Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Sind România l-a notificat pe Chelaru să nu se atingă de terenurile furate din Tabăra de Copii

Published

on

Pe 25 septembrie 2017, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Năvodari, trebuia să se voteze un proiect de hotărâre inițiat de consilierul PSD-ist Radu Pîndici cu privire la adoptarea unui PUZ pentru un teren de 3,7 hectare, din zona Taberei de Copii Năvodari, retrocedat unui fost judecător (Alexandru Crețu) în baza unei sentințe civile care încalcă în mod grosolan legea. Așa cum relatam în articol de ieri dedicat acestui subiect, în cadrul ședinței primarul PSD-ist al Năvodariului, Florin Chelaru, i-a poruncit, scurt, consilierului Pîndici să-și retragă proiectul, ceea ce acesta a și făcut de îndată, ca un ostaș credincios. Am pus această retragere a proiectului pe seama faptului că PUZ-urile nu au caracterul de urgență pentru a putea fi adoptate legal în ședințe extraordinare. Desigur, argumentul este perfect valabil, fiind în fapt o prevedere clară a Legii 215/2001 a administrației publice locale. Însă nu legea a contat, cât sperietura pe care a tras-o Florin Chelaru. Ceea ce nu știam ieri, dar am aflat astăzi, este faptul că societatea Sind România SA a notificat Primăria și Consiliul Local Năvodari, chiar înaintea ședinței, să nu se atingă de terenul furat.

”După cum bine cunoașteți, bunurile imobile din Tabăra de Copii Năvodari aparțin SC Sind România SRL, regimul juridic al acestora fiind reglementat potrivit prevederilor Decretelor Consiliului de Stat nr. 658/1969, nr. 365/1986 și HCM nr. 929/1971, acte normative prin care s-a atribuit proprietatea construcțiilor existente în Tabăra de Copii Năvodari și folosința terenului aferent acestora pe durată nedeterminată antecesorului nostru, Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR), acte normative care produc efecte juridice și în prezent, așa cum au decis în mai multe rânduri instanțele judecătorești prin hotărâri judecătorești definitive ce vă sunt opozabile, precum și Parchetele competente.”, se arată în notificarea Sind România.

În perioada 2011-2012, societatea care administrează patrimoniul sindical a fost eliminată pur și simplu de pe terenurile de la Năvodari pe care le avea în folosință veșnică, precum și din clădirile pe care le avea în proprietate deplină, cu înscrieri la zi la OCPI Constanța. Reamintim că fostul primar Nicolae Matei a regizat mai multe tunuri prin care Tabăra a fost deposedată de bunurile ei. Cel mai cunoscut se referă la însușirea terenurilor Taberei în inventarul localității. Vorbim aici de 1.435.134 de metri pătrați de teren intravilan. Această suprafață fabuloasă, precum și clădirile Taberei de Copii, care erau ale Taberei, iar nu ale Primăriei, au fot aduse ca aport în natură la constituirea societății Tabăra de Copii Năvodari SA, înființată ilegal de administrația Matei în parteneriat cu SC Dormarib SRL – o firmă deținută de cumnatul fără forme legale al lui Matei, un anume Isidor Gurgu. După ce a dobândit scriptic terenuri și clădiri care nu erau de fapt ale Primăriei, Gurgu a dat în judecată autoritatea publică, cerând instanței să îl oblige pe fostul primar, adică pe fratele concubinei sale, să îi predea și fizic terenurile și clădirile. Prin această inginerie juridică, terenurile, clădirile și întregul inventar al Taberei, de la mobile până la scobitori, a fost preluat de Matei, prin intermediul cumnatului său. Lupta pe posesie a fost  evitată prin aceea că fostul director al Taberei Năvodari, Marian Surdu, și-a trădat șefii de la București, trecând cu întregul personal pe ștatele noii firme. Desigur, așa cum se cunoaște, Surdu s-a căpătuit mai apoi cu tot felul de avantaje. Mai recent, însă, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru o altă furăciune din avutul public, iar la momentul de față așteaptă, câte zile or mai fi, să se judece recursul.

Alte bucăți din terenul Taberei fuseseră prăduite anterior. În 2008, Nicolae Matei a reușit să pună mâna pe 61.968 de metri pătrați din trupul Taberei, aprobând ca primar o cerere formulată de societatea Legmas SA, pe care o deținea ca afacerist. Această hârtie a produs efecte juridice, iar Ministerul Agriculturii a emis un Certificat de Atestare a Dreptului de Proprietate pentru acest teren de 6,2 hectare, la care Legmas SA, care își desfășura activitatea pe cealaltă parte a Canalului, nu avea niciun drept. Toate drepturile erau ale Sind România SRL, proprietara de drept ale celor 13 clădiri care se aflau pe acest careu de 6,2 hectare, precum și titulara dreptului veșnic de folosință asupra terenului. Un an mai târziu, în 2009, administrația Matei a pus la cale vânzarea unui teren de 110.000 de metri pătrați din trupul Taberei, în baza unei hotărâri de Consiliu Local din anul 2005, prin care aleșii norodului aprobaseră ca cele 11 hectare să intre în patrimoniul Ecoterm SA. Deși hotărârea de Consiliu era anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, așadar neavând niciun drept, terenurile au fost vândute în cadrul unor licitații publice aranjate. În sfârșit, alte terenuri ale Taberei au fost vândute către Isidor Gurgu, în cadrul unor licitații trucate, sau retrocedate cu largul concurs al fostei judecătoare Corina Eugenia Jianu, șpăguită de Matei, așa cum susțin procurorii DNA. Ca să despoaie Tabăra de bunurile ei, Matei a inventat pur și simplu taxe și amenzi fictive, refuzând să anuleze licitațiile chiar și în fața dovezilor că Sind România plătise debitele, trecând peste faptul că erau fictive. Reamintim cititorilor că Nicolae Matei a mai inventat o taxă fiscală de două milioane de euro și pentru societatea Somaco Construct SRL, a omului de afaceri Grigore Comănescu, având în mod evident intenții similare de deposedare a acesteia de un complex turistic de patru stele ridicat pe malul lacului Siutghiol.

Advertisement

Revenind la tunurile de la Tabără, trebuie să spunem că recent, Nicolae Matei a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru o parte din faptele penale săvârșite. În ziua în care Sind România a notificat Primăria și Consiliul Local să nu se atingă de terenurile furate și să nu aprobe PUZ-ul care ar umple aceste suprafețe de constructori cu prezumție de bună-credință, exact în aceeași zi, ca o mare coincidență, și DNA Constanța i-a trimis lui Chelaru, pe suport optic, rechizitoriul lui Matei, nu în forma anonimizată de 51 de pagini, care a ajuns la presă, ci în varianta deplină, de 143 de pagini. A fost deranj mare! Ca urmare, speriat de posibilele consecințe, Chelaru a întors-o ca la Brăila, poruncindu-i scurt și fără explicații lui Radu Pîndici să-și retragă inițiativa. Pîndici, care este un fost lăcătuș mecanic, la o vârstă la care nici răspunderea penală nu-l mai poate afecta prea mult, s-a executat din scurt. Oricum nu înțelesese mai nimic din miza reală a misiunii sale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions