Energie&Mediu
Secretarul de Stat George Niculescu, mesaj din Azerbaidjan: România își diversifică resursele de aprovizionare cu gaze naturale

Published
4 luni agoon

Mă aflu zilele aceasta la Baku, în Republica Azerbaidjan, unde particip la Reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, transmite George Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.
“Prezența la acest eveniment a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, a Președintelui Republicii Azerbaidjan, domnul Ilham Aliyev, precum și a comisarului european, doamna Kadri Simson, denotă importanța evenimentului, dar și faptul că demersurile României de a-și diversifica sursele de aprovizionare cu gaze naturale rămân o prioritate. Coridorul Sudic de gaze reprezintă unul dintre cele mai complexe proiecte energetice, rezultând un sistem de transport gaze de 3500 de kilometri care a deschis o nouă cale de alimentare cu gaze pentru Europa. Asigurarea securităţii energetice europene prin extinderea cooperării cu partenerii din regiune şi diversificarea surselor şi rutelor de transport pentru resursele energetice reprezintă o prioritate pentru România. Republica Azerbaidjan este primul stat din regiunea Caucazului de Sud cu care am ridicat relaţiile bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, în anul 2009, ambele state confirmând deschiderea şi interesul pentru aprofundarea acestuia, precum şi pentru dezvoltarea de proiecte strategice cu impact regional”, scrie oficialul de la Energie pe contul său de Facebook.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!
