Conecteaza-te cu noi

Societate

Ședință tehnică la Inspectoratul Școlar Constanța. Ce anume s-a stabilit

Published

on

Astăzi, 1 septembrie 2021, s-a desfășurat prima ședința tehnică din acest an școlar a corpului de inspectori din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Principalele obiective ale întâlnirii au fost organizarea activității interne și identificarea unor modalități eficiente de a-i sprijini pe managerii școlari în vederea optimizării debutului cursurilor în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța.

În acest context, instituțiile școlare au fost constituite în sectoare care vor fi monitorizate de către echipe formate din câte 2-3 inspectori. Echipele vor asigura componenta de îndrumare și control pentru aceste unități de învățământ pe tot parcursul anului școlar 2021-2022.

În perioada imediat următoare se va desfășura prima inspecție tematică vizând următoarele obiective:

Advertisement
  • pregătirea și igienizarea corespunzătoare a spațiilor școlare – săli de clasă, laboratoare, ateliere, biblioteci, cabinete medicale, grupuri sanitare, săli de sport, anexe;
  • stadiul documentației privind autorizațiile de funcționare (autorizație sanitară, ISU, ISCIR);
  • existența procedurilor privind accesul în unitatea de învățământ și coordonarea traseelor și a programului școlar în contextul epidemiologic existent;
  • stadiul dotărilor cu materiale dezinfectante și dispozitive sanitare, necesare funcționării corespunzătoare în spațiul școlar;
  • funcționalitatea sistemelor/mijloacelor tehnologice utilizate în procesul educațional.

În funcție de aspectele constatate la nivelul instituțiilor școlare, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu managerii școlari, va identifica soluții de remediere acolo situația o va impune și, în egală măsură, va promova exemplele de bună practică.

”Ne dorim ca anul școlar 2021-2022 să debuteze în condiții optime pentru elevii și colegii noștri. În aceste zile, până la începerea cursurilor, inspectorii școlari vor acorda prioritate reglării tuturor aspectelor din unitățile de învățământ preuniversitar din județul nostru, astfel încât să ne concentrăm pe menținerea aceluiași climat de siguranță dobândit prin măsurile stricte aplicate în anul școlar anterior. Rolul nostru este acela de a le oferi elevilor, părinților și colegilor noștri  o școală care înseamnă sănătate fizică, mentală și emoțională, fundament al dezvoltării echilibrate a comunității noastre.” a precizat Sorin Mihai, inspector școlar general.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions