Conecteaza-te cu noi

Administratie

Semnalele PNL, pretenții politice și… adolescentul Vrabie

Published

on

Ceea ce era doar un zvon, de ieri, a devenit o certitudine. Primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a fost prezentat, oficial, ca noul membru al PNL. Conducerea PNL Constanța a anunțat că i-a fost semnată adeziunea, iar Vrabie este, tot de ieri, și președintele interimar al PNL Medgidia. De altfel, zvonurile că Vrabie va prelua PNL Medgidia sunt de acum câteva săptămâni, când președintele Organizației Județene Constanța a PNL, deputatul Bogdan Huțucă, a confirmat sunt discuții între cele două părți. Astfel, după ce a jucat la două capete (după cum îi este stilul… politic), negociind ba o poziție în Pro România, ba o revenire în ALDE, primarul de la Medgidia intră, acum, în PNL. Cu acte în regulă, dar și cu funcție.

Traseistul Vrabie bifează și PNL

În sediul liberalilor constănțeni, proaspătul lider al PNL Medgidia a declarat că semnele privind colaborarea au venit din partea conducerii PNL Constanța, dar a refuzat să ofere și numele celor care l-au contactat.

“Votul de astăzi, cel privind înscrierea mea în PNL a fost unul în unanimitate. PNL a dat semne de ceva timp că își dorește o colaborare cu mine, totul a fost pe lucruri concrete, de reformare. De altfel, munca mea este susținută activ de toți primarii, de colegii din PNL”, a spus Valentin Vrabie.

Edilul din Medgidia nu a pierdut momentul de a-și mai pune câteva cărămizi la statuia pe care și-o construiește de câțiva ani și a vorbit despre activitatea pe care a desfășurat-o în calitatea sa de primar al comunei Peștera și a încercat să le închidă gura celor care l-au criticat și i-au adus acuzații spunând că timp de 3 ani nu ar fi atras niciun leu la Medgidia.

Advertisement

“25 de milioane de euro sunt în desfășurare pentru 2019, iar municipiul Medgidia nu s-a mai îndatorat din anul 2016. Când am venit la Medgidia eram un adolescent, mi-a făcut bine acest pas, m-a maturizat”, a spus Vrabie râzând.

Pretenții și independență… politică

Ca o soluție de compromise poate fi privită venirea lui Vrabie în PNL. Liberalii aveau nevoie de voturi pentru alegerile viitoare, europarlamentare și prezidențiale, iar primarul din Medgidia de liniște în Consiliul Local pentru a-și trece proiectele. Aspectele au și fost recunoscute atât de Valentin Vrabie, cât și de Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.

“Se realizează o liniște în Consiliul Local. Am cerut ca PNL să nu mai voteze alături de PSD proiectele pentru Medgidia. Nu am discutat de funcții, dar mi s-a propus și preluarea organizației de la Medgidia, dar eu voi rămâne independent în PNL (?!). Eu nu mă schimb și voi continua chiar să îi înjur pe cei care merită, să le vorbesc așa cum merită”, a declarat Valentin Vrabie.

La rândul său, Huțucă cere… comunicare.

“Noi nu avem pretenții nici mari și nici exagerate de la primarul Valentin Vrabie. I-am cerut și dumnealui, vă spunem și dvs. acum că îi cerem comunicare. Nu îmi fac griji, dânsul știe poziția noastră. (…) În opinia noastră, dar și a domnului primar Vrabie, tensiunea de la Medgidia nu ne face bine nici nouă, celor din sfera politică, dar și cetățenilor. De altfel, totul este despre faptul că această colaborare va genera o mare oportunitate pentru crearea de avantaje reciproce și poate consolida PNL Medgidia”, precizează liderul PNL Constanța.

Și dacă liberalii au uitat, insistăm să le amintim ce gânduri avea primarul din Medgidia, proaspătul lor coleg, despre ei, nu cu mult timp în urmă.

CL Medgidia: Liberalii nu au încredere în primarul Vrabie și vor rapoarte zilnice pentru plățile efectuate din bugetul local! În replică, Vrabie îi numește nesimțiți și proști!

Advertisement

De ce? Pentru că liberalii din CL Medgidia îi solicitau edilului transparență în cheltuirea banilor publici!

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions