Conecteaza-te cu noi

Politica

Senatorul Chițac, mesaj pentru primarul Făgădău: “Nu ești în stare să cheltuiești banii pe care îi colectezi de la un an la altul?”

Published

on

După ce un dosar bombă în care apare numele primarului Constanței, Decebal Făgădău, acuzat de procurorii DNA pentru o serie de abuzuri, a făcut obiectul agendei publice, senatorul Vergil Chițac cere explicații conducerii Primăriei Constanța privind modalitatea stabilirii taxelor și impozitelor locale pentru anul 2018.

Pe blogul său, parlamentarul constănțean scrie că a verificat cifrele și a constatat că ele nu sunt însoțite de o expunere de motive și nici de nota de fundamentare din care să reiasă câți bani se vor aduna în plus la bugetul local. De asemenea, Chițac face precizarea că în documentele deja publice pe site-ul Primăriei Constanța nu este precizat nici ce se va face cu banii care se vor aduna în plus la bugetul local. Mai mult, Chițac atrage atenția că, după ce a studiat informațiile cu privire la banii adunați în anii trecuți, “primăria nu a reușit să cheltuiască banii, rămânând cu excedente”. În consecință, senatorul Chițac îi cere socoteală primarului Făgădău pentru banii colectați și nechelțuiți în 2016, dar și lămuriri pentru creșterea taxelor și a impozitelor locale pentru 2018. Iată mesajul senatorului Chițac:

“Primăria Constanța a publicat proiectul de hotărâre privind stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru 2018. Uitându-mă pe cifre, am văzut că se dorește majorarea până la maximizare a tuturor taxelor și impozitelor. Spre exemplu, se intenționează o creștere cu 25% a valorii impozabile a clădirilor rezidențiale și o creștere cu 520% a valorii impozabile a clădirilor nerezidențiale. Las la o parte faptul că nu avem atașată expunerea de motive și nota de fundamentare din care să reiasă câți bani se vor aduna în plus la bugetul local și ce se va face cu ei; însă altceva e bizar: Analizând execuția bugetară pe ultimii ani, vedem că primăria nu a reușit să cheltuiască banii, rămânând cu excedente după cum urmează: 2014 (65 mil. lei), 2015 (52 mil. lei), 2016 (193 mil.lei), 2017 (235 mil. lei). Și atunci, de ce să împovărezi persoanele fizice și juridice cu taxe mai mari când nu ești în stare să cheltuiești banii pe care îi colectezi de la un an la altul? E foarte greu de înțeles și de acceptat.

P.S. Cât privește răspunsul la întrebarea conexă și firească, de ce nu s-au cheltuit 235 mil. lei în 2016, când primarul ne scria în campania electorală că are cel mai mare buget din istoria Constanței (evident o minciună!), cu altă ocazie și mai elaborat… frică, incompetență?”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions