Connect with us

Actual

Start “Comandament Litoral 2017”. “Nu trebuie să alungăm consumatorul român și să-l trimitem în Bulgaria sau Grecia!”, spun reprezentanții Protecției Consumatorilor (VIDEO)

Publicat

la

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a deschis, astăzi, structura “Comandament Litoral 2017”, structură care va asigura buna funcționare a activităților din turism, pe toată perioada sezonului estival.

Paul Anghel, directorul Direcției Generale Control și Supraveghere Piață și Amortizare Europeană a anunțat că sunt verificate toate unitățile de cazare, precum și pe cele de alimentație publică, astfel încât să nu existe probleme în ceea ce privește siguranța turiștilor care aleg să își petreacă vacanța pe litoralul românesc. “Începând cu 1 iulie vor fi detașați în cele trei locații deja cunoscute – Mamaia, Neptun și Costinești – câte 3 sau 4 comisari din țară care să asigure bunul mers al activităților din sezonul estival. Noi nu drim să speriem turistul român, trebuie să dăm încredere operatorului care a investit și care s-a comportat corect ăn relația cu consumatorul. Sigur că există și uscăciuni în această pădure, sigur că există și operatori economici care se compprtă incorect în relația cu consumatorii, dar asta nu înseamnă că trebuie să alungăm consumatorul român și să-l trimitem în Bulgaria sau Grecia. Toată situația este monitorizată de către Autoritate, dar și de către celelalte autorități ale statului. Trebuie să se știe că, într-o proporție foarte mare, bunurile și serviciile sunt conforme”, a declarat Paul Anghel.

Totodată, Anghel a explicat că au fost găsite și deficiențe la unitățile de cazare. Iată declarațiile:

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Accident MORTAL între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu

Publicat

la data de

Scris de

În această seară, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2A, km 191, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu. Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 50 de ani, și un pieton. În urma accidentului rutier a rezultat decesul pietonului, un bărbat în vârstă de 54 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Accident în Medgidia. Un șofer a intrat cu mașina în stâlp

Publicat

la data de

Scris de

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța anunță că, în urmă cu câteva momente, s-a produs un accident rutier în Medgidia. Un șofer a intrat cu autoturismul în stâlp, pe strada Libertății. Șoferul este conștient și nu a avut nevoie de descarcerare. Vom reveni cu amănunte!

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Accident cu 5 victime între stațiunile Saturn și Neptun

Publicat

la data de

Scris de

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța anunță că, în urmă cu câteva momente, s-a produs un accident rutier între 2 autoturisme pe drumul ce leagă stațiunile Saturn și Neptun. În urma coliziunii, au fost cinci victime conștiente, care din fericire nu au fost încarcerate.

Cele 5 victime au fost transportate Spitalul din Mangalia. La fața locului au fost trimise două ambulanțe SURD și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Constanța.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: