Conecteaza-te cu noi

Politica

Senatorii juriști au decis: Persoanele condamnate pentru abuz în serviciu și pentru conflict de interese nu vor fi grațiate

Published

on

Comisia juridică din Senat: Persoanele condamnate pentru abuz în serviciu și pentru conflict de interese nu vor fi grațiate, informează Agerpres. Senatorii juriști au respins miercuri un amendament al senatorului PMP Traian Băsescu prin care s-ar fi grațiat persoanele condamnate pentru abuz în serviciu.

În cadrul dezbaterilor, senatorul PMP Traian Băsescu a susținut că abuzul în serviciu a devenit “un instrument al procurorilor de punere sub control a instituțiilor politice”.

“La noi problema abuzului în serviciu a fost interpretată abuziv. Mă uit la raportul ultim al doamnei șefe a DNA care spunea că sunt 2.150 de dosare în lucru, în afară de ceea ce este trimis în instanță, legate de abuz în serviciu. În același timp mă uit și în Europa. Nu cred că în toate statele membre găsim 50-100 de dosare. Noi avem 2.150 în lucru. Este evident că avem — și a demonstrat și CCR — că avem o aplicare defectuoasă. (…) Eu susțin să grațiem abuzul în serviciu care a devenit un instrument de punere sub control a instituțiilor politice. Instituțiile politice trebuie să lucreze pentru țară și nu să stea sub controlul procurorilor”, a spus Băsescu.

Secretarul de stat în Ministerul Justiției Mariana Moț a afirmat că Guvernul nu susține grațierea celor condamnați pentru abuz în serviciu, precizând că în proiectul MJ sunt excluse de la grațiere delapidarea, abuzul în serviciu, conflictul de interese, divulgarea informațiilor secrete de stat și deturnarea de fonduri.

Advertisement

Amendamentul referitor la abuzul în serviciu susținut de Traian Băsescu nu a întrunit decât cinci voturi din partea senatorilor PSD și ALDE și în consecință a fost respins.

De asemenea, nici amendamentul care propunea grațierea celor condamnați pentru conflict de interese nu a fost votat.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions