Conecteaza-te cu noi

Politica

Senatorul USR Remus Negoi a prezentat raportul activității parlamentare pentru ultimele șase luni

Published

on

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a prezentat raportul activității parlamentare pentru ultimele șase luni. În afara activității din comisiile parlamentare din care face parte, luări de cuvânt, interpelări sau declarații politice, Remus Negoi este inițiatorul mai multor inițiative legislative.

„Activitatea mea parlamentară din ultimele 6 luni a însemnat participarea la şedinţele de plen și la cele ale comisiilor permanente din care fac parte, luări de cuvânt, interpelări sau declarații politice. De asemenea, sunt cosemnatarul sau iniţiatorul mai multor proiecte de lege pe care le susțin alături de colegii mei din USR PLUS. Printre acestea se numără:

Inițiativă legislativă proprie pentru a marca cu semnul C programele audiovizuale din perioada comunistă care au fost supuse cenzurii;

Propunere legislativă depusă în nume propriu pentru modificarea Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice;

Advertisement

Legea  pentru acordarea alocației de stat și pentru elevii majori din învățământul special;

Legea 360/2021 pentru declararea datei de 24 iunie „Ziua națională a iei”;

Proiectul de lege prin care terenurile de sport din incinta unităților de învățământ trebuie să fie deschise pentru copii şi în afara orelor de program școlar;

Legea prin care activitățile economice desfășurate de către persoanele fizice autorizate sunt recunoscute ca vechime în muncă sau în specialitate;

Legea consumatorului vulnerabil;

Advertisement

Proiectul de lege pentru transparentizarea administrației locale;

Legea care permite intrarea gratuită a studenților în toate bibliotecile universitare;“, spune Negoi.

El afirmă că este pasionat de cultură şi, ca membru în Comisia pentru cultură şi în Comisia reunită pentru relaţia cu UNESCO, caută permanent soluții pentru conservarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului nostru național.

„Din acest motiv, am mers la mai multe monumentele istorice pentru a vedea la fața locului starea în care se află. În ultimele 6 luni am fost la Cetatea Sarmisegetusa, Ansamblul Rupestru de la Murfatlar, Cetatea bizantină Vicina sau Cetatea Arrubium.

Îi reprezint în Parlament pe constănțeni și, de aceea, încerc să fiu permanent la curent şi cu problemele din teritoriu, mă implic în rezolvarea lor şi, în calitate de senator, le aduc în atenția celor abilitați să găsească soluții. Printre problemele semnalate de constănțeni se numără:

Advertisement

Depozitarea unor cantități însemnate de moloz în zona „La Derea” din Cumpăna, situație pe care am adus-o la cunoștința Gărzii de Mediu Constanța;

Haosul urbanistic din cartierul Tomis Plus – am sesizat Inspectoratul de Stat în Construcţii;

Blocarea cursurilor de apă Valea Agigea şi Valea Lazu cu deşeuri provenite din construcţii aruncate de localnici şi de agenţii economici – am înaintat o solicitare către ABADL pentru igienizarea zonei şi decolmatarea cursurilor de apă.

Vocea tinerilor este importantă pentru mine, de aceea am continuat să desfășor, în cadrul cabinetului parlamentar, stagii de practică pentru studenți, cu scopul de a se familiariza cu activitatea unui senator atât în Parlament, cât și pe plan local.“, a mai spus Negoi.

Bilanţul activităţii mele parlamentare în perioada iulie-decembrie 2021 poate fi citit aici:

Advertisement

Raport De Activitate Iulie Decembrie 2021

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions