Conecteaza-te cu noi

Politica

Senatorii USR au votat împotriva Ordonanței Guvernului care duce la creșterea impozitelor pe case cu 50%

Published

on

Senatorii USR au votat astăzi împotriva Ordonanței Guvernului nr. 16, care impozitează munca part-time ca activitate cu normă întreagă și impune, fără nicio motivare, creșterea impozitelor pe case cu 50%. Sonatoarea USR Anca Dragu spune că măsurile propuse de Ordonanța 16 au un impact negativ atât asupra bunăstării românilor, cât și asupra veniturilor la buget, în condițiile în care actul normativ a dus la pierderea a aproape 100.000 de locuri de muncă part-time.

USR spune că a propus la dezbaterea din comisii pe tema ordonanței eliminarea supraimpozitării muncii part-time, dar amendamentele au fost respinse de coaliția PSD-PNL-UDMR.

„Coaliția de guvernare a hotărât ca pentru două ore de muncă angajatorii să plătească taxe și impozite cât pentru opt, de parcă nu ar fi fost de ajuns că munca în România este taxată excesiv. USR se pronunță ferm în favoarea scăderii taxării muncii până la nivelul de zero taxe pe salariul minim. Ba, mai mult, Ministerul Finanțelor vrea să crească și impozitul pe case, din pix, cu 50%, ceea ce este aberant. PSD și PNL se chinuie să ne convingă că impozitul pe proprietate nu va crește, dar Ministerul FInanțelor calculează un plus de venituri de 2,8 miliarde de lei din această măsură. În prag de criză economică, când inflația este la cel mai înalt nivel în ultimii 20 de ani, când facturile la energie au explodat, exact atunci când cei mai vulnerabili devin și mai vulnerabili”, declară senatoarea USR Anca Dragu, fost ministru al Finanțelor.

La rândul lui, senatorul Narcis Mircescu acuză actuala coaliție de guvernare că măsurile preconizate vor conduce la prăbușirea nivelului de trai al românilor.

Advertisement

„USR a votat împotriva creșterii taxelor! Am votat împotriva aberației ca, atunci când muncești două ore, să plătești taxe la fel ca atunci când muncești opt ore. Această ordonanță ne arată clar ce înseamnă PSD la guvernare, căci PNL a ajuns o anexă a PSD care se bucură când aberația are și o excepție – studenții. PSD la guvernare înseamnă sărăcie, înseamnă taxe mai mari, prețuri mai mari. Dar e bine pentru partid: sinecuri și salarii mai mari pentru primari, contracte pentru clienții de partid și pensii speciale!”, spune senatorul Narcis Mircescu.

Plenul Senatul a votat, astăzi, OG 16/2022 pentru modificarea Codului fiscal, prin care grila de impozitare pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice a fost majorată cu până la 50%, dar marja în care se pot stabili impozitele locale pe teren şi imobile a rămas aceeași, 0,08 – 0,2. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale a fost votat cu 67 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă şi o abţinere.

Senatul este prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor este decizională.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions