi, Craiova.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions