Conecteaza-te cu noi

Politica

Se lasă cu sancțiuni severe! Claudiu Ceti și Grasu Tănase, suspendați pentru 3 luni din activitatea ALDE

Published

on

Mandatul acordat lui Learciu, la finalul săptămânii trecute, nu este recunoscut de organizația coordonată de Fulina, iar lupta pentru scaunele cu funcții din organizație pare departe de a se încheia!

George Fulina, președintele desemnat al Organizației Municipale ALDE Constanța, a cerut, astază, în cadrul ședinței Biroului Municipal suspendarea din drepturile de membri în cadru forului de conducere a doi dintre vicepreședinții organizației municipale. Este vorba despre Claudiu Ceti și Grasu Tănase, iar alți doi au primit avertisment, respectiv Mădălina Rădulescu și Viorel Vasile. George Fulina a declarat pentru “Ordinea.ro” că cei patru au participat la ședința confovată la sfârșitul săptămânii trecute și în cadrul căreia atât el, cât și alți lideri locali au fost excluși din partid. Totodată, liderul desemnat al ALDE organizația municipală Constanța susține că “întâlnirea de duminică (12 martie n.r.) se află în afara statutul partidului din care fac parte”. “Îmi exprim părerea și îngrijorarea pentru cele întâmplate și consider că astfel de acțiuni nu ne fac cinste. Suspendarea și avertismentele aplicate celor patru colegi le regret pentru că toți au muncit mult în campanie, însă au participat la ședința convocată în afara statutului partidului și respectăm documentele care stau la baza desfășurării activității partidului.

La întâlnire au fost invitați să participle și președintele de la județ al ALDE, Mircea Banias, dar și Valentin Vrabie, președintele executiv al filialei. Nici aceștia nu recunosc ședința de duminică, fiecare apărându-și funcția prin declarații care-i incriminează de trădare pe Dan Pelcinschi și Jean Paul Tucan.

Mihaela Tîrpan

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions