Conecteaza-te cu noi

Actual

Sentință DEFINITIVĂ pentru IPS Teodosie în dosarul Nazarcea

Published

on

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dat astăzi, 14 februarie, sentinţa definitivă în dosarul Nazarcea. Toţi inculpaţii au fost achitaţi.

Judecătorii ÎCCJ au stabilit revocarea măsurii controlului judiciar. Instanţa supremă a respins contestaţia DNA şi a menţinut o decizie a Curţii de Apel Constanţa din 31 octombrie, prin care a fost ridicat controlul judiciar pentru ierarh.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

”Admite apelul declarat de intimatul inculpat Ştefan Aurelian împotriva sentinţei penale nr.84/P din 06 iunie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. 67/36/2017.

Advertisement

Extinde efectele apelului şi cu privire la inculpaţii Beca Stere, Malaxa Bogdan Petrişor, Nadoleanu Gheorghe, Petrescu Teodosie şi Cojocaru Ciprian-Ioan. Desfiinţează sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte temeiurile achitării dispuse în cauză şi soluţionarea laturii civile în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Petrescu Teodosie. Reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: Stabileşte ca temei al achitării pentru inculpaţii Ştefan Aurelian, Beca Stere, Malaxa Bogdan Petrişor, Nadoleanu Gheorghe şi Cojocaru Ciprian-Ioan dispoziţiile art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Schimbă temeiul achitării pentru inculpatul Petrescu Teodosie din art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală în art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, întrucât fapta nu există. Respinge acţiunea civilă formulată împotriva inculpatului Petrescu Teodosie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de apelul formulat de apelantul intimat inculpat Ştefan Aurelian rămân în sarcina statului. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimat inculpat Ştefan Aurelian şi pentru intimaţii inculpaţi Petrescu Teodosie şi Cojocaru Ciprian Ioan, în sumă de câte 314 lei pentru fiecare, rămân în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Beca Stere, Malaxa Bogdan Petrişor şi Nadoleanu Gheorghe, în sumă de câte 1253 lei pentru fiecare, rămân în sarcina statului.

II. Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa şi de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei penale nr.84/P din 06 iunie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. Cheltuielile judiciare ocazionate de apelul parchetului rămân în sarcina statului. Obligă apelanta parte civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2020.”

Reamintim că procesului arhiepiscopului Tomisului a început în urmă cu trei ani.

„În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită “Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanţa), având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.

Advertisement

De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei”, susţinea DNA într-un comunicat de presă remis cu ocazia trimiterii prelatului în judecată.

Agenţia pentru Plăti şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În dosar s-a pus sechestru pe conturile arhiepiscopului Tomisului şi pe cele alea pârţilor responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

În aceeaşi cauză au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu, Aurelian Ştefan şi Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, aceştia fiind acuzaţi folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions