Conecteaza-te cu noi

Administratie

Shhhh…Nu deranjați echipele Primăriei! Ele veghează cum crește iarba!

Published

on

De ceva vreme, Primăria a invadat pagina sa de Facebook cu mesaje în care ne anunță cât de harnice sunt echipele de la Serviciul de Igienă Publică din cadrul Primăriei Municipiului Constanța. Primăria ne spune că angajații Serviciului desfășoară permanent acțiuni de igienizare a aleilor din parcuri, a promenadelor și a străzilor, curăță zona de deșeuri, cosesc iarba și toaletează arbuștii. Numai că, de la fapte la realitate e cale lungă. Imaginea pe care Ordinea o prezintă arată cum patru angajați ai Primăriei, doi bărbați și două femei, se „odihnesc“ după munca istovitoare. Am fi tentați să credem că este așa, mai ales că poza a fost realizată în jurul orei 11.00, atunci când căldura soarelui devine insuportabilă. Numai că, în realitate, se pare că lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. Locuitorii din zona CET, unde a fost făcută poza, spun că cei patru se odihnesc încă de la primele ore ale dimineții, de cum au venit.

„Așa stau de la 8 dimineața. Dorm de sting. Au și motocoase cu ei, dar nu le-au pus în funcțiune niciun minut. În altă ordine de idei, nu știu ce naiba face Primăria, dar nu a fost în stare să adune iarba pe care au tăiat-o în urmă cu câteva săptămâni. Acum a crescut alta. În plus, seara nici nu putem ieși din casă din cauza țânțarilor“, ne-a spus un cetățean care locuiește în zona CET.

Unul dintre bărbați doarme buștean, la fel și cele două femei, iar al doilea bărbat ascultă muzică la căști.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions