Conecteaza-te cu noi

Actual

Șeful ANPC anunță că se ia în calcul CONFISCAREA VENITURILOR benzinarilor, împreună cu ANAF

Published

on

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu a declarat, joi, după şedinţa de la Palatul Victoria, pe tema creşterii preţurilor la carburanţi, de miercuri, care a produs cozi imense la benzinării, în întreaga ţară, că ”am putea vorbi de o structură, sau o iniţiativă de tip cartelar” şi că se analizează dacă unii comercianţi au majorat preţurile pentru că au făcut-o şi alţii. El a mai spus că se ia în calcul ”confiscarea veniturilor, împreună cu ANAF, realizate în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi trimiterea acestora către bugetul de stat, pe lângă sancţiunea unei amenzi între 2.000 şi 100.000 de lei.

”Am putea vorbi de o practică comercială incorectă, lucru care ar conduce la emiterea unei dispoziţii de încetare a acesteia, cu consecinţe imediate, până la finalul orelor de program sper să avem deja trase nişte concluzii, să putem evalua întreaga situaţie a pieţei, pentru a fi siguri că în toată ţara aplicăm aceleaşi măsuri şi eventual sancţiuni similare”, a spus şeful ANPC, Horia Constantinescu citat de stiripesurse.ro.

El a precizat că proprietarii benzinăriilor riscă, în condiţiile în care nu a fost justificată în niciun fel majorarea preţurilor, să se încadreze şi într-o practică comercială incorectă. ”La acest moment am solicitat modalitatea de transmitere de la structura centrală la fiecare punct de lucru a motivării majorării preţurilor imediate. În opinia noastră, atâta vreme cât vorbim de nişte stocuri achiziţionate într-o perioadă în care nu se justifica o majorare, nu înţelegem de ce s-a produs majorarea”, a mai afirmat Constantinescu, precizând că nu ştie cu cât a majorat fiecare benzinărie preţul, urmând să se culeagă informaţiile, în legătură cu documentele fiscale.

Întrebat de ce s-a scumpit combustibilul, Horia Constantinescu a afirmat că aceste controale se vor face la toţi comercianţii care au majorat preţurile, în mod inexplicabil, mai ales că există şi în mediul online imagini cu majorări ale preţurilor în timp ce cei care filmau se aflau la coadă, aşteptând că cumpere la primul preţ afişat nu la cele care s-au succedat până au ajuns să cumpere”, a arătat el.

Horia Constantinescu a mai spus că se analizează dacă unii comercianţi au majorat preţurile pentru că au făcut-o şi ceilalţi.

Advertisement

”În opinia mea, profană, am putea vorbi de o structură, sau o iniţiativă de tip cartelar, pentru că nu există nicio justificare, dacă a majorat preţul, să o faci şi tu numai în încercarea de a obţine un profit suplimentar. Despre sancţiuni, şeful ANPC a spus că se ia în calcul ”confiscarea veniturilor, împreună cu ANAF, realizate în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi trimiterea acestora către bugetul de stat”. ”Cred că această sancţiune este mai dură decât aceea de a aplica o sancţiune între 2.000 şi 100.000 de lei”, a mai afirmat el, adăugând că nu se renunţă la această amendă, dacă se vor constata abateri.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions