Conecteaza-te cu noi

Politica

Se pot preveni inundațiile, prin reamenajarea Luncii Dunării – spune Lucia Varga

Published

on

Lucia Varga, candidat PNL Constanța pentru Camera Deputaților, a declarat joi, în cadrul unei dezbateri publice organizată de mai multe ONG-uri, că obiectivul prioritar al mandatului de senator va fi proiectul de redimensionare economică și ecologică a Luncii Dunării. „Astfel de întâlniri sunt extrem de benefice pentru că aduc pe agendă teme de mediu extrem de importante: împăduririle, combaterea deșertificării, spaţiile verzi, ariile protejate. Protecția mediului nu implică doar restricții, ci și multe beneficii economice, însă administrația din județul Constanța nu înțelege acest lucru. Dacă luăm doar proiectul de reamenajare a Luncii Dunării, obiectiv prioritar al mandatului meu în viitoarea legislatură, vorbim de zeci de milioane de euro pe care le putem atrage din fonduri europene pentru județul Constanța. Un asemenea proiect, care se poate finanța din cele 315 miliarde de euro din planul Juncker, va contribui la prevenirea inundațiilor, la stoparea deșertificării și la o dezvoltare economică prin turism și acvacultură”, a declarat Lucia Varga. Reconstrucţia ecologică şi economică a Luncii Dunării în vederea adaptării la schimbările climatice este un proiect de lege iniţiat de PNL, care în prezent se află în dezbatere la comisiile de specialitate din cadrul Camerei Deputaţilor. Reamintim că joi, 24 noiembrie 2016, a avut loc la Bucureşti, dezbaterea publică „Ce legi facem pentru natură?”, organizată de Federaţia Coaliţia Natura 2000, Societatea Ornitologică Română şi Societatea Academică Română. Deşi au fost invitate toate partidele, la această dezbatere au fost prezenţi doar reprezentanţi ai PNL şi ai USR.

(Publicitate electorală)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions