Actual

SMURD Constanța a fost dotat cu un incubator neonatal de transport

feb. 05, 2018 Maria Ionescu

 

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul OMV Petrom, am aflat că acesta a dotat SMURD Constanța cu un incubator neonatal de transport. Suma pe care a sponsorizat-o compania a fost de 45.000 de euro. Extrem de important este faptul că, numai într-o lună de la primirea acestui incubator, au fost salvați patru nou-născuți la termen și prematuri. Prin intermediul acestei inițiative, OMV Petrom sprijină activitatea desfăşurată de UPU-SMURD Constanţa şi Detaşamentul Aero-Medical SMURD Constanţa OMV Petrom a sponsorizat Fundaţia pentru SMURD cu suma de 45.000 de euro pentru achiziționarea unui incubator neonatal de transport destinat Unității de Primiri Urgențe (U.P.U.) SMURD Constanța. Va fi folosit pentru misiunile ce au loc în județul Constanţa şi judeţele învecinate – Călărași, Ialomița, Brăila, Galați. Este singurul incubator de transport din zonă, adecvat atât transportului cu elicopterul, cât şi cu ambulanțele SMURD, absolut vital micilor pacienţi care luptă pentru viaţă. Acest echipament este special pentru nounăscuţii la termen şi copiii născuţi prematur, indiferent de greutate. În prima lună de la primirea acestui incubator au fost efectuate 4 misiuni de salvare a unor nou-născuţi la termen şi prematuri. OMV Petrom sprijină inițiativele de intervenție în caz de urgență încă din 2011. Până în prezent, compania a investit peste 1,4 milioane euro pentru întărirea capacității de intervenție în situații de urgență. Din această sumă au fost achiziționate 450 de echipamente de protecție și intervenție, inclusiv ambulanțe și echipamente de descarcerare. De asemenea, compania a sprijinit derularea de cursuri de prevenție și siguranță pentru 59.000 de copii, părinți și profesori. „Pe 1 decembrie am intervenit în prima misiune umanitară de neonatologie cu noul incubator. A fost salvat un nou născut în vârstă de 3 zile care avea o malformaţie congenitală, care necesita intervenţie neurochirurgicală de urgenţă. A fost o misiune dificilă, nou născuţii sunt pacienţi foarte fragili, care au nevoie de îngrijiri speciale şi transport special, şi nu putea fi efectuată decât cu ajutorul acestui incubator”, Dr. Mariana Albuleţ, medic specialist medicină de urgenţă U.P.U. SMURD Constanţa. Folosirea unui incubator de transport neonatal destinat prematurilor și nou-născuţilor aflaţi în stare critică, în cadrul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa crește semnificativ șansele de supraviețuire în cazurile grave. Aceşti pacienţi sunt extrem de vulnerabili în timpul transportului către unităţile de terapie intensivă din spitalele de specialitate şi, de asemenea, sunt dependenți de asistenţă medicală specială oferită cu ajutorul aparaturii din incubator. Incubatorul are inclus un ventilator mecanic performant care permite ventilarea mecanică eficientă şi sigură a pacienţilor. „Din 2015 nu am mai avut incubator de transport, s-a defectat, am făcut toate demersurile necesare pentru a achiziționa un altul. 45.000 de euro pentru noi era o sumă mare. Bebeluşii luptă, iar prematurul luptă cu toate forţele să trăiască; incubatorul ne-a ajutat. Fericirea pe care o ai când vezi că poţi să ajuţi un pacient e mare, dar când poţi să ajuţi un bebeluş, e mult mai mare.”, Dr. Rodica Tudoran, medic specialist U.P.U. SMURD SCJU Constanţa. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este spital de nivel I A şi funcţionează ca Spital Regional pentru Regiunea 7 Sud-Est, iar Maternitatea este nivel III primind nou-născuţi şi din judeţele limitrofe. (Foto: Rodica Tudoran, medic specialist al Unității de Primiri Urgențe)

Comments

comments

Maria Ionescu

About The Author

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!