Conecteaza-te cu noi

Societate

Soluții pentru o mai bună finanțare a medicinei primare

Published

on

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a participat, în data de 28 martie 2019, la Conferința anuală de medicină a familiei, ocazie cu care  a subliniat rolul important al medicilor de familie în sistemul de sănătate, motiv pentru care Guvernul va susține creșterea alocării de fonduri  pentru medicii din acest  sector.

Astfel, în cadrul unui  împrumut  de aproximativ 800 milioane de euro pe care  Ministerul Finanțelor il negociază cu Banca Mondială, sunt prevazute fonduri   pentru plata serviciilor suplimentare efectuate de către medicii de familie către populatie si pentru medicina comunitară, în scopul asigurării unui acces mai bun al populației la servicii medicale primare și al eficientizării cheltuielilor din sănătate.

Ne preocupă acest aspect şi, în afară de ceea ce s-a făcut până acum, adică creşterea bugetului pentru medicina de familie cu aproximativ 25% anul acesta, am înţeles că este nevoie de o creştere a procentului alocat pentru medicina de familie, de la 6,5% la 10%. Guvernul va susţine acest lucru printr-un împrumut pe care Ministerul Finanţelor îl negociază cu Banca Mondială de aproximativ 800 de milioane de euro. Şi alte servicii pe care le-am preluat din sistemele altor țări din Europa  și care nu sunt plătite  în acest moment de către statul român, dar pe care medicii de familie le acordă, dorim să le recompensăm, să nu mai fie facute gratuit”, a declarat Sorina Pintea.

Contractul care se negociaza de Ministerul Finantelor cu Banca Mondială prevede  și fonduri pentru dotarea cu echipamente a cabinetelor medicale, precum și pentru  pregătirea personalului medical din medicina primară.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions